Marturisim: Adevarata Biserica Catolica
Daniel Hyde

Cine are nevoie de biserică dacă avem Biblia? De ce să-mi pierd timpul cu Biserica dacă eu am o relație personală cu Iisus Hristos? Studiile arată că doar 60% dintre cei care se declară creștini ”născuți din nou” participă la serviciile de închinare săptămânale. Unul dintre motivele acestui fapt este că mulți și-au pierdut încrederea în bisericile creștine. În vreme ce 43% dintre acești creștini ”născuți din nou” au afirmat că și-au pierdut încrederea în bisericile creștine, 37% au spus că au ”ceva” încredere în acestea;  13% că nu au prea multă încredere, iar 4% au afirmat că nu au încredere în aceste instituții religioase. În ciuda acetui fapt, învățătura creștină nu este una individualistă. Hristos îi mântuiește pe cei păcătoși individual, însă nu într-un mod izolat, individualist. Scripturile ne învață că Dumnezeu Tatăl a iubit atât de mult lumea (Ioan 3:16) încât L-a trimis pe Fiul Său să ”mântuiască pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21) și împreună, Tatăl și Fiul, au turnat Duhul Sfânt peste ”orice făptură” (Fapte 2:17,33) pentru a da Bisericii binecuvântările lui Hristos.

Centralitatea Bisericii

Noi ne ”pierdem” timpul cu plantarea de biserici, cu viața trăită în comunitatea bisericii și în închinarea publică săptămânală pentru că una dintre învățăturile de bază ale credinței creștine este importanța bisericii în planul de răscumpărarea a lui Dumnezeu. Hristos a venit să zidească biserica (Matei 16:18) și această biserică este ”stâlpul și temelia adevărului” (1Timotei 3:15).

Pentr noi, ca protestanți refomați, centralitatea bisercii poate fi observată în învățătura despre doctrina bisercii așa cum o regăsim în Mărturisirea de Credință Belgiană. În timp ce în acest document confesional există un singur articol care este dedicat învățăturii despre alegere (articolul 16) care este considerată ca fiind învățătura centrală a credinței noastre de către majoritatea creștinilor reformați, și un singur articol referitor la escatologie (articolul 37), subiectul cel mai adesea adus în discuție din perspectiva creștinilor evanghelici, 9 dintre cele 37 de articole ale Mărturisirii Belgiene cuprind ceea ce credem despre biserica lui Hristos (articolele 27-37).

În perioada în care a fost scrisă Mărturisirea de Credință Belgiană existau unii care nu erau de acord cu  ”religia organizată” a bisericii stabilite și cu misiunea sa, precum și alții care au limitat biserica la forma sa romano-catolică. În același mod este atacată biserica și astăzi. Chair mai rău, biserica a devenit puțin importantă pentru cei ce se numesc creștini.

Atunci când mărturisim locul unde se găsește mântuirea noastră, Mărturisirea Belgiană portretizează firul istoriei răscumpărării noastre astfel: drama rascumpărării îndreaptă atenția credincioșilor spre eclesiologie, care înseamnă doctrina despre biserică, așa cum poate fi privita din perspectiva teologiei propriu-zise, a antropologie, a Hristologiei și a soteriologiei.

Atributele bisericii

Articolul 27 începe prin a afirma: Noi credem şi mărturisim o singură catolică sau universală Biserică, care este o congregaţie sfântă şi adunarea adevăraţilor credincioşi creştini, care aşteaptă numai de la Isus Cristos mântuirea lor deplină, fiind spălaţi şi sfinţiţi prin sângele Lui şi pecetluiţi prin Duhul Sfânt. Aici mărturisirea noastră, așa cum o regăsim adesea, reflectă învățătura celor mai importante crezuri creștine. În articolul 27 citim o expunere a Crezului Niceo-Constantinopolitan atunci când afirmă că Biserica este ”sfântă, catolică și apostolică”.

