Ce este Evanghelia?

Întrebarea 19. De unde ştii aceasta?

Răspuns. Din Sfânta Evanghelie, pe care Dumnezeu Însuşi a revelat-o, mai întâi, în Paradis, a vestit-o, apoi, prin sfinţii patriarhi şi prooroci şi a reprezentat-o prin jertfele şi prin celelalte ceremonii ale Legii, şi pe care, în cele din urmă, a împlinit-o prin unicul şi preaiubitul Său Fiu.

Expunere

Această întrebare este legată de cea de-a treia întrebare a catehismului care spune: De unde îți cunoști starea cea rea? Din legea lui Dumnezeu.

Tot așa, aici se pune întrebarea: De unde cunoști că ești izbăvit? Din Evanghelie. Prin urmare, adineaori am vorbit despre Mijlocitor, iar acum se cuvine să vorbim despre doctrina care Il descoperă, descrie și ni-L oferă nouă, anume Evanghelia. După aceea, trebuie mai apoi să privim la modul în care suntem făcuți beneficiari ai foloaselor și lucrării Mijlocitorului ‒ și anume prin credință. 

Astfel, în primul rând, trebuie să discutăm despre Evanghelie, care se cuvine să urmeze doctrina despre Mijlocitor și despre legământ: 1. Pentru că Mijlocitorul este subiectul Evangheliei, care vorbește despre cine și ce fel de Mijlocitor este El. 2. Pentru că El este autorul Evangheliei. O parte a slujbei Mijlocitorului este de a revela Evanghelia, așa cum este scris: „Singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:18). 3. Deoarece Evanghelia este parte a legământului și este adesea cunoscuta ca fiind Noul Legământ.

Principalele întrebări care trebuie discutate, referitor la Evanghelie, sunt următoarele:

I. Ce este Evanghelia?

II. Este aceasta o nouă doctrină?

III. În ce fel diferă de lege?

IV. Care sunt efectele sale?

V. De unde deducem că Evanghelia este adevărată?

I. CE ESTE EVANGHELIA?

Termenul înseamnă: 1. Un mesaj îmbucurător sau veste bună. 2. Jertfa care îi este oferită lui Dumnezeu în schimbul acestei vești bune. 3. Răsplata care îi este dată celui care proclamă aceste vești bune. Aici denotă doctrina sau vestea îmbucurătoare despre Hristos, care a venit în trup; „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2:10, 11)

Cuvintele ἐπαγγελία si ευαγγελία au oarecum o altă semnificație. Primul denotă promisiunea unui mijlocitor care urma să vină; ultimul este vestirea unui Mijlocitor care deja a venit. Totuși, această distincție nu este întotdeauna remarcată și este legată, mai degrabă, de cuvinte decât de obiectul semnificat în sine; căci ambele denotă aceleași binecuvântări ale lui Mesia, distincția costând doar în circumstanța care ține de timp și în modul manifestării Sale, așa cum este clar din următoarele afirmații ale Scripturii: „Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva etc.” „L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii” „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Ioan 8:56, 14:6, 10:7, Ef. 1:22, Ev. 13:8)

Evanghelia este așadar doctrina pe care Fiul lui Dumnezeu, Mijlocitorul nostru, a revelat-o din ceruri în Paradis, imediat după cădere, și pe care a adus-o din sânul Tatălui Veșnic; aceasta promite și vestește, în baza harului gratuit și a milei lui Dumnezeu, tuturor celor care se pocăiesc și cred, eliberarea de păcat, moarte, condamnare și mânia Lui Dumnezeu; care este același lucru cu a spune că promite și proclamă iertarea păcatului, mântuirea și viața veșnică prin și de dragul Fiului lui Dumnezeu, Mijlocitorul și este acela prin care Duhul Sfânt lucrează eficient în inimile celor credincioși, aprinzând și trezind în ei: credință, pocăință și începutul vieții veșnice. Ori am putea, conform întrebărilor optsprezece, nouăsprezece și douăzeci din Catehism, defini Evanghelia ca fiind doctrina pe care Dumnezeu a revelat-o prima dată în Paradis, care mai apoi a fost proclamată de patriarhi și profeți, pe care i-a făcut plăcere lui Dumnezeu să o reprezinte prin umbre, jertfe și alte ceremonii ale legii și pe care a împlinit-o prin Singurul Său Fiu. Aceasta învață despre faptul că Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, este făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, că El este Mijlocitorul desăvârșit ce plătește pentru păcatele omenirii, care oferă neprihănirea și viața veșnică tuturor celor care, printr-o credință adevărată, sunt zidiți în El și primesc cu bucurie binecuvântările Lui.

