De ce poarta pastorul roba?

Michael Brown

”Dar care este ideea cu roba?” Aceasta poate fi o întrebare pe care ți-ai pus-o în sinea ta atunci când l-ai văzut pe păstorul tău purtând robă la amvon. Poate te-ai întrebat care este este rolul robei și dacă este sau nu necesară. Poate ai crescut într-o biserică în care pastorul nu se îmbrăca niciodată așa. Poate că avea o ținută business sau asemeni păstorilor cu care suntem noi obișnuiți, purtand tricouri colorate. Dacă și tu ești în această situație, atunci roba s-ar putea să ți se pară puțin neobișnuită. Îti poate da impresia că se apropie prea mult de imaginea preoților bisericii romano catolice. Pe de altă parte, poate ai crescut într-o biserică reformată sau luterană în care păstorul a purtat mereu robă așa că îmbrăcarea acesteia de către păstor nu te surprinde și nu te șochează. Dar dincolo de experiența sau prefetința ta personală, trebuie să abordăm problema robei slujitorului la fel cum o facem cu orice altă practică ce ține de închinare și să punem întrebarea: Care este scopul acesteia? Faptul că suntem familiari sau nefamiliari cu o anumită practică nu o face să fi bună sau greșită. Trebuie să vedem dacă acea practică este sau nu biblică și dacă facilitează, în loc să împiedice o închinare plăcută înaintea lui Dumnezeu în reverență și evlavie. Din acest motiv, am să aduc patru argumente în favoarea purtării robei în timpul închinării publice:

1. Roba evidențiază slujba în care se află păstorul și nu persoana

Slujitorul Cuvântului a fost învrednicit cu o anumită lucrare (Ef 4:8-14, 1 Tim 5:17, 2 Tim 4:1-5, Evr 13:17, etc.). Responsabilitatea sa principală este de a predica Cuvântul lui Dumnezeu și de a administra sacramentele credincioșilor lui Hristos. Așadar el este un emisar trimis de Hristos și un ambasador al Evangheliei. Atunci când poporul legamântului lui Dumnezeu se strânge împreună pentru a se închina, păstorul iși îndeplinește una dintre cele mai importante îndatoriri. Atunci când pășește în adunare, el iși intră în rolul său de profet, acela de a aduce mijloacele harului in cadrul poporului lui Dumnezeu. Acesta este modul în care Dumnezeu a ales să actioneze și să-și desfășoare lucrarea de sfințite a credincioșilor, prin predicarea Evangheliei și administrarea sacramentelor.

Roba ne amintește de acest lucru. Ne îndreaptă atenția dinspre om, personalitatea lui și gustul său personal de a se îmbrăca, înspre slujba pe care Hristos – nu oamenii – i-a încredințat-o. Ne amintește de faptul că Dumnezeu intervine în serviciul de închinare și își desfășoară lucrarea prin această slujbă pe care a stabilit-o. Asemeni unui judecător în sala de judecată, care poartă roba pentru a le aminti oamenilor de funcția pe care o are, de faptul că este un purtător de cuvânt al dreptății, pastorul poartă roba pentru a aminti că în slujba de închinare el este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. El deschide canonul Scripturii și frânge pâinea vieții pentru poporul Domnului. Rev. Jeff Myers, păstor al bisericii prezbiteriene Providence din St. Louis, Missouri, face foarte clar acest aspect în articolul său, Why Does the Pastor Wear a Robe? A defense of the Use of the Ministerial Robe in Public Worship (tr. De ce Păstorul poartă Robă? O pledoarie pentru purtarea robei în cadrul închinării publice):

Atunci când (păstorul) conduce congregația în rugăciune către Dumnezeu, el Îl reprezintă pe Hristos conducând biserica în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Atunci când citește și predică Cuvântul, el Îl simbolizează pe Hristos, Soțul, vorbindu-i soției sale sfinte. Roba nu este făcută să-l poziționeze mai presus de congregație, ci pentru a fi distins ca păstor datorită acestei slujbe unice pe parcursul închinării din Ziua Domnului.

În același mod, Rev Daniel Hyde, pastor al Oceanside United Reformed Church, afirmă în cartea care va fi publicată în curând, What to Expect When You Worship With Us (tr. La ce să te aștepti atunci când te închini împreună cu noi):

Roba poate părea stranie, în mod special dacă esti foarte familiar cu o persoana care o poarta. Este un anumit moment și loc pentru un slujitor ca sa îi cunoască pe oamenii din biserica în viața de zi cu zi, să socializeze cu e într-un mod personal, însă nu la amvon este momentul potrivit pentru aceasta. La amvon, păstorul este păstorul tău, care Îi slujește lui Dumnezeu prin a-ți hrăni sufletul cu o hrană spirituală.