La baza tuturor controverselor dintre romano-catolicism și reformă în ceea ce privește autoritatea în biserică și mântuirea omului a stat problema dacă bisericile protestante sunt cu adevărat catolice și în concordanță cu bisericile antice și cu Scriptura. Erau ei Protestantii niște schismatici, precum Donatiștii din vechime sau Anabaptiștii din timpul Reformei? Mărturisirea noastră cuprinde un rezumat al răspunsului reformatorilor precum Jean Calvin (1509-64), Peter Martyr Vermigli (1499-1562) și John Jewel (1522-71) către Romano-Catolici, prin care acesti reformatori descriu biserica reformată ca fiind o continuare a adevăratei biserici catolice.

Una singură

Atunci când crezul și mărturisirea afirmă că noi credem într-o ”singură” biserică, acestea afirmă învățătura Scripturii. În ”epistola bisericii” scrisă de Pavel către cei din Efes, el începe prin a spune ceea ce ar cuprinde un crez batismal: ”Este un singur trup” (Efeseni 4:4). Cu puțin înainte Pavel a explicat faptul că Evanghelia lui Hristos a distrus pentru totdeauna zidul de despărțire dintre Evrei și Neamuri așa că nu există o biserică a evreilor și una a neamurilor, ci o singură biserică (Efeseni 2:11-22, 3:6). Cei dintre neamuri au fost apropiați (2:13) și au fost făcuți împreună cetățeni cu sfinții, oameni în casa lui Dumnezeu (2:19,3:6) și atât evreii cât și neamurile au fost facuți un singur om nou (2:15), dându-le acces la Tatăl prin Hristos într-un singur Duh (2:18) fiind zidiți cu toții împreună ca să fie un templu sfânt în Hristos (2:21-22).

Sfântă

Conceptul de biserică ”sfântă” a așa cum o descrie crezul este explicat în mărturisire ca însemnând că aceasta este ”o congregaţie sfântă şi adunarea adevăraţilor credincioşi creştini, care aşteaptă numai de la Iisus Hristos mântuirea lor deplină, fiind spălaţi şi sfinţiţi prin sângele Lui şi pecetluiţi prin Duhul Sfânt”. Pavel spune în Efeseni, că aceasta este atât o realitate prezentă (2:21) cât și o așteptare care își va avea împlinirea în viitor (5:26-27). Fie că ne gândim la o realitate prezentă sau la o așteptare ce se va împlini în viitor, această mărturisire este o mărturisire a credinței.

Noi credem că într-o zi biserica va fi sfântă, însă chiar și acum noi mărturisim că această instituție aflată în neorânduială, un organism plin de păcat, divizat pe care îl numim biserică, a fost făcută sfântă în Hristos. În ciuda păcatelor noastre, harul lui Dumnezeu abundă (Romani 5:20). Putem afirma împreună cu Scriptura că biserica este un popor sfânt (de ex. Exod 19:6; 1 Corinteni 1:2) pentru că biserica este poporul legământului lui Dumnezeu. Așadar, în vreme ce noi cunoaștem faptul că nu tot Israelul este cu adevărat Israel (Romani 9:6) din perspectiva alegerii, atunci când vorbim despre biserica lui Hristos, vorbim despre ea ca fiind mireasa sfântă a lui Hristos (Efeseni 5; Apocalipsa 21).

Catolică

Biserica creștină, așa cum spune Toma d'Aquino, este localizată în cadrul tuturor popoarelor, în orice loc și timp. A existat înainte ca biserica romano-catolică să ia ființă. Mărturisirea spune ”... această sfântă Biserică nu este nicidecum localizată, limitată sau legată de un anumit loc sau de anumite personaje, ci ea este răspândită şi dispersată în lumea întreagă, având totuşi o unitate de simţire şi de voinţă, în acelaşi spirit, prin puterea credinţei”. Catehismul de la Heidelberg exprimă acest lucru într-un mod foarte simplu începând răspunsul cu: ”... din tot neamul omenesc” (CH 54).

Biserica este universală într-un sens geografic, așa cum scrie în Iacov 1:1, unde biserica este asemănată cu cele doisprăzece seminții împraștiate ale lui Israel. 1 Petru 1:1 descrie aleșii lui Dumnezeu ca membrii ai Diasporei referindu-se la dispersia geografică a poporului lui Dumnezeu menționată de către profeții Vechiului Testament.