Pasajele următoare ale Scripturii confirmă această definiție pe care am dat-o Evangheliei: „Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.” „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” (Ioan 6:4o, Luca 24:47, Ioan 1:17)

II. A FOST EVANGHELIA ÎNTOTDEAUNA  CUNOSCUTĂ BISERICII SAU ESTE O DOCTRINĂ NOUĂ?

Uneori Evanghelia are ca înțeles doctrina privitore la promisiunea harului și iertarea fară plată a păcatelor, pe baza jertfei lui Mesia, care încă nu a venit în trup; și, de asemenea, înseamnă doctrina despre Mesia care deja a venit. Odată cu Noul Testament a căpătat ce de-al doilea sens, iar în ce privește primul sens, așa a fost dintotdeauna în biserică; căci imediat după cădere a fost descoperită în Paradis primilor noștri părinți ‒ după care a fost proclamată de patriarhi și profeți și a fost, în cele din urmă, pe deplin îndeplinită și revelată de Însuși Hristos. Dovezile acestui fapt sunt următoarele:

1. Mărturia apostolilor. Petru spune: „Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” „Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.” (Fapte 10:43, 1 Pet. 1:10) Pavel spune despre Evanghelie: „o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi” (Rom. 1:2) Însuși Hristos spune: „dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” (Ioan 5:46)

2. Promisiunile și profețiile care se referă la Mesia demonstrează același lucru. Acestui lucru trebuie acordată o atenție deosebită deoarece Dumnezeu dorește să cunoaștem faptul că era și este de la început până la sfârșitul lumii, o singură doctrină și cale de mântuire prin Hristos, conform cu ceea ce este scris: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” „Dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” (Ev. 13:8, Ioan 14:6, 5:46) Pune oare cineva întrebarea: Cum a scris Moise despre Hristos? La aceasta răspundem: 1. Prin enumerarea promisiunilor care au L-au avut în vedere pe Mesia. „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” „O stea răsare din Iacov etc.” „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica (…) un proroc.” „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo.” 2. El a restrâns aceste promisiuni la o anumită familie din care Mesia urma să se nască și la care, după aceea, se referea mai des promisiunea. 3. Întreaga preoție a lui Levi și închinarea ceremonială precum jertfele, prinosurile, altarul, templul și alte lucruri pe care Moise le-a descris, toate îl așteptau pe Hristos. Împărații și împărăția poporului iudeu erau prefigurări ale lui Hristos și a împărăției Sale. În consecință, Moise a scris multe lucruri despre Hristos.
 

Obiecția 1. Pavel spune că Evanghelia a fost făgăduită prin profeți, iar Petru afirmă că proorocii au profețit despre harul care urma să ne fie dat. Prin urmare, Evanghelia nu a fost dintotdeauna. 

Răspuns. Admitem faptul că Evanghelia nu a fost dintotdeauna, dacă prin ea înțelegem doctrina promisiunii harului doar sub aspectul împlinirii Sale prin venirea lui Hristos în trup, și caracterul clar și pregnant al acestei doctrine; căci în vremurile vechi nu era Evanghelia, ci era doar promisă prin profeți: 1. În ce privește împlinirea acelor lucruri care erau profețite în Vechiul Testament despre Mesia. 2. În ce privește cunoașterea mai clară a promisiunii harului. 3. În ce privește turnarea mai abundentă a darurilor Duhului Sfânt; adică,  în acea vreme Evanghelia nu era o proclamare a lui Hristos care deja a venit, a murit, a înviat și s-a așezat la dreapta Tatălui, așa cum este acum, ci era predicarea Lui Hristos, care în viitor va veni și va împlini aceste lucruri. Cu toate acestea, exista o Evanghelie, adică era o veste bună a binecuvântărilor lui Mesia care urma să vină, suficientă pentru mântuirea patriarhilor, așa cum este scris: „Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” „Toţi prorocii mărturisesc despre El.” „Hristos este sfârşitul Legii.” (Ioan 8:56, Fapte 10:43, Rom. 10:4)

