Mângâierea creștinului 

Următorul articol este o secțiune preluată si tradusă din comentariul lui Zacharias Ursinus asupra Catehismului de la Heidelberg. 

Întrebarea 1. Care-ţi este singura mângâiere, fie că trăieşti, fie că mori? 

Răspuns. Faptul că eu, trup şi suflet, fie că trăiesc, fie că mor, nu-mi mai aparţin mie însumi, ci credinciosului meu Mântuitor Iisus Hristos, Care a plătit pe deplin cu scumpul Său sânge pentru toate păcatele mele şi m-a izbăvit de sub toată puterea diavolului: El mă ocroteşte aşa de bine, încât fără voia Tatălui meu ceresc, nici un fir de păr de pe capul meu nu poate cădea, ba chiar toate lucrurile trebuie să-mi servească la mântuire. De aceea mă și asigură prin Duhul Său cel Sfîânt de viata vesnica și mă face realmente doritor și gata să trăiesc de acum înainte pentru El.

Expunere

Întrebarea despre mângâiere este așezată și tratată întâi, pentru că surprinde alcătuirea și esența catehismului. Alcătuirea catehismului este realizată în așa fel încât să fim conduși la dobândirea unei mângâieri certe și puternice, atât în viață, cât și în moarte. Din acest motiv a fost revelat tot adevărul lui Dumnezeu și a fost lăsat în mod special pentru ca noi să-l studiem. Esența acestei mângâieri constă în faptul că noi suntem altoiți în Hristos prin credință, că prin El suntem împăcați și preaiubiți ai Lui Dumnezeu, că astfel El ne va îngriji și ne va mântui pentru veșnicie.

În ce privește această mângâiere, trebuie să examinăm: 

I. Ce este aceasta?

II. Care sunt părțile componente ale sale?

III. De ce este certă și temeinica?

IV. De ce este necesară?

V. De câte lucruri este nevoie pentru dobândirea ei?

I. CE ESTE MÂNGÂIEREA?

Mângâierea este rezultatul unui anumit proces de gândire, prin care opunem rezistență la ceva rău prin ceva bun, ca printr-o apreciere adecvată a acestui bine, să ne alinăm durerea și să îndurăm cu răbdare răul. Așadar, binele cu care ne luptăm împotriva răului trebuie în mod necesar să fie mare, sigur, proporțional cu magnitudinea răului cu care este contrastat. Iar pentru că aici mângâierea căutată este împotriva celui mai mare rău, care este păcatul și moartea veșnică, nu este posibil ca nimic mai puțin decât cel mai mare bine să fie capabil ca remediu pentru acesta. Totuși, fără Cuvântul lui Dumnezeu care să îndrepte și să descopere adevărul, există tot atâtea opinii nutrite despre ce este acest cel mai mare bine, câți oameni există pe pământ. Epicurienii îl plasează în plăcerea simțurilor; stoicii în controlul și stăpânirea sentimentelor sau în obiceiul virtuții; adepții lui Platon în idei; peripateticii în practicarea virtuții; în vreme ce clasa oamenilor de rând îl plasează în onoruri, bogății și plăcere. Însă toate aceste sunt trecătoare și fie sunt pierdute în cursul vieții, fie sunt, în cel mai bun caz, întrerupte și lăsate în urmă în ceasul morții. Cel mai mare bine pe care noi îl căutăm nu piere niciodată ̶ nici chiar în moarte. 

Este cât se poate de adevărat că onoarea ce vine de pe urma virtuții este nepieritoare și că, așa cum spune poetul, ea dăinuie dincolo de înmormântarea oamenilor; însă mai degrabă ea se află împreună cu alții, decât cu noi înșine. Apoi, bine-a spus cineva, că virtuțile nu pot fi socotite binele cel mai înalt, de vreme ce ele ne sunt martore la nenorocirile noastre. Ipocriții, atât cei din interiorul, cât și din afara bisericii, precum iudeii, fariseii și mahomedanii, caută un remediu împotriva morții în propriile merite, în forme și ceremonii exterioare. Papiștii fac exact același lucru. Însă doar ritualurile externe nu pot nici să curețe și nici să reducă la tăcere conștiințele oamenilor; Dumnezeu nu va fi înșelat cu astfel de jertfe.               

