Având în vedere tensiunile politice ale societății în care trăim, Consistoriul Bisericii a adoptat următoarele principii de exercitare a libertății creștine în viața politică a credincioșilor:
1. Biserica Evanghelică Reformată București, ca o congregație creștină istorică în tradiția Reformei Protestante, este o ambasadă a Împărăției Cerurilor și îl are ca monarh absolut pe Iisus Hristos. În politica pământească, biserica este o organizație apolitică.
1.1. Hristos și-a descris misiunea ca nefiind reprezentarea vreunei împărății din această lume (Ioan 18:36). Împărăția pe care Hristos a inaugurat-o prin învierea Sa nu are în vedere vreun regim geopolitic al epocii noastre.
1.2. Apostolii nu au avut nici o agendă politică și nu au înfăptuit nici un proiect de transformare politică. Misiunea lor a fost exclusiv înființarea bisericilor.
1.3. Implicarea politică a bisericii este o pervertire a misiunii sale. Credincioșii pot să se implice în politică în baza drepturilor lor cetățenești, dar biserica nu are o misiune politică.
2. Hristos, ca rege, își conduce și își administrează biserica prin slujitori, prezbiteri și diaconi, ca delegați ai săi (cf. Ef. 1:20, 4:11. Evr. 13:17). Loialitatea acestor delegați umani este în primul rând față de Hristos și doar în al doilea rând față de conducătorii politici ai acestei lumi. Datoria acestor delegați este în primul rând promovarea împărăției lui Hristos și doar în al doilea rând promovarea unor interese sociale. Ordinea socială a omenirii este provizorie și penultimă, până la revenirea lui Hristos care va judeca lumea, aruncând în condamnare veșnică orice om care perseverează în răzvrătirea păcatului. Toate regimurile politice ale acestei lumi vor înceta când, prin revenirea Sa, Hristos va fi singurul rege al unui singur popor, biserica glorificată.
2.1. Nici o țară din această lume nu este o țară creștină și nu se află ca țară sau națiune în vreun legământ cu Dumnezeu. Afirmațiile Bibliei din Deuteronom 7 nu pot fi aplicate nici unei națiuni contemporane pentru că acele afirmații se referă la o teocrație iudaică abrogată.
2.2. Viața culturală și politică a acestei lumi se desfășoară sub auspiciile harului comun, în baza legământului încheiat de Dumnezeu cu întreaga creație în Genesa 9.
2.3. Ordinea politică contemporană este una temporară în care nedreptățile sunt tolerate de Hristos care stăpânește asupra întregii lumi nu ca Mântuitor ci ca Fiu Etern al lui Dumnezeu.
3. Creștinii au datoria să asculte de oamenii aflați în funcții de conducere politică, indiferent de orientarea politică a acestora. De aceea, creștinii trebuie să se supună legilor statului în toate privințele, cu excepția legilor care contravin legilor lui Dumnezeu (Fapte 5:29).
3.1. Creștinii au trăit de-a lungul istoriei sub conducători politici cu orientări și practici diverse. Biserica din primul secol a trăit într-o societate nedemocratică. Calitatea conducătorilor sau a politicii lor nu este o condiție pentru supunerea creștină.
3.2. Apostolul Pavel poruncește creștinilor în Romani 13 să fie supuși conducătorilor într-o vreme în care împăratul roman era Nero, un conducător imoral și abuziv.
3.3 Nesupunerea față de conducătorii politici și nerespectarea legilor este un păcat iar în lipsa pocăinței poate fi motiv de disciplină bisericească.
4. Creștinii au datoria să respecte și să cinstească toți conducătorii politici, chiar și când aceștia nu dovedesc faptul că ar merita cinstea. De aceea, creștinii nu trebuie niciodată să batjocorească sau să necinstească vreun conducător politic.
4.1. Apostolul Pavel poruncește creștinilor să cinstească toți conducătorii. Deși conducătorii s-ar putea să se comporte într-un mod nedemn de funcția pe care o au, creștinii sunt obligați să le ofere respect.
4.2. Dreptul la exprimare liberă și tehnologia modernă reprezintă o ispită pentru creștinii care reacționează la evenimentele contemporane. Deși sunt liberi să se exprime, creștinii au datoria să își se exprime perspectivele într-un mod care oferă respect și aduce cinste persoanelor aflate în poziții de conducere politică.
4.3. Batjocorirea conducătorilor politici (și a oricărui om) este un păcat și în lipsa pocăinței poate fi motiv de disciplină bisericească.
5. Nu există nici o politică ”creștină” care trebuie adoptată de toți credincioșii. Biserica nu recomandă nici un partid politic. Opțiunile politice ale creștinilor țin de libertatea creștină. Biserica îmbrățișează diversitatea de opinii politice și încurajează dialogul politic respectuos. Slujitorii, prezbiterii și diaconii nu se pronunță pe subiecte politice în cadrul slujbei lor bisericești. Atunci când slujitorii, prezbiterii sau diaconii, în afara slujbei bisericești, fac afirmații politice, aceștia nu reprezintă poziția bisericii ci doar opinia lor privată în baza drepturilor cetățenești.
