Cel Bun este Cel mai Bun 

Hywel R. Jones

În vremea in care eram elev în repetate rânduri auzeau urmatoarea vorbă: „Bunicel, bun, grozav; nu zăbovi o clipă până ce bunicelul tău bun, iar bunul tău este grozav.” Pentru ceva timp aceasta m-a ajutat in ce privește tendința mea de a mă mulțumi cu mediocritatea, în loc să caut excelența, o lecție utilă pentru cei care preferă o minge de orice fel în locul cărților. Totuși, la ceea ce se referea ca fiind „grozav” părea a fi vag.

În contrast, autorul cărții Evrei îi asigură pe evreii care au devenit creștini că ceea ce au, acum că Mesia a venit, este „grozav”, deși este numit „mai bun”. Folosește aceste cuvinte deoarece compară singurele legăminte pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul Său în mod colectiv. Primul a fost făcut cu poporul Israel la Sinai, și care arăta înspre cel de-al doilea legământ - cel făcut cu cei care cred că Iisus din Nazaret este Hristosul lui Dumnezeu. Primul era intenționat un legământ imperfect, însă cel de-al doilea este perfect, prin urmare, de neînlocuit și de neîntrecut. 

Epistola începe într-un mod instructiv și impresionant. Primele două capitole se concentrează pe revelația lui Dumnezeu și răscumpărare. Acestea declară că „Fiul” este „mai bun” decât profeții și îngerii Vechiului Testament, fiindcă El inaugurează „lumea viitoare” (2:5) prin cuvântul profetic al Său și ispășirea preoțească, domnind în ea, hotărât fiind de Dumnezeu. Este veacul „zilelor de pe urmă” care este împlinirea „zilelor de dinainte” și „sfârșitul vecurilor” (10:36) Este începutul veșniciei.

Această epistolă este o predică scrisă, un „cuvânt de sfătuire” (13:22). Psalmul 110 ar putea fi considerat textul predicii, fiind citat de pătru ori. Obiectivul predicii este de a încuraja credincioșii în Hristos să persevereze în pustia acestei lumi prin care trec înspre casa cerească. Autorul ne amintește de acel lucru „mai bun” (11:40) care le aparține (vezi utilizăruile lui a avea în 4:14, 6:19, 8:1, 10:19-22, 34, 13:10-14) și îl întărește cu avertizări împotriva depărțirii de Dumnezeul cel Viu (3:7-4:13; 6:4-6; 10:26-31). Credincioșii au tot ce au nevoie în Iisus Hristos și, orice ar veni, trebuie să persevereze. 

Evreii sunt încurajați să privească la Iisus, Cel pe care L-au mărturisit, ca fiind „Apostolul și Marele Preot” (3:1). Aceste slujbe au fost prefigurate de Moise, Iosua și Aron, împreună cu descendenții săi. Ca apostol, sau Cel trimis de Dumnezeu, Iisus construiește casa în locul unde Moise a slujit și asigură odihna Sabatului despre care au vorbit Moise și Iosua. Deși atât de mulți dintre contemporanii lor nu au fost „pietre” din acea clădire, nici nu puteau intra în țara promisă din cauza necredinței, credincioșii în Iisus Hristos sunt frați sfinți care au parte de chemarea cerească. Ei au intrat în odihnă așa că ei trebuie (și pot) continua înspre a obține țelul de a intra în odihna de Sabat. Chiar dacă vor șovăi, nu ar trebui să se teamă de Cuvântul pătrunzător al lui Dumnezeu, fiindcă au un „Mare Preot” care mijlocește pentru ei având o compasiune care se potrivește supremației Sale, oferind ”har ca să fim ajutați la vreme de nevoie” (4:14-16).

Adăugarea cuvântului „mare” la denumirea de „preot” echivalează cu un superlativ, iar excelența lui Iisus este arătată ca fiind mai presus de demnitatea lui Aron și a descendenților lui. Numit de Dumnezeu, precum Aron - ca dovadă este citat Psalmul 2:7 - preoția sa măreață a fost modelată după „rânduiala lui Melhisedec”, iar prin ascultarea perfectă a Sa în viață și în moarte a devenit „cauza” (modul prin care se obține) mântuirii veșnice (cerești și nesfârșite) care putea fi prefigurată prin prevederile și realizarea ritualului Vechiului Testament. 

O reflectare mai amănunțită asupra corepondenței dintre Iisus și Melhisedec este amânată de autor, deoarece știa că nu va fi de folos „congregației” sale. Așadar, El adresează în mod pastoral problemele care îi opresc din a face astfel. Le spune că au devenit „greoi la pricepere”, ceea ce înseamnă că nu își folosesc destul mintea și sunt delăsători în ce privește conduita lor. Lucrul acesta e periculos. Familiaritatea cu adevărurile esențiale a fost deja pierdute, iar