Așadar, deși filozofie și toate celelalte secte examinează și promit un astfel de bine care să-i aducă omului o mângâiere puternică, atât în viață, cât și în moarte, totuși ei nu au și nici nu pot conferi ceea ce este necesar să se ridice la cerințele naturii noastre morale. Doar doctrina bisericii este cea care arată un astfel de bine și care comunică o mângâiere ce liniștește și satisface conștiința; deoarece doar ea dă în vileag fântâna tuturor necurățiilor la care este supusă omenirea și înfățișează singurul mod de scăpare prin Hristos. Așadar, aceasta este mângâierea creștină, despre care se vorbește în această întrebare din catehism, care este singura mângâiere solidă, atât în viață și în moarte  ̶  o mângâiere care constă în siguranța iertării gratuite a păcatelor și în împăcarea cu Dumnezeu, prin și pe baza lui Hristos și o așteptare certă a vieții veșnice, imprimată în inimă de către Duhul Sfânt prin Evanghelie, în așa fel încât noi nu avem nici o îndoială că suntem ai lui Hristos și suntem preaiubiți ai lui Dumnezeu de dragul Său și mântuiți pentru totdeauna, conform cuvintelor apostolului Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea…” (Rom. 8:35).

II. DIN CÂTE PĂRȚI ESTE COMPUSĂ ACEASTĂ MÂNGÂIERE?

Mângâierea aceasta constă în șase părți:

1. Împăcarea noastră cu Dumnezeu prin Hristos, în așa fel încât noi nu mai suntem dușmani, ci fii ai lui Dumnezeu;  nu mai suntem ai noștri, ci noi aparținem lui Hristos. (1 Cor. 7:23)

2. Maniera împăcării noastre cu Dumnezeu prin sângele lui Hristos, prin suferința Lui, moartea și satisfacerea mâniei lui Dumnezeu pentru păcate. (1 Petru 1:18, 1 Ioan 1:7)

3. Eliberarea de nenorocirile păcatului și a morții. Hristos nu doar ne împacă pe noi cu Dumnezeu, ci totodată ne eliberează de puterea diavolului; în așa fel încât păcatul, moartea și Satan nu au nici o putere asupra noastră (Ev. 2:14, 1 Ioan 3:8) 

4. Menținerea constantă a împăcării noastre, a eliberării și a oricăror altor beneficii pe care odată Hristos le-a obținut pentru noi. Noi suntem ai Lui, așadar, El ne păzește ca fiind ai Săi, așa încât nici un fir de păr de pe capul nostru nu poate cădea fără voia Tatălui nostru Ceresc. Siguranța și tăria noastră nu atârnă de noi, căci dacă ar fi așa, am pierde-o în fiecare clipă de mii de ori. 

5. Schimbarea oricărui rău în bine. Este adevărat că cei neprihăniți suferă în această viață, sunt supuși morții, sunt ca oile la tăiere; dar totuși aceste lucruri nu îi păgubesc, ci mai degrabă contribuie la mântuirea lor, deoarece Dumnezeu schimbă toate lucrurile înspre binele lor, așa cum spune: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. (Rom. 8:28)

6. Convingerea și siguranța noastră deplină cu privire la toate aceste beneficii mărețe și la viața veșnică. Această siguranță este obținută, în primul rând, prin mărturia Duhului Sfânt care lucrează în noi adevărata credință și convertirea, mărturisind împreună cu sufletele noastre că suntem fii ai lui Dumnezeu și că aceste binecuvântări ne aparțin cu adevărat; deoarece „El este o arvună a moștenirii noastre” și în al doilea rând, prin rezultatele adevăratei credințe, pe care o recunoaștem în noi, precum adevărata pocăință și o voință fermă de a-L crede pe Dumnezeu și a-i asculta toate poruncile; căci noi suntem asigurați că avem adevărata credință atunci când avem o dorință arzătoare de a-L asculta pe Dumnezeu și prin credință suntem convinși de dragostea lui Dumnezeu și de mântuirea veșnică. Aceasta este temelia tuturor componentelor mângâierii amintite mai înainte, fără de care oricare altă mângâiere este trecătoare și nesatisfăcătoare în mijlocul ispitelor vieții.

Pe scurt esența mângâierii noastre, așadar, este aceasta: ̶ că noi suntem ai lui Hristos și prin El suntem împăcați cu Tatăl, pentru ca noi să fim preaiubiți ai Lui și mântuiți, Duhul Sfânt și viața veșnică fiindu-ne date nouă. 