Obiecția 2. Apostolul Pavel spune faptul că Evanghelia era un mister care a fost tăinuit de la începutul lumii și că în alte veacuri nu a fost făcut cunoscut Fiilor oamenilor. (Rom. 16:25, Ef. 3:5) 

Răspuns. Această obiecție omite ceva - separă lucruri care nu ar trebui separate. Căci apostolul mai adaugă și cuvântul „acum”,  care nu ar trebui să fie omis, deoarece arată că în vremurile trecute Evanghelia era, de asemenea, cunoscută, deși într-un mod mai neclar și la mai puține persoane, decât este acum. Obiecție este slabă totodată prin faptul că reduce Evanghelia la ceea ce era afirmat numai într-o anumită privință: căci nu înseamnă că mai înainte Evanghelia era cu totul necunoscută, pentru că acum este înțeleasă mai clar și de către mai multe persoane. Era cunoscută părinților, deși nu atât de clar nouă. De aici importanța distincției între cuvintele exprimate mai sus (ἐπαγγελία și εὐαγγέλιον) .

Obiecția 3. Legea a venit prin Moise, harul și adevărul prin Iisus Hristos. Așadar, Evanghelia nu a fost dintotdeauna cunoscută. 

Răspuns: Harul și adevărul au venit într-adevăr prin Hristos, adică în ce privește împlinirea chipurilor și a umbrelor și manifestarea deplină și bogată a acelor lucruri care erau mai înainte promise în Vechiul Testament. Dar de aici nu decurge faptul că patriarhii erau cu totul lipsiți de acest har: căci și lor le era oferit același har de către și datorită lui Hristos, care ulterior urma să se arate în trup, deși le era dat într-o măsură mai mică decât ne este dat nouă. Fiindcă orice fel de har și cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu, date oamenilor, au venit prin Hristos, așa cum este scris: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” „despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 1:8, 14:6, 15:5)

Se spune însă că legea a fost dată prin Moise; așadar Evanghelia nu a fost dată prin El. Răspuns. Se spune astfel, pentru că era principala parte a slujbei sale de publicare a legii; cu toate acestea el învăța, de asemenea, Evanghelia, căci a scris și a vorbit despre Hristos, deși într-un mod mai neclar, așa cum a fost arătat. Dar slujba de publicare a Evangheliei îi aparținea lui Hristos, deși în același timp învăța și legea, dar nu ca element principal, precum Moise: căci El din legea morală a luat nelegiuirile și spoielile învățătorilor falși ‒ El a împlinit legea ceremonială și a abrogat-o împreună cu legea judiciară.

III. SUB CE ASPECT DIFERĂ EVANGHELIA DE LEGE?

Evanghelia și legea coincid în aceasta: ambele sunt de la Dumnezeu și în fiecare este revelat ceva referitor la natura, voia și lucrările lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există mari diferențe între cele două.

1. În revelațiile pe care le conțin sau în ce privește modul în care revelația specifică fiecăreia este făcută cunoscută. Lege era întipărită în inima omului de la crearea lui și le este cunoscută tuturor în mod natural, deși nu a fost dată vreo altă revelație. Neamurile au „lucrarea Legii (...) scrisă în inimile lor” (Rom. 2:15). Evanghelia nu este cunoscută în mod natural, ci este revelată în mod divin doar bisericii, prin Hristos, Mijlocitorul. Căci nici o creatură nu putea vedea sau spera la acea domolire a legii prin ispășirea de către altcineva a păcatelor noastre, dacă Fiul lui Dumnezeu nu ar fi revelat-o. „nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” „Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta.” „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; „Singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Mat. 11:27, 16:17, Ioan 1:18).

2. Prin felul doctrinei sau prin subiectul specific fiecăreia. Legea ne învață cum ar trebui să fim și ceea ce ne pretinde Dumnezeu, însă nu ne dă abilitatea de a o împlini, nici nu ne arată modul în care putem evita ce este interzis. Evanghelia însă ne învață cum putem ajunge să fim așa cum ne cere legea: ne oferă promisiunea harului prin neprihănirea lui Hristos imputată nouă, prin credință, în așa fel încât aceasta ne-ar aparține de drept nouă, învățându-ne faptul că suntem drepți înaintea lui Dumnezeu prin imputarea neprihănirii lui Hristos. Legea spune: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.” „Fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.” Evanghelia spune: „Crede numai!”

