Cu ocazia sărbătorii de Crăciun din acest an (2018) ne face plăcerea să vă oferim 18 exemplare gratuite din cartea ESENȚA CREȘTINISMULUI de Michael Horton.
Pentru mulți dintre noi, doctrina și teologia sunt dificile în mod special pentru că nu ne dăm seama de relevanța pe care o au pentru viața de zi cu zi. Dar teologia bună ne aduce bucurie și încredere pentru că este studierea lui Dumnezeu, un studiu care ne induce admirație și închinare pe măsură ce înțelegem mai bine cine este Dumnezeu și ce a făcut pentru noi.
În cartea Esența creștinismului, autorul, pastorul și teologul Michael Horton abordează doctrinele esențiale și fundamentale pe care le împărtășesc toți creștinii. Pe lângă explicarea acestor doctrine într-un mod accesibil, Horton ne arată motivul pentru care aceste doctrine sunt importante pentru viețile noastre.
MICHAEL HORTON (PhD, University of Coventry și Wycliffe Hall, University of Oxford) este autor a peste treizeci de cărți, prezentator al emisiunii radio White Horse Inn, titular al catedrei J. Gresham Machen ca profesor de teologie sistematică și apologetică la Seminarul Teologic Westminster din California și editor al revistei Modern Reformation.
Primele 18 persoane care solicită cartea folosind formularul de mai jos vor primi un exemplar gratuit prin Poșta Română la orice adresă de pe teritoriul României.