Despre Rugăciune

Zaharia Ursinus

Întrebarea 117. Ce-i trebuie unei rugăciuni pentru a fi plăcută şi ascultată de către Dumnezeu? 

Răspuns. În primul rând, să ne rugăm din suflet doar singurului şi adevăratului Dumnezeu, Care ni S-a revelat în Cuvântul Său, pentru tot ce ne-a poruncit să-I cerem. În al doilea rând, să ne cunoaştem corect şi temeinic sărăcia şi starea cea rea pentru a ne smeri în faţa măreţiei Sale. În al treilea rând, să avem o puternică încredere că El, fără să ţină cont de nevrednicia noastră, de dragul Domnului Hristos, va asculta cu siguranţă rugăciunea noastră, după cum a făgăduit în Cuvântul Său.

Întrebarea 118. Ce ne-a poruncit Dumnezeu să-I cerem? 

Răspuns. Toate cele ce sunt necesare sufletului şi trupului, cele incluse de Domnul Iisus Hristos în rugăciunea pe care El Însuşi ne-a dat-o.

Condițiile unei rugăciuni plăcute lui Dumnezeu sunt: 

1. Să fie adresată Dumnezeului adevărat sau să fie chemat Dumnezeul adevărat, care s-a revelat în biserică prin cuvântul rostit de  profeți și apostoli și prin lucrarea de creație, prezervare și răscumpărare. Acest Dumnezeu adevărat este Tatăl Veșnic, Fiul și Duhul Sfânt. „După cum am primit” spune Vasile din Cezareea „am fost botezați și fiind botezați, credem și crezând Îl slujim pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.” 

2. A doua cerință este cunoașterea poruncii divine. Omul atent la porunca divină, este convins că rugăciunile sale sunt primite de Dumnezeu, căci închinarea pe care Dumnezeu o cere de la noi în Cuvântul Său, nu poate fi decât plăcută înaintea Sa. Așadar, când ne rugăm trebuie să gândim și să spunem astfel: ”Te chem pentru că astfel ai poruncit.”

3. Cunoașterea lucrurilor pe care ar trebui să le cerem din mâna lui Dumnezeu este de asemenea necesară pentru ca rugăciunea noastră să fie eficientă. Dumnezeu nu dorește să-I adresăm cereri vagi și absurde, fără a sti clar pentru ce ne rugăm. Un rege s-ar simți dezonorat și batjocorit dacă cineva s-ar pleca înaintea sa fără a ști pentru ce face asta. La fel și Dumnezeu, dacă ne rugăm Lui, dorește să judecăm și să ne gândim la lucrurile pe care le cerem și dacă nu ne dorim să-L batjocorim atunci când venim înainte Sa. Noi însă nu știm ce trebuie să cerem. De aceea, Hristos ne-a lăsat un model de rugăciune, care conține totalitatea și esența lucrurilor pentru care trebuie să ne rugăm. Pe scurt, spunem că ar trebui să ne rugăm pentru lucruri de care suntem siguri că Dumnezeu le aprobă și le promite. Acestea sunt de două feluri: spirituale și temporale, pe ambele Dumnezeu dorește să le cerem din mâna Sa. Lucruri spirituale - pentru că ne sunt necesare mântuirii noastre-, și lucruri temporale: 1. pentru ca dorința pe care o avem pentru ele să ne antreneze credința și să ne confirme încrederea referitor la obținerea lucrurilor spirituale. Motivul este acela că nimeni nu poate aștepta lucruri bune de la Dumnezeu decât dacă este împăcat cu El. 2. Pentru a avea în vedere și reflecta asupra providenței lui Dumnezeu, știind că aceste lucruri mici și nesemnificative nu vin din întâmplare. 

4. Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să avem o dorință adevărată pentru lucrurile pe care le cerem. Dumnezeu nu acceptă rugăciunea prefăcută sau ipocrită - aceasta trebuie să vină din inimă, nu doar de pe buze. Dumnezeu dorește să ne rugăm având o dorință aprinsă a inimii, căci nu cuvintele gurii, ci suspinele și gemetele inimii alcătuiesc rugăciunea adevărată precum Domnul i-a spus lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea?” Deși Moise nu a spus nimic. Astfel un lucru definitoriu al rugăciunii trebuie să fie dorința puternică. 

5. O cunoștință și un simțământ al sărăciei noastre. Aceasta ar trebui să fie izvorul sau fântâna din care toate dorințele noastre trebuie să provină, dacă cineva nu simte o nevoie mare a unui lucru, nu-l va dori. Cu toții avem nevoie de Dumnezeu. 

6. Recunoașterea lsărăciei noastre insoțită de o umilință adevărată. Ar trebui să ne aruncăm înaintea Maiestății divine ca rugători umili. Dumnezeu nu ne este dator cu nimic. Cu toții am fost dușmanii lui Dumnezeu înainte de a ne converti. El nu-i ascultă pe cei păcătoși, adică pe acei păcătoși mândri precum fariseii care se rugau stând pe scaunul cel mai înalt din templu. Prin urmare, smerenia adevărată, căința și convertirea, sunt necesare pentru ca rugăciunea să fie primită. Totodată, promisiunile lui Dumnezeu se adresează doar celor convertiți. Nimeni nu se poate ruga prin credință lui Dumnezeu fără a fi convertiți, iar fără credință, nimeni nu poate avea certitudinea că este auzit, nici de a primi ceea ce dorește. 

