22 noiembrie 2020

CHEMAREA LA ÎNCHINARE

Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale, El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul. Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi. (Psalmul 103). (Psalmul 103)

DOXOLOGIA

Laudă Ție Tată ceresc, să-L laude toți oamenii

Să-l laude tot Pământul, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Amin

CITIREA LEGII

„‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.” (Mat. 22)

MĂRTURISIREA PĂCATELOR

Tatăl nostru care ești în ceruri, am auzit legea Ta și ne desfătăm în ea, căci știm că este bună, sfântă și adevărată. Cu toate acestea Doamne știm că nu am păzit aceste porunci în mod perfect. Murdăria păcatului încă se ține de noi. Am fost zămisliți și născuți în nelegiuire și păcatul nostru este întotdeauna înaintea ochilor noștri. Am păcătuit împotriva ta și te-am ofensat prin gândurile, vorbele și faptele noastre, prin ceea ce am făcut și ceea ce am lăsat nefăcut. Îți cerem iertare pentru păcatele noastre. Ai milă de noi prin dragostea și mila ta fără de margini. Pune în noi o inimă curată Doamne și dă-ne un suflet credincios. Fă-ne să ne bucurăm din nou în mântuirea pe care o avem prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin

CITIREA EVANGHELIEI

Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1)

CREZUL

Cred într-Unul Dumnezeu, 

Tatăl Atotputernic, 

Creatorul cerului și al Pământului, 

a tuturor lucrurilor văzute si nevăzute. 

Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, 

Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. 

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

Născut si nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate au fost făcute. 

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri 

Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din fecioara Maria si S-a făcut om. 

Și a fost răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, 

și a pătimit și a fost îngropat. 

Și a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi.

Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. 

Și iarăși va să vină cu slavă, 

să judece viii și morții; 

a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit

 Și cred în Duhul Sfânt, Domnul și dătătorul vieții, 

Care din Tatăl și de la Fiul purcede, 

Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit; 

Care a grăit prin prooroci. 

Si cred una, sfântă, catolică* si apostolică Biserică. 

Mărturisesc un botez pentru iertarea păcatelor; 

Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. 

Amin!

RUGĂCIUNE

Dumnezeu Tatăl, creator al cerului și al pământului, Dumnezeu Fiul, mântuitor al lumii, Dumnezeu Duh Sfânt, sfințitor al celor credincioși, Sfântă, binecuvântată și slăvită Treime, Doamne, Te rugăm, ai milă de noi!

Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitor și Rege al bisericii, iartă nelegiuirile noaste, nu ne răsplăti după păcatele noastre, ci mântuiește-ți poporul pe care l-ai răscumpărat prin sângele Tău. Tu Doamne, Cel care ai fost batjocorit și ai murit în locul nostru, Te rugăm să înlături vinovăția și rușinea păcatului nostru!

Din orice rău și răutate, din păcat, din atacurile diavolului și din slăbiciunea noastră. Din orbirea inimii, din mândrie, vanitate și ipocrizie, din invidie, ură și pizmă. Din gânduri, cuvinte și fapte murdare, din înșelăciunea lumii a naturii păcătoase și a diavolului. Din doctrine false, erezie și schismă, din împietrirea inimii și nepăsare față de cuvântul și poruncile Tale. Din pericole și dezastre naturale, de cutremure, incendii și inundații, de boli și foamete. Din înrobire și răzvrătire, din violență și ucidere, din moarte. Doamne, Te rugăm, izbăvește-ne!

 Ascultă rugăciunea noastră și stăpânește asupra bisericii Tale. Fă ca poporul Tău să crească și să asculte cu umilință cuvântul Tău, să îl primească cu inima deschisă și să rodească prin Duhul Sfânt. Adu pe calea ta pe cei ce au greșit sau au fost înșelați, adu eliberare celor înrobiți de păcat, strânge-ți poporul în biserica Ta.

Binecuvântează biserica ta cu o viață liniștită și plină de pace în această lume căzută. Îndură-te de credincioșii din alte părți ale lumii care sunt persecutați pentru credința lor. Binecuvântează inimile celor pe care i-ai lăsat ca stăpânitori în această lume, pe toți care ne conduc țara, ca să urmărească dreptatea știind că vor da socoteală înaintea Ta.

Binecuvântează și îndrumă pe toți cei care ne slujesc și ne protejează prin munca lor, în special doctorii care se luptă cu epidemia din această vreme. Dă-le putere și înțelepciune ca folosindu-se de darurile Tale naturale să aline suferința oamenilor bolnavi. Ai milă de cei care și-au pierdut locurile de muncă datorită restricțiilor din ultimele luni. În providența Ta, dă-ne înțelepciune și ajută-ne să revenim la activitățile normale. Binecuvântează te rugăm și elevii și studenții care se pregătesc pentru examene.

Dă-ne pocăință adevărată, iartă nelegiuirea, neglijența și nepăsarea noastră, binecuvântează-ne prin Duhul Sfânt ca să ne ordonăm viețile după Cuvântul Tău cel Sfânt. Ne rugăm în numele Domnului Iisus Hristos, chiar înălțând înspre tine cuvintele pe care El ne-a învățat să ne rugăm spunând Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.