Biserica este deasemenea catolică într-un sens etnic. Promisiunea avraamică a fost  aceea că în Avraam ”toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3; 22:18). Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, nu doar Israelul (Ioan 3:16). Toți cei trudiți și împovărați care vin la Hristos primesc odihnă (Matei 11:28). Dumnezeu a făcut ca neamurile să fie curate (Fapte 10:27-28). Hristos a răscumpărat o mulțime de oameni care nu poate fi numărată de nimeni din orice seminție, limbă și popor (Apocalipsa 7:9, 5:9). A venit vremea în care adevărații închinători nu se vor închina pe muntele Garizim sau Sion, ci în duh și în adevăr (Ioan 4:21-24).

Biserica este de asemenea catolică în sens cronologic: ”Această Biserică a existat de la întemeierea lumii şi va fi astfel până la sfârşit, după cum rezultă din faptul că Iisus Hristos este împăratul veşnic, Care nu poate fi lipsit niciodată de slujitori.” Catehismul de la Heidelberg ilustrează acest adevăr într-un mod mai clar spunând că biserica există  ”... de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei” (CH 54).

În limbajul nostru contemporan, aceasta înseamnă că biserica nu a început la Cinzecime. Frații noștrii dispensaționaliști i-au învățat acest lucru pe creștini de mai bine de un secol, ceea ce a dus la credința că există două biserici, Israelul și Biserica. În continuare mărturisirea ne oferă o ”dovadă” prețioasă pentru credința că biserica există din timpul lui Adam. De vreme ce Iisus Hristos este etern, El este un regeetern, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să aibă din totdeauna un popor peste care să domnească. Toți aceia care I-au fost dați de Tatăl în urma sfatului Său veșnic (ex. Efeseni 1:4, Psalmul 110). El a domnit ca și Cap al bisericii pe tot parcursul istoriei.

Aceasta a fost o temă comună în gândirea reformată. Observăm de asemenea acest lucru în cuvintele lui John Knox, care precum de Brès a fost în Geneva unde se afla și Jean Calvin. În Mărturisirea de credință Scoțiană (Confessio Fidei Scoticana) el a scris:

Așa cum credem într-un singur Dumnezeu, Tatăl , Fiul și Sfântul Duh, tot așa de ferm credem că de la început a fost, este și până la sfârșitul acestei lumi va fi, o singură biserică, adică o societate și o multitudine de oameni aleși de Dumnezeu... Această biserică este catolică, este universală, pentru că îi cuprinde pe aleșii din toate timpurile, din toate regiunile, națiunile și limbile, fie ei dintre evrei sau dintre neamuri, care au comuniune și sunt în compania lui Dumnezeu Tatăl și a Fiului Său Iisus Hristos, prin sfințirea realizată de Duhul Sfânt. (articolul 16)

Scopul acestor enunțuri, pe lângă faptul că sunt biblice, a fost să se opună apologeților romano-catolici care argumentau faptul că datorită apariției recente a bisericilor protestante, nu puteau fi biserici adevărate. Reformatorii, prin marcarea înțelesurilor multiple ale cuvântului ”catolic”, aduceau ca și contra-argument faptul că biserica s-a născut cu mult înainte ca Roma să devină ”mama” Bisericii de Vest. Astfel concluzia a fost clară, în timp ce reformatorii au părăsit biserica romano-catolică, ei s-au reunit cu adevărata biserică catolică, pe care Roma a părăsit-o.

Apostolică

Apostolicitatea bisericii a fost o problemă disputată de către romano-catolici și reformatori în perioada reformei. În timp ce romano-catolicii se bazau pe succesiunea apostolică a papei ca argument, reformatorii arătau înspre adevărata apostolicitate care înseamnă aderarea și învățarea doctrinelor pe care le credeau apostolii. Astfel oameni ca Vermigli a afirmat ca:

Noi nu aducem ceva nou, ci mai degrabă ne-am întors la izvorul pur al învățăturii apostolice. Noi apreciem și păstrăm continuitatea, comuniunea și părtășia cu toți părinții și episcopii sfinți care au fost cu adevărat ortodocși în învățătura lor.

