„Tatăl Nostru” - de ce ne adresăm astfel lui Dumnezeu? 

zaharia ursinus

Întrebarea 120. De ce ne-a poruncit Hristos să-I spunem lui Dumnezeu Tatăl nostru? 

Răspuns: Ca să trezească în noi, încă de la începutul rugăciunii, respectul filial şi încrederea faţă de Dumnezeu care trebuie să stea la temelia rugăciunii noastre, deoarece prin Hristos Dumnezeu a devenit Tatăl nostru. El este dispus să ne refuze mult mai puţin ceea ce Îi cerem cu credinţă decât ne refuză părinţii noştri când le cerem lucrurile pământeşti.

Rugăciunea Tatăl Nostru cuprinde trei părți: prefață, cereri și concluzie.

Prefața se regăsește în cuvintele: „Tatăl nostru care esti în ceruri.” La rândul său aceasta constă în două părți: chemarea Dumnezeului adevărat folosind cuvintele Tatăl Nostru și o descriere a Sa exprimată prin cuvintele: Care ești în ceruri. Hristos dorește să ne rugăm astfel pentru că Dumnezeu vrea să fie chemat oferindu-i cinstea cuvenită, care constă în: 1. Cunoaștere adevărată, 2. Încredere, 3. Ascultare - care cuprinde: dragostea adevărată, teamă, nădejde, umilință și răbdare. 

Tatăl Nostru. Dumnezeu ne este Tată din trei puncte de vedere, și anume: 1. Crearea noastră „fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.” 2. Referitor la răscumpărarea și primirea noastră înaintea lui Dumnezeu prin Hristos, Mijlocitorul nostru. Hristos este singurul Fiu, natural al lui Dumnezeu - prin natura noastră suntem fii ai mâniei și suntem adoptați ca fii de dragul lui Hristos. 3. În ce privește sfințirea sau regenerarea noastră prin Duhul Sfânt. 

Hristos dorește să-I spunem lui Dumnezeu, Tată:

1. Pentru a-i adresa lui Dumnezeu o rugăciune adevărată; El este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

2. Datorită cunoștiinței adevărate; pentru a înțelege și a-L recunoaște ca Tată, care de dragul Fiului Său, Mijlocitorul nostru, ne-a adoptat ca fii, atunci când eram dușmani ai Lui. „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru” (Ioan 20:17) Același Dumnezeu ne regenerază prin Duhul Sfânt și ne dă tot binele necesar.

3. Din reverență sau pentru a cultiva o reverență adevărată față de Dumnezeu, căci de vreme ce El este Tatăl nostru, noi ne comportăm așa cum se cuvine să se comporte niște copii, cultivând un fel de reverență asemenea celei pe care ar trebui să o aibă copiii față de un tată, în special copiii care au fost adoptați și care nu merită binecuvântările lui Dumnezeu.

4. Datorită încrederii sau pentru a fi lucrată în noi o încredere ca cea prin care suntem asigurați că suntem auziți și că Dumnezeu ne va oferi toate lucrurile care țin de mântuirea noastră. Căci de vreme ce Dumnezeu, pe care Îl chemăm, este Tatăl nostru și ne-a iubit atât de mult încât L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a muri pentru noi, cum nu ne va da, împreună cu Hristos, toate lucrurile necesare pentru mântuirea noastră. (Rom. 8:32) 

5. Pentru aducerea aminte a creației. Dumnezeu nu-i va auzi decât pe cei care se roagă astfel Lui, pentru că numai în ei obține scopul binecuvântărilor pe care le oferă. 

Obiecția 1. Noi ne adresăm Tatălui conform poruncii lui Hristos. Așadar, nu trebuie să ne adresăm Fiului și Duhului Sfânt.