5.1. Misiunea bisericii este predicarea cuvântului, administrarea sacramentelor și disciplina creștină. Atunci când se pronunță în aceste privințe sacre, slujitorii, prezbiterii și diaconii reprezintă poziția confesională a bisericii.
5.2. Perspectivele politice ale politicienilor modelează societatea în direcții sociale și politice care sunt diferite. Nu există nici o formă politică revelată de Dumnezeu și oamenii au libertatea să încerce politici diferite. Dumnezeu nu promite creștinilor bunăstare economică sau progres cultural.
5.3. Viața culturală și economică a unei societăți ține de activitatea naturală a oamenilor, o activitate ce se bucură de mai mult sau mai puțin succes. Succesul sau eșecul economic este rezultatul activității naturale și nu trebuie văzut ca o binecuvântare sau un blestem religios. Dumnezeu nu dă sărăcie oamenilor necredincioși și nu dă bogăție oamenilor credincioși.
5.4. Întreaga activitate umană este sub providența lui Dumnezeu. Orice lucru bun vine din bunătatea lui Dumnezeu și orice lucru rău este îngăduit de Dumnezeu. Succesul economic este un har comun pe care Dumnezeu îl revarsă peste oameni indiferent de moralitatea sau credincioșia lor (Mat. 5:45). Insuccesul economic își are originea în căderea omenirii și este un blestem care îi afectează pe toți oamenii indiferent de moralitatea sau credincioșia lor (Gen. 3:17).
6. Deși opțiunile politice sunt neutre din punct de vedere biblic, anumite politici pot fi păcătoase. În acest sens, deși creștinul este liber să aleagă politici și politicieni de stânga sau de dreapta, extremele politice (fascismul și comunismul) sunt ilegitime și imorale pentru creștin. Cu toate acestea, chiar și liderii politici fasciști sau comuniști aflați în funcții de conducere trebuie ascultați în toate lucrurile, cu excepția acelora care contravin legii lui Dumnezeu.
6.1. Fascismul discriminează oamenii în funcție de rasă sau etnie și este incompatibil cu dragostea creștină. Comunismul neagă dreptul la credință și proprietate privată, fiind astfel incompatibil cu ordinea naturală lăsată de Dumnezeu.
6.2. Adoptarea unei politici fasciste sau comuniste este păcat și în lipsa pocăinței poate fi motiv de disciplină bisericească.
6.3. Creștinii au obligația să fie nesupuși față de conducătorii politici fasciști sau comuniști atunci când aceștia le solicită să facă lucruri contrare legii lui Dumnezeu (Fapte 5:29).
7. Biserica este ”una, sfântă, catolică și apostolică” un popor universal care este multietnic și multicultural. Toți credincioșii au o identitate unică în Hristos, motiv pentru care identitatea etnică și culturală este pentru ei un aspect secundar.
7.1. Creștinii care sunt separați din punct de vedere etnic, cultural sau politic au datoria să nu lase aceste diferențe să diminueze unitatea pe care o au în Hristos.
7.2. Creștinii trebuie să se accepte unii pe alții în ciuda diferențelor de natură culturală sau politică. Schisma în biserică pe motive etnice, culturale sau politice este păcat și în lipsa pocăinței poate să fie motiv pentru disciplina bisericească.
8. Biblia afirmă dreptul conducătorilor de a colecta taxe și impozite pentru finanțarea activităților statului (Romani 13:6-7). Creștinii au obligația morală să își declare toate veniturile și să își plătească toate datoriile fiscale.
8.1. Diferențele politice sau ineficiența în cheltuirea bugetului de stat nu sunt o scuză pentru creștini ca să nu își plătească impozitele.
8.2. Falsul în contracte sau declarații, precum și orice formă de evaziune fiscală, sunt un păcat nu doar împotriva statului ci și împotriva lui Dumnezeu care poruncește plata birurilor. În lipsa pocăinței, aceste păcate pot constitui motiv pentru disciplinarea bisericească.
9. Când creștinul trăiește într-un stat democratic în care se poate implica în viața politică a țării, implicarea sa politică trebuie să urmeze principiul supunerii și cinstirii față de conducătorii aflați în funcții politice.
9.1. Retorica politică a creștinului trebuie să fie în conformitate cu toate celelalte percepte morale ale credinței creștine.
9.2. Implicarea sau neimplicarea creștinului sunt opțiunea sa. Creștinul nu are datoria să se implice politic, dar atunci când se implică trebuie să o facă în mod coerent cu etica creștină.
10. Ordinea politică instaurată de împăratul Teodosie în anul 380 nu a fost împlinirea vreunei datorii creștine. Instaurarea creștinismului și a normelor sale prin forță a dus la diluarea bisericii și la oprimarea societății. În mod eronat, creștinii au urmat un model teocratic expirat în loc să cultive un cadru conform legământului harului comun din Genesa 9 care este în vigoare pentru întreaga omenire.
10.1. Revenirea la normele sociale și culturale pre-creștine nu este o amenințare pentru biserica lui Hristos. Biserica s-a născut și s-a dezvoltat timp de trei secole într-un mediu politic ce nu o favoriza.
10.2. Creștinii nu au datoria să păstreze sau să apere realitatea politică instaurată în anul 380.
Principii adoptate în Consistoriul Bisericii Evanghelice Reformate București
Anul Domnului 2018, luna 11, ziua 8