III. DE CE DOAR ACEASTĂ MÂNGÂIERE ESTE TEMEINICĂ?

În primul rând, faptul că doar această mângâiere este temeinică este evident pentru că ea niciodată nu piere:  ̶ nu, nici măcar în moarte;căci „fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului” și „cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos” (Rom. 14:8; 8:35). Apoi, în al doilea rând, deoarece doar aceasta rămâne nezguduită și ne susține in toate ispitele lui Satan care asaltează adesea creștinul: 

1. Tu ești un păcătos. La aceasta, mângâierea răspunde: ̶ Hristos a ispășit păcatele mele și m-a răscumpărat cu sângele Său scump, astfel încât eu nu mai sunt al meu, ci îi aparțin Lui. 

2. Tu ești un copil al mâniei și cu siguranță vei muri. Răspuns:  ̶ Într-adevăr, sunt astfel prin natura mea și înainte de împăcare, dar am fost împăcat cu Dumnezeu și primit în grația Lui prin Hristos.

3. Dar cu siguranță vei muri. Răspuns ̶ Dumnezeu m-a răscumpărat de sub puterea morții și știu că prin El voi învia din morți spre viața veșnică.

4. În timpul acesta multe rele se abat asupra celui neprihănit. Răspuns ̶ Domnul nostru ne apără și ne păzește atunci când ne aflăm în ele și le face să lucreze împreună spre binele nostru.

5. Dar dacă vei cădea din harul lui Hristos? S-ar putea să păcătuiești și să adormi, drumul înspre Cer e lung și greu. Răspuns: Hristos nu doar mi-a dobândit și mi-a oferit binecuvântările Lui, ci, de asemenea, în mod continuu mă păstrează în ele și îmi dă perseverență, pentru ca să nu adorm și nici să cad din harul Său.

6. Dar dacă harul Său nu te cuprinde și pe tine și tu nu ești din numărul celor care sunt ai Domnului? Răspuns: Știu că harul mă cuprinde și pe mine și că sunt al Lui Hristos pentru că Duhul Sfânt mărturisește împreună cu duhul meu că sunt un copil al lui Dumnezeu și pentru că am adevărata credință, căci promisiunea este generală, cuprinzându-i pe toti cei care cred. 

7. Dar dacă tu nu ai credința adevărată? Răspuns: Cunosc că am credința adevărată datorită roadelor care vin din ea; pentru că am o conștiință împăcată cu Dumnezeu și o dorință arzătoare și voință să cred și să-L ascult pe Domnul.

8. Dar credința ta este slabă și convertirea ta imperfectă. Răspuns: Cu toate acestea, este adevărată și sinceră și am siguranța binecuvântată că „celui ce are, i se va da”, „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Luca 19:26, Marcu 9:24).

În acest conflict periculos și dur, pe care toți copiii lui Dumnezeu îl experimentează, mângâierea creștină rămâne neclintită și în cele din urmă concluzionează: așadar Hristos, împreună cu toate binecuvântările Sale îmi aparțin chiar și mie. 

IV. DE CE ESTE NECESARĂ ACEASTĂ MÂNGÂIERE?

Din ceea ce a fost spus, este demonstrat clar că această mângâiere ne este necesară în primul rând, datorită mântuirii noastre, pentru ca să nu adormim, nici să nu ajungem deznădăjduiți în ispită și în conflictul în care suntem chemați să ne implicăm fiind creștini, iar în al doilea rând, este necesară, pentru lauda și închinarea înaintea lui Dumnezeu, caci dacă L-am slăvi pe Dumnezeu în viața aceasta și în cea care urmează, (lucru pentru care am fost creați), trebuie să fim eliberați de păcat și moarte și să nu intrăm în disperare, ci să fim întăriți, chiar și la sfârșit, printr-o mângâiere sigură.

V. DE CÂTE LUCRURI ESTE NEVOIE PENTRU DOBÂNDIREA ACESTEI MÂNGÂIERI? 

Această chestiune este abordată în următoarea întrebare a catehismului, înspre care îndreptam atenția cititorului nostru.

Zaharia Ursinus (1534 - 1583) a fost teolog reformat german si unul din autorii Catehismului de la Heidelberg.