Răspuns: Negăm concluzia judecății precedente, pentru că anumite atribute specifice unei persoane a Dumnezeirii, se presupune că lipsesc celorlalte două. Numele de Tată, precum numele de Dumnezeu, atunci când se află în contrast cu creația trebuie înțeles în sens esențial. Atunci când este folosit în legătură cu celelalte persoane ale Dumnezeirii, trebuie înțeles în sens personal. Motivele sunt evidente:

1. Pentru că numele de Tată nu este în contrast cu celelalte Persoane ale Dumnezeirii, ci în contrast cu creaturile de către care este chemat. În felul acesta Hristos aste numit de profetul Isaia Tatăl veșnic. (Is. (:6)

2. Pentru că atunci când una dintre persoanele Dumnezeirii este numită, celelalte nu sunt excluse, atunci când se face referire lucrările sau acțiunile externe.

3. Nu putem să ne gândim la Dumnezeu Tatăl și să ne apropiem de El decât prin Fiul Său, Mijlocitorul nostru. Fiul ne-a făcut de asemenea fii ai lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, care din această cauză se chemă Duhul Înfierii.

4. Tot așa, Hristos ne cheamă să Îl chemăm spunând: „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16:23)

5. Hristos e Cel care dă Duhul Sfânt. Așadar, de la El trebuie să cerem Duhul Sfânt. 

 Obiecția 2. Hristos este numit și este fratele nostru. Așadar, nu ne este Tată.

Răspuns: El este fratele nostru în umanitatea Lui și Tatăl nostru în dumnezeirea Lui, Creatorul și Răscumpărătorul nostru. Este Tatăl nostru veșnic. (Is. 9:6)

Obiecția 3. Cel care ne primește de dragul lui Hristos, nu este Hristos. Căci Tatăl, pe care Îl numim astfel aici, ne primește de dragul lui Hristos. Așadar, El nu este Hristos.

Răspuns. Cel care ne primește de dragul lui Hristos, nu este Hristos Însuși, adică în aceiași privință. Noi suntem primiți înaintea lui Dumnezeu pe baza lui Hristos ca mijlocitor, dar ca Dumnezeu, El este persoana care ne primește. 

De ce ne porunceste Hristos să spunem, Tatăl nostru, și nu Tatăl meu?  

1. Pentru a antrena în noi încrederea că suntem auziți. De vreme ce noi nu ne rugăm singuri și văzând că întreaga biserică își unește glasul cu al nostru, Dumnezeu nu va respinge rugăciunea întregii biserici, ci o va asculta, după cum este scris: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”  Poate cineva se va grăbi să spună că adesea unii creștini se roagă acasă fără ca biserica să știe ce se roagă, creștinii însă se roagă întotdeauna individual și pentru toți membri, cu dorință și dragoste. Dragostea este o calitate necesară, care rămâne permanent, chiar și atunci când suntem adormiți, nu este un sentiment sau o pasiune trecătoare. Prin urmare, când cineva se roagă singur, întreaga biserică se roagă cu el, având același simțământ și  dorință.

2. Pentru a ne îndemna la o dragoste reciprocă. Creștinii care au o astfel de dragoste ar trebui să se roage unii pentru ceilalți. De aceea Hristos, prin plasarea cuvântului nostru chiar la începutul rugăciunii, ne îndeamnă la datoria de a cultiva dragostea reciprocă: 1. Pentru că acolo unde nu este dragoste adevărată pentru aproapele nostru, nu există dragoste deloc, nici nu putem avea siguranța că Dumnezeu ne va auzi. Căci dacă venim în prezența lui Dumnezeu, fără a ține cont de frații noștri, care sunt fii ai lui Dumnezeu, El nu ne va privi ca fii ai Săi. 2. Pentru că acolo unde nu este dragoste adevărată pentru aproapele nostru, nu există credință, iar fără credință nu poate fi rugăciune: „Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.” (Rom. 14:23)

Obiecție: Un tată nu reține nimic copiilor săi. Dumnezeu însă nouă ne reține multe lucruri. Așadar, El nu este tatăl nostru.

Răspuns: Un tată oferă copiilor săi orice găsește necesar și potrivit pentru ei și reține orice nu este de folos și care le-ar dăuna. Astfel se comportă Dumnezeu cu noi, dându-ne toate lucrurile bune, spirituale și temporale care ne sunt necesare și care contribuie la mântuirea noastră.

Zaharia Ursinus (1534 - 1583) a fost teolog reformat german si unul din autorii Catehismului de la Heidelberg