Reformatorii se aflau pe un fundament biblic puternic atunci când declarau că acesta este sensul cuvântului ”apostolic”. De exemplu prima biserică a Noului Legământ ”stăruia în învățătura apostolilor” (Fapte 2:42) și Pavel  învăța faptul că biserica a fost ”zidită pe temelia apostolilor și a profeților” (2:20 cf 4:11). Vedenia glorioasă a Noului Ierusalim , descrisă ca având doisprezece temelii  ”şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului” (Apocalipsa 21:14)

Păstrarea bisericii

Mărturisirea ne învață că bisericile protestante au fost cele care sunt în continuarea bisericii catolice creștine. Totuși una dintre cele mai populare reclamații ale romano-catolicilor împotriva reformatorilor folosită pentru a ”dovedi” că ei sunt adevărata biserică este legată de superioritatea numerică. Cum puteau aceste noi biserici protestante, mici biserici din punct de vedere numeric să fie adevărata biserică în timp ce sunt atâția care urmează romano-catolicismul?

Reformatorii, care au spus ”... numerele mari în ele însele nu sunt un semn al adevăratei biserici” s-au intors la subiectul biblic al ideii de Rămășiță care estre pastrată de Dumnezeu în cadrul poporului Său vizibil. O astfel de istorisire este cea a lui Ilie și a profeților lui Baal din zilele lui Ahab. Așa cum afirmă mărturisirea:

Iar această sfântă Biserică este păstrată de Dumnezeu, contra urii întregii lumi, chiar dacă în prezent (doar pentru puţin timp) ea pare mică şi neînsemnată; într-un moment deosebit de critic, pe când domnea în Israel Ahab, Domnul îi răspunde lui Ilie: „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.

Succesul vizibil nu a fost un semn al autenticității bisericii din zilele întunecate ale lui Ilie, așa cum nu a fost nici în timpul reformei și nu este nici în ziua de azi. Această istorisire din 1 Împărați 19 face foarte clar faptul că o rămășiță de aproape 7000 de oameni, dintr-un întreg popor a fost pusă deoparte de Dumnezeu. În ciuda urii întregii lumi și a nenorocirilor aparente ale acestei lumi, ”Domnul este în mijlocul ei, ea nu se clatină” (Psalmul 46:5). 

În ciuda atacurilor violente ale armatei porților iadului însuși, Hristos își va așeza și își va proteja biserica (Matei 16:18) așa cum a făcut-o întotdeauna. Atunci când abuzurile urmașilor necredincioși ai lui Cain au început să se înmulțească, urmașii lui Set ”au început să cheme numele Domnului” (Geneza 4:26). Atunci când lumea a devenit extrem de rea și judecata prin revărsarea potopului de ape era iminentă, Dumnezeu a salvat un număr de opt suflete (1 Petru 3:20). Chiar dacă biserica părea mică și aproape ”redusă la nimic” devenind tot mai asemănătoare cu Sodoma și Gomora, Domnul și-a păstrat o rămășiță (Isaia 1:9). Același adevăr este valabil și astăzi. Chiar dacă mulți dintre reformatori precum Calvin s-au ferit să scrie un comentariu pe cartea Apocalipsa, ei au crezut că aceasta vorbește și despre ei. Atunci când diavolul nu L-a putut ucide pe Hristos și-a îndreptat atacurile înspre biserică. Totuși, Dumnezeu a hrănit-o în pustie ca pe o biserică peregrină (Apocalipsa 12:6).

Răspunsul adresat Romei

Așadar cum aplicăm în viața noastră aceste cuvinte, în mod special într-o vreme în care Papa este atât de deschis si în mod clar în favoarea ecumenismului și în care mulți romano-catolici nu ne văd ca fiind creștini sau biserici false? În vreme ce noi credem că biserica romano-catolică este o biserică falsă și papalitatea este antihrist, cuvintele lui Peter Martyr Vermigli ar trebui să devină cuvintele noastre:

... noi nu vom înceta să îi iubim într-un mod creștinesc pentru că noi dorim pentru ei o viață mai bună. Noi sperăm întruna și ne rugăm să fie convertiți la Evanghelia Fiului lui Dumnezeu și apoi să corecteze și să reformeze ceea ce au ruinat și au stricat în biserică.

Rev. Daniel Hyde este pastorul Oceanside United Reformed Church din Oceanside, California, SUA.

Articolul de față a fost publicat initial in The Outlook, Octombrie 2005, www.reformedfellowship.net 

Tradus și publicat cu permisiune.