2. Roba este specifică protestanților și nu romano-catolicilor.

Contrar presupunerilor multor oameni, robele nu au început să fie purtate odată cu biserica Romano-Catolică, ci mai degrabă, au fost purtate inițial de păstorii bisericii antice, apoi de către păstorii protestanți din timpul Reformei și pe urmă sute de ani până astăzi. Aceste robe erau diferite de cele ale preoților romano-catolici. Robele si imbracamintea specifica prelatilor catolici a aparut simultan cu aparitia doctrinei nebiblice a preotiei, care a fost insotita de o serie de abuzuri. În locul robei simple, preoții romano-catolici au început să poarte robe foarte sofisticate, ornate cu simboluri complexe, cunoscute sub numele de veșminte. De aici a apărut și a fost promovată ideea că preotul este mai presus de congregație, mai degrabă decât să fie doar pus deoparte ca slujitor al Cuvantului și al sacramentelor.

În timpul Reformei Protestante din secolul șaisprezece, reformatorii au căutat să corecteze această perspectivă eronată cu privire la preoție. Ei au dovedit din Scriptură faptul că păstorul este un slujitor hotărât în mod spiritual din biserică, nu un individ exaltat cu un status mai înalt decît laicii. Autoritatea sa în biserică este ministerială, nu magisterială. În acest scop reformatorii au căutat să renunţe la veşminte şi să fie purtate robele negre simple, cunoscute mai târziu ca „robele de tip Geneva”. Marele reformator Martin Bucer, scriind în anul 1524 în numele slujitorilor reformaţi în Strassbourg, a explicat această schimbare în felul următor:

În bisericile noastre am renunţat definitiv şi am abolit tot ce nu-şi are fundamentul în Scriptură şi ce a fost adăugat Cinei Domnului fără vreun argument din Scriptură şi astfel a fost o insultă şi o batjocură la adresa lui Hristos şi a milei divine... preotul şi slujitorul congregaţiei nu poartă un veşmânt special, decât ceea ce noi numim roba de cor, fără niciuna din veşmintele sacrificiale precum stiharul, patrafir, sfita, etc.

Reformatorii, însă nu au aruncat lucrurile bune impreuna cu cele rele. Ei nu ar fi fost niciodată de acord ca un păstor să poarte hainele de stradă sau să aibă o ţinută bussiness în timp ce conduce închinarea. Importanţa robei a fost înţeleasă de către toată lumea. Prin urmare, din secolul şaisprezece, slujitorii reformaţi şi prezbiterieni au purtat în mod regulat roba de tip Geneva atunci când conduceau închinarea. Dovada - atât scrisă cât şi exprimată artistic - dezvăluie că oameni precum John Owen, Herman Witsius şi Thomas Goodwin din secolul şaisprezece, George Whitefield, Jonathan Edwards şi Thomas Boston din secolul optsprezece precum mulţi alţii, toţi au purtat robe atunci când conduceau închinarea. Era pur şi simplu o normă în congregaţiile protestante de pe continentul european, din insulele britanice şi din America. Chiar şi în secolul XX, oameni ca Martyn Lloyd-Jones, unul dintre cei mai înzestrat predicator al secolului XX, îi încuraja pe studenţii de la Westminster Theological Seminary din Philadelphia să poarte o robă atunci când intră în adunare ca semn al chemării în lucrare.

În mod sigur, reclamaţia că roba este o îmbrăcăminte romano-catolică nu este legitimă. Roba aparţine protestanţilor şi este o ţinută specifică şi în acord cu teologia noastră. Dar, dacă acest lucru este adevărat, atunci ce s-a întâmplat cu purtarea acestor robe în multe dintre congregatii? De ce păstorii din bisericile evanghelice au optat pentru ţinute business şi haine de plajă în locul robei pe parcursul închinării?

3. Roba a fost înlăturată odată cu mişcarea ala ziselor ”treziri”

Două mişcări îmi vin în minte: prima este cea egalitariană şi populistă din secolul XIX. Oameni ca Charles Finney şi Alexander Campbell au căutat să facă creştinismul mai atrăgător spiritului democratic ce a cuprins masele americane. Ei au propagat o religie anti-autoritativă, netradiţională care a privatizat crestinismul şi a preamărit experienţa şi autonomia individului peste voinţa colectivă a oricărei congregaţii sau adunări eclesiale. Ei au făcut apel la necesitatei unei revoluții în cadrul bisericii care sa poziţioneze clericii şi laicii la egalitate în orice aspect, făcând tot aşa și cu formele instituţionale ale conducerii bisericii (inclusiv membralitatea) şi cu importante practici eclesiale precum purtarea robei şi amvoanele ridicate. Ideea a fost aceea de a face ca lucrătorul să arate şi să se simtă ca „orice alt om” pe cât posibil şi a cărui predică în adunare nu este cu mult mai importantă decât citirea Scripturii în mod individual. Rezulatul a fost un avânt mare al păstorilor fără pregătire teologică şi a congregaţiilor neconfesionale, fără crezuri, puţin organizate şi cu o teologie foarte slabă. Dar pentru că metodele lor erau foarte atrăgătoare pentru modalitatea de gândire democratică a americanilor din acea vreme, aceşti oameni au avut un mare succes în revoluţia lor. Prin urmare, de aici avem ceea ce avem astăzi în lumea evanghelică modernă: o închinare cu totul informală, precum și o ignoranţa radicală cu privire la doctrină şi nevoia radicală pentru o noua reformă!

