Recent am primit o întrebare de la un creștin îngrijorat că nu poate răspunde la o obiecție împotriva Bibliei adusă de necredincioși care spuneau: cunoaștem viteza luminii, cunoaștem distanța la care se află stelele, prin urmare lumina pe care o vedem noi acum de la stele a călătorit milioane de ani până să ajungă la noi. Creștinul era îngrijorat de faptul că acest argument din natură chiar pare valid și nu ar avea un răspuns prin care să apere o interpretare literală a textului din Geneza 1, adică un univers tânăr de 6000 de ani.
Această dilemă aduce la lumină o problemă care există deseori în creștinism. Unii creștini pot ajunge atât de îndrăgostiți de propriile lor interpretări încât să ajungă să le confunde cu Biblia însăși. Există o distincție între textul Bibliei (care este inspirat de Duhul Sfânt, infailibil, fără eroare în manuscrisele originale) și interpretarea textului (care în cel mai bun caz este iluminată de Duhul Sfânt, dar failibilă și poate conține erori).
Fiecare dintre noi credem ceea ce credem deoarece considerăm că interpretarea pe care am adoptat-o este corectă. Dar atitudinea noastră față de interpretare trebuie să fie diferită față de atitudinea pe care trebuie să o avem față de Biblie: deși trebuie să avem o încredere nestrămutată în Biblie ca și cuvânt al lui Dumnezeu, trebuie să fim dispuși să ne re-examinăm și să ne re-formulăm interpretarea asupra Bibliei dacă descoperim dovezi ale unor erori care s-ar fi strecurat în interpretarea noastră.
Cu alte cuvinte, loialitatea noastră nestrămutată trebuie să fie față de Dumnezeu și față de cuvântul Său, dar nu trebuie să avem o loialitate absolută și nestrămutată față de o interpretare umană pe care o adoptăm la un moment dat. Tocmai de aceea, în gândirea Reformei Protestante tradiția bisericii, conciliile ecleziastice și chiar mărturisirile de credință trebuie corectate și modificate atunci când slujitorii cuvântului strânși în concilii ajung la concluzia că există erori în interpretarea Scripturii.
Revenind la exemplul creștinului îngrijorat de obiecția referitoare la distanța stelelor și viteza luminii, putem să vedem un caz concret de situație în care trebuie să ne re-examinăm interpretarea unui text Biblic. Datele descoperite în natură contrazic o interpretare literală a textului din Geneza 1. Și aici nu mă refer la teorii speculative legate de big-bang și evoluția din maimuță, ci la date concrete precum exemplul cu stelele.
Biblia nu este singura carte pe care o avem de la Dumnezeu. Mai avem încă o carte de la Dumnezeu și anume natura. Universul pe care îl avem în jurul nostru este revelația primară a lui Dumnezeu, o revelație pe care o numim generală (adică este accesibilă tuturor oamenilor) și naturală (adică a fost adusă în ființă prin creație, nu printr-o intervenție ulterioară).
Mărturisirea de credință reformată afirmă:
Noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu prin două mijloace:
În primul rând, prin crearea, conservarea şi conducerea universului, pe care îl avem înaintea ochilor noștri precum o carte minunată în care toate creaturile, mari şi mici, sunt ca niște litere ce ne fac să contemplăm lucrurile nevăzute ale lui Dumnezeu, respectiv puterea Sa veşnică şi Dumnezeirea Lui, după cum spune apostolul Pavel în Romani 1:20. Toate aceste lucruri sunt suficiente pentru a-i convinge pe oameni şi a face imposibilă orice dezvinovățire.
În al doilea rând, El ni Se face cunoscut mult mai clar prin intermediul Cuvântului Său sfânt şi divin, conform cu ce ne este necesar în viaţa de acum, pentru gloria Lui şi mântuirea noastră.
Biblia și natura sunt cele două cărți ale revelației lui Dumnezeu. Ele nu se contrazic niciodată. Interpretările noastre asupra acestor două cărți sunt failibile și se pot contrazice. Dar natura și Biblia interpretate corect nu se vor contrazice niciodată.