3. Prin promisiuni. Legea promite viață celor care sunt neprihăniți prin ei înșiși, având condiția neprihănirii și ascultării perfecte. „Omul care le va împlini va trăi prin ele.” „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” (Lev. 18:5, Mat. 19:17). Evanghelia, pe de altă parte, făgăduiește viață celor care sunt justificați prin credința în Hristos sau cu condiția neprihănirii lui Hristos dăruită nouă prin credință. Totuși, Legea și Evanghelia nu diferă una de cealaltă în următoarele aspecte: deși Legea ne cere să ținem poruncile dacă dorim să intrăm în viață, totuși nu suntem privați de această viață dacă altcineva realizează aceste lucruri pentru noi. Aceasta, într-adevăr, propune o cale de împlinire, prin noi înșine, dar nu interzice o alta, așa cum s-a arătat deja.

4. Acestea diferă prin efectele lor. Legea, fără Evanghelie, este slova care ucide și slujba aducătoare de moarte. „Deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” „Slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” (Rom. 3:20, 4:15, 2 Cor. 3:6). Predicarea și simpla cunoaștere a ceea ce ar trebui să fie făcut, sunt cunoscute prin slovă; căci aceasta ne vorbește despre datoria noastră și acea neprihănire pe care ne-o cere Dumnezeu, iar de vreme ce nu ne oferă abilitatea de a o împlini și nici nu arată modul prin care poate fi obținută, condamnă și găsește lipsuri în neprihănirea lucrată de noi. Evanghelia însă este slujba vieții și a Duhului, adică de ea este unită activitatea Duhului, trezindu-i pe cei care sunt morți în păcat, deoarece Duhul Sfânt lucrează prin Evanghelie credință si viață în cei aleși. „Evanghelia lui Hristos (…) este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” etc. (Rom. 1:16)

Obiecția 1. Nu este nici o poruncă sau precept care să aparțină Evangheliei, ci acestea aparțin Legii. Predicarea pocăinței este un precept. Așadar predicarea pocăinței nu aparține Evangheliei, ci Legii. 

Răspuns: Negăm judecata majoră, dacă are un sens general; căci acest precept este specific Evangheliei, care ne poruncește să credem, să primim foloasele lui Hristos și să începem să aducem o nouă ascultare sau acea neprihănire pe care o cere Legea. Dacă se obiectează faptul că Legea poruncește, de asemenea, să credem în Dumnezeu, răspundem că face acest lucru doar sub aspect general, prin a ne cere să dăm cinste promisiunilor, preceptelor și denunțurilor divine și, în cazul în care nu le împlinim, este însoțită de amenințarea pedepsei. Evanghelia însă ne poruncește în mod deosebit și expres să primim prin credință promisiunea harului și ne îndeamnă, totodată, prin Duhul Sfânt și prin Cuvânt să umblăm ca oameni vrednici de chemarea cerească. Evanghelia poruncește acest lucru în general, nespecificând în mod deosebit nici o îndatorire, spunând să facem una sau alta, ci lasă lucrul acesta pe seama Legii; la fel cum, pe de altă parte, nu spune în sens general să credem toate promisiunile lui Dumnezeu, lăsând astfel acest lucru pe seama Legii, ci vorbește despre acest lucru în mod distinct: crede această promisiune; aleargă la Hristos și păcatele tale vor fi iertate!

IV. CARE SUNT EFECTELE EVANGHELIEI?

Efectele Evangheliei sunt următoarele:

1. Credința; căci „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Evanghelia este „slujba Duhului”, „Evanghelia lui Hristos (…) este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” (Rom 10:17, 2 Cor. 3:8, Rom. 1:16)

2. Prin credință, întreaga noastră convertire către Dumnezeu, justificare, regenerare și mântuire; căci prin credință noi Îl primim pe Hristos, împreună cu toate binecuvântările Sale.

V. DE UNDE NE ESTE CLAR ADEVĂRUL EVANGHELIEI?

Adevărul Evangheliei este clar:

1. Din mărturia Duhului Sfânt.

2. Prin profețiile rostite de profeți.

3. Din împlinirea acestor profeții, care au avut loc în perioada Noului Testament.

4. Din minunile prin care a Evanghelia a fost confirmată.

5. Prin mărturia Evangheliei; deoarece doar aceasta arată modul prin care suntem eliberați de păcat și oferă conștiinței rănite o mângâiere puternică.

Zaharia Ursinus (1534 - 1583) a fost teolog reformat german si unul din autorii Catehismului de la Heidelberg.