O altă mişcare care îmi vine în minte care a afectat într-un mod grav abordarea închinării şi a purtării robei este minunata epocă cunoscută sub numele de „anii 60”. Pe măsură ce evanghelicii au căutat să atragă masele, aşa numitele biserici „non-denominaţionale” au început să se ivească în Statele Unite. În sudul Californiei, în mod special, unele dintre aceste biserici au ”botezat” în creștinism subcultura hippie, creând ceea ce a fost cunoscut ca mişcarea „Jesus People” şi ulterior apariţia fenomenului muzicii creştine contemporane. Prin urmare, robele nu se mai potriveau în atmosfera trupelor de închinare şi a semi-întunericului din încăpere. Aceste schimbari au distrus autoritatea şi formalitatea faţă de care o mare parte din acea generaţie se împotrivea. Astfel nu ar trebui să ne surprindă faptul că astăzi vedem numeroşi păstori „de succes” ai generaţiei „baby-boomer” purtând cu regularitate tricouri colorate la amvon.

Însă, până cădem de acord că această ţinută informala este nepotrivită pentru un păstor în momentul în care conduce poporul lui Dumnezeu în închinare, trebuie să ne întrebăm: care este ţinuta potrivită pentru păstor care să fie purtată în timpul serviciului de închinare? Care este punctul de reper? Ca protestanţi, cu siguranţă nu o să-l luăm de la romano-catolici, dar nici de la promotorii așa ziselor ”treziri” precum Charles Finney sau de la cultura în care trăim. În timp ce costumele, cămăşile apretate şi cravatele conservative sunt o normă pentru lumea de afaceri, trebuie să ne amintim că păstorul nu este directorul general al unei corporaţii. El este un slujitor rânduit al Evangheliei, chemat să conducă poporul lui Dumnezeu în închinare în Ziua Domnului. În timp ce roba nu a fost poruncită, în mod cert, în Scriptură (îmbrăcămintea este un element ce ţine de cadrul închinării nu de închinarea în sine), am arăta înţelepciune în această dilemă ascultând de înaintașii noştri reformaţi care au trăit înaintea noastră.

4. Purtarea robei aduce mai multă reverenţă în cadrul serviciului de închinare

În Evrei 12:28b-29, ne este poruncit: „să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. Roba este potrivită unei atmosfere de reverenţă. Ajută la stabilirea tonului serviciului de închinare, care ar trebui să înspire evlavie în inima noastră, fiind adunaţi împreună să ne închinăm unui Dumnezeu Sfânt. Din nou, gandeşte-te la un judecător într-o sală de judecată; care ar fi reacţia ta dacă ar intra în sală îmbrăcat ca unul dintre juraţi sau ca unul dintre avocaţi? Îmbrăcămintea sa personală te va distrage nu doar de la poziţia sa ca om care se presupune că ar trebui să fie imparţial de in numele justiţiei, dar şi de la respectul pe care trebuie să-l avem faţă de lege şi ordine în societate. În mod inevitabil s-ar schimba tonul în sala de judecată.

Acest lucru este valabil şi cu închinarea publică. Îmbrăcămintea noastră comunică un mesaj. Şi îmbrăcămintea păstorului face acest lucru în mod special. De ce ne aşteptăm ca judecătorii să poarte robe atunci când sunt în sala de judecată, dar dorim ca păstorii să aibă o ţinută business atunci când conduc închinarea? Se datorează unor motive teologice clare sau doar pentru că suntem noi obişnuiţi în acest fel? C.S. Lewis a spus „Obiceiul modern de a face lucrurile ceremoniale într-un mod neceremonial nu este o dovadă de smerenie; denotă mai degrabă inabilitatea închinătorului să uite de sine însuşi în rit, si graba cu care este gata să strice si pentru alții locul pe care ritualul respectiv trebuie să îl aibă."

Astfel, înainte de a sfida şi a renunţa la ideea purtării unei robe în timpul închinării, să luăm seama la multitudinea motivelor pentru care, de-a lungul istoriei, slujitorii au purtat o astfel de ţinută. Ca închinători în biserică, fie ca să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a avea atenţia îndreptată înspre Evanghelia lui Iisus Hristos care ne este adusă în fiecare săptămână. Fie ca mereu să privim înspre lucrarea lui Hristos şi a apostolilor Săi, în afara căreia slujitorul nu are nici o autoritate. Şi să căutăm sa-I oferim lui Dumnezeu o închinare plăcută, însoţită de reverenţă şi evlavie, ştiind că El este Cel care ne vorbeşte în fiecare „Zi a Domnului” atunci când Cuvântul este deschis pentru noi de către această slujbă pe care a stabilit-o.

Rev. Michael Brown este pastorul Christ United Reformed Church Santee, California (SUA).