Biblia este revelația ulterioară și mai clară, indispensabilă pentru mântuirea omului. Dar intenția Bibliei este Evanghelia, istoria mântuirii omului, nu descrierea detaliată a funcționării naturii. Biblia este mai clară și necesară pentru înțelegerea corectă a lui Dumnezeu. Dar în ce privește fenomenele naturale, natura este revelația care se preocupă de ele.
Descoperirile din natură sunt momente în care trebuie să ne re-examinăm interpretarea Scripturii. De fapt, dacă privim cu atenție la Geneza 1 și 2 vom vedea că avem și acolo destule indicii care să ne ducă spre o interpretare ne-literală a textului din Geneza 1:
lumina este creată înainte de luminători, arată stăpânirea lui Dumnezeu față de luminătorii idolatrizați în vremea lui Moise
”ziua” care există înainte de crearea Soarelui, care indică faptul că nu se vorbește despre 24 de ore deoarece ziua de 24 de ore nu exista fără Soare
cuvântul yom (”zi”) folosit în 5 sensuri diferite în primele 2 capitole din Geneza
indiciul legat de crearea prin procese naturale (Gen 2:5, nu era verdeață înainte să fi plouat)
structura celor 3 perechi de câte două zile corespondente ca o polemică împotriva idolatriei din vremea lui Moise
antropomorfismul prin care Dumnezeu este prezentat ca un om care muncește de dimineața până seara timp de 6 zile iar apoi se odihnește în a șaptea zi
a șaptea zi nu este definită de o seară și o dimineață ci denotă odihna veșnică în care trebuia să intre și omul prin muncă și ascultare
Aceste indicii, care s-ar putea să fie desconsiderate de cei care optează pentru o interpretare ”literală” ar trebui reconsiderate în lumina dilemei cauzate de distanța stelelor. Altfel am ajunge să comitem aceeași greșeală precum creștinii care s-au încăpățânat să susțină o interpretare literală a textelor din Biblie care par să sugereze geocentrismul (vezi aici articolul despre acea dilemă).
Problema în cazul nostru este că fundamentalismul creștin ce susține interpretarea ”literală” ajunge să contrazică revelația naturală și asta doar dă și mai multă amuniție oamenilor de știință necredincioși care se folosesc de frânturi din revelația naturală ca să spună o poveste a originilor care îl exclude pe Dumnezeu și care îl face pe om să fie doar un animal.
Fundamentalismul literalist este dăunător pentru credința creștină deoarece crează o falsă antiteză între textul Bibliei și revelația naturală. Asta nu înseamnă că orice teorie științifică speculativă ar fi compatibilă cu Biblia sau că toată gândirea evoluționistă poate fi acceptată de un creștin în mod necritic (mult de acolo este doar poveste fără dovezi).
Dar în cazul de față când privim la viteza luminii și la distanța noastră față de stele nu avem o poveste speculativă ci date științifice destul de exacte. După cum chiar Biblia ne spune că nu erau copaci și iarbă înainte să fie ploaie (Gen. 2:5), la fel stelele nu se vedeau de pe Pământ înainte ca lumina să călătorească întreaga distanță ce era de parcurs. După cum în cazul ploii Dumnezeu nu a scurt-circuitat legile naturale, nici în cazul vitezei luminii, nu avem vreun motiv să credem că Dumnezeu a accelerat pentru o zi viteza luminii ca să fie de n ori mai mare ca lumina stelelor îndepărtate să ajungă la noi în 24 de ore, în loc să ajungă în milioane de ani.
Dar dincolo de discuția legată de creație, aceasta este o discuție importantă și pentru înțelegerea prezentului. Dacă privești noaptea la stele cu un telescop (chiar și cu unul pentru amatori), lumina care ajunge la ochiul tău a călătorit milioane de ani ca să traverseze distanța dintre stea și ochiul tău (de exemplu 2.5 milioane de ani în cazul galaxiei Andromeda).
În loc să ne speriem de o vârstă mare a universului, putem să fim uimiți de măreția lui Dumnezeu care a creat acest univers vast și care continuă să îl susțină prin grija Sa providențială.