7. O cunoaștere a lui Hristos, Mijlocitorul, este de asemenea necesară pentru a fi siguri că atât noi, cât și rugăciunile noastre sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu, nu datorită vredniciei noastre, ci doar datorită Mijlocitorului. Astfel s-a rugat Daniel și a cerut să fie auzit pentru dragostea Domnului. (Dan. 9:17) Și Hristos ne poruncește să ne rugăm Tatălui în Numele Său. Rugăciunile noastre ar trebui fi puse pe altar alături de Hristos. Astfel rugăciunile noastre vor fi primite de Dumnezeu. 

8. Încrederea de că ești auzit. În ce privește condiția precedentă, credința este necesară pentru a fi pe deplin convinși de faptul că ne aflăm înaintea lui Dumnezeu și că este împăcat cu noi în Hristos. Credința sau siguranța faptului că ești ascultat este necesară și nu poate exista separat de condiția precedentă. „Pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” „Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Gal. 4:6, Evrei 11:6)

Totuși aici trebuie să remarcăm referitor la această siguranță că suntem auziți faptul că este o diferență între lucrurile pentru care trebuie să ne rugăm. Unele daruri sunt necesare pentru mântuire, precum cele spirituale, în vreme ce altele nu - precum cele temporale. Primele trebuie să fie dorite în mod indiscutabil și fără remușcare cu încredere deplină că le vom primi, cerându-le din mâna lui Dumnezeu. Celelalte de asemenea trebuie căutate și dorite, cu condiția voii lui Dumnezeu, El ni le va da în măsura în care contribuie la slăvirea Lui și ne sunt de folos; sau ne va da alte lucruri mai bune, fie acum, fie mai târziu, după cum crede El că este mai bine. Atunci când ne rugăm pentru lucrurile acestea trebuie să imităm exemplul leprosului care a spus: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.” (Mat. 8:2) În acest fel credincioșii își aduc rugăciunile înaintea lui Dumnezeu și doresc să fie auziți. Adesea ne rugăm pentru lucruri care pot ar fi mai mult dăunătoare, decât de folos, dacă Dumnezeu ar răspunde la cererile noastre și le-am primi. 

Obiecție. Cel care se îndoiește atunci când se roagă, nu cere prin credință și nu este auzit. Atunci când cerem binecuvântări temporale ne îndoim pentru că ne rugăm pentru ele având o condiție. Așadar, nu le cerem prin credință. Răspuns. Judecata majoră este fie specifică, fie falsă. Căci natura credinței nu cere ca noi să fim pe deplin siguri referitor la binecuvântările temporale, ci doar în ce privește cele spirituale precum: iertarea de păcate și viața veșnică, care sunt necesare pentru mântuire. Referitor la binecuvântările temporale, este suficient dacă credința se supune Cuvântului lui Dumnezeu, cerând și rugându-ne pentru lucrurile care ne sunt de folos. De asemena, negăm judecata minură, căci deși ne rugăm condițional pentru binecuvântările temporale, totuși nu ne îndoim cu privire la primirea lor. Credem că vom primi de la Dumnezeu ceea ce vom cere din mâna lui, dacă ne sunt de folos mântuirii noastre și nu dorim ca aceste rugăciuni să fie auzite dacă ne sunt dăunătoare. Așadar, ne rugăm cu credință atunci când ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu și voii Sale și ne rugăm să fim auziți conform Cuvântului și dorinței lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu este aceasta: ca noi să ne rugăm pentru lucrurile spirituale în mod categoric și pentru cele temporale condițional și să fim pe deplin convinși că vom primi mai ales pe  cele dintâi, iar pe celelalte în măsura în care contribuie la slava lui Dumnezeu și la mântuirea noastră. Rugându-ne astfel nu ne îndoim de faptul că suntem auziți.

9. Cunoașterea și încrederea în promisiunea divină. Dumnezeu promite faptul că îi va auzi pe cei care Îl cheamă, dăcă iau aminte la condițiile specificate. „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Ps. 50:15, Is. 65:24) Fără promisiunea că vom fi auziți de Dumnezeu, nu poate fi credință, iar fără credință, rugăciunea nu folosește la nimic. Dacă nu avem credință în promisiunile divine și nu ținem cont de ele atunci când ne rugăm, nu ne folosesc la nimic. Încrederea în promisiunile divine produce siguranța că suntem auziți și a mântuirii noastre, siguranță care aprinde în noi o dorință de a-L chema pe Dumnezeu și a-L implora. 

Din condițiile specificate ca fiind necesare pentru o rugăciune adecvată, se vede imediat ce diferența mare este între rugăciunile celor credincioși și ale celor necredincioși. Cei credincioși doresc să respecte toate aceste condiții atunci când se apropie de Dumnezeu, pe de altă parte, cei necredincioși, fie le neglijează pe toate, fie doar o parte din ele. Unii greșesc chiar de la început  având o cunoștință incorectă cu privire la voia lui Dumnezeu, încălcând prima condiție necesară unei rugăciuni adecvate; unii greșesc în lucrurile pentru care se roagă, căci cer lucruri rele, nesigure, pe care Dumnezeu nu le dorește; unii cer binecuvântări de la Dumnezeu din ipocrizie, alții fără să realizeze sau să dorească lucrurile pentru care se roagă; unii nu au nici o încredere în Hristos Mijlocitorul; unii cer să fie auziți în lucrurile pentru care se roagă și totuși persistă în păcat; unii cer lucruri necesare pentru mântuire, dar fără încredere, în vreme ce alții îi adresează rugăciuni lui Dumnezeu, dar niciodată nu se gândesc la promisiunea divină, făcând o cerere fără credință, neprimind răspuns astfel la rugăciunile lor.  

Zaharia Ursinus (1534 - 1583) a fost teolog reformat german si unul din autorii Catehismului de la Heidelberg.