Acum ceva vreme am realizat un vlog intitulat ”De ce nu sunt neoprotestant?” În urma acelui material am primit unele mesaje prin care aparținători ai cultelor neoprotestante contestau acest termen și spuneau că preferă să se identifice drept protestanți, nu neoprotestanți.
Știu că trăim într-o societate care plasează auto-identificarea mai presus de criteriile obiective (bărbați care se identifică drept femei și vice-versa), dar nemulțumirea și dorința neoprotestanților de a se identifica drept protestanți nu sunt suficiente pentru ca acest demers să fie legitim.
Miza acestor denumiri nu sunt etichetele în sine, ci o comunicare corectă care reflectă în mod sincer o diferență obiectivă și substanțială între ramuri diferite ale creștinismului. Deși este marketing și branding eficient pentru neoprotestanți să se identifice drept protestanți, acest demers este unul înșelător.
Ce este neoprotestantismul și de ce trebuie considerat drept o ramură a creștinismului care este distinctă de protestantism? Cine investighează distincția protestant/neoprotestant s-ar putea să constate că ”neoprotestant” este un termen des întâlnit în limba română dar parcă absent în sfera anglofonă. Este acest termen inventat de români? Nicidecum.
În vremea în care mișcările neoprotestante au apărut în România, termenul ”neoprotestant” era folosit în lumea anglofonă și germană pentru a descrie teologi și biserici care își au originea în protestantism, dar care au respins (cel puțin parțial) doctrina și practica definită în timpul Reformei Protestante.
Reforma Protestantă a avut trei ramuri: lutherană, reformată, anglicană. În secolul 19, apare fenomenul teologilor lutherani care încep să nege confesiunea lutherană, a teologilor reformați care neagă confesiunea reformată, a teologilor anglicani care neagă confesiunea anglicană. Acesta este un proces de deconfesionalizare în care doctrina și practica Reformei este abandonată în favoarea unor teologii și practici diferite.
Acești ”noi protestanți” cu o teologie și o practică nouă au continuat să poarte (în mod înșelător) numele tradiționale (lutheran, reformat, anglican) dar de fapt teologia și practica lor era una nouă, substanțial diferite față de confesiunile Reformei Protestante.
Neoprotestantismul își are originile în mișcări de după Reforma Protestantă din secolul 16, în mod special în mișcări care apar 100 de ani mai târziu în secolul 17. Conflictele din cadrul anglicanismului și apariția puritanilor radicali în secolul 17 sunt un factor important în geneza ”neoprotestantismului”. Despre efectele tragice ale hiper-puritanismului din secolul 17 am scris și în altă parte.
Tocmai de aici vine numele de ”neo-protestant”, teologi și mișcări care își au originea în protestantism, dar adoptă o teologie și o practică nouă ce este substanțial diferită față de teologia și practica bisericilor reformei. Din acest punct de vedere, nu doar baptiștii și penticostalii sunt neoprotestanți, ci și Scheleiermacher și Barth sunt neoprotestanți. Un alt fel de neoprotestanți, dar tot neoprotestanți.
Acum revenind la situația actuală, s-ar putea să vă întrebați de ce termenul de ”neoprotestant” este folosit în mod frecvent în lumea românească dar nu și în cea anglofonă, unde îl veți găsi în lucrări de specialitate care descriu evoluția mișcărilor religioase din modernitate, dar nu la nivel popular. De ce?
Răspunsul este legat de evoluția unui alt termen din lumea germană și anglofonă: evanghelic. Termenul evanghelic a fost inițial folosit în lumea germană pentru a descrie toți protestanții, sens în care a fost preluat inițial și în lumea anglofonă. Ulterior, termenul de evanghelic începe să aibă o definire mai specifică și descrie doar ramura lutherană a reformei, în timp ce protestanții din lumea germană care nu sunt lutherani sunt descriși ca reformați.
În secolul 19 regele Prusiei încurajează unirea instituțională a lutheranilor și a reformaților, iar rezultatul este o biserică descrisă ca ”evanghelică-reformată” adică acolo s-au unit lutheranii și reformații.
Dar în America de Nord termenul de ”evanghelic” are o soartă diferită deoarece începe să fie folosit în contrast cu protestantismul tradițional, în mod special după ce ”trezirile religioase” din secolul 19 duc în America de Nord la formarea unor mișcări religioase noi care se consideră mai autentice și mai apropiate de ”evanghelie” de aceea se numesc ”evanghelice”.
Termenul în acest sens nou se va reîntoarce în lumea germană dar într-o variantă diferită. Termenul ”evanghelic” în sensul tradițional ce descrie lutheranii rămâne ”evanghelische” dar termenul în varianta nord-americană ce descrie mișcările religioase noi este ”evangelikal”.
Cu alte cuvinte, în lumea anglofonă ”evanghelic” înseamnă neoprotestant și acest cuvânt în limba germană este tradus ca ”evangelikal” pentru a se menține distincția. Acesta este motivul pentru care bisericile reformate în lumea anglofonă nu folosesc ”evangelical” și bisericile reformate din lumea germană nu folosesc ”evangelikal” pentru a își descrie identitatea.
Spre deosebire de limba germană, în limba română nu avem cuvinte diferite pentru cele două sensuri ale cuvântului evanghelic, dar avem această distincție prin termenul de neoprotestant. Nu este vorba de sfințenia unor etichete, ci de faptul că o comunicarea ce înlătură aceste distincții nu este o comunicare corectă, nu corespunde realității istorice și prezente.
Dragi creștini neoprotestanți, nu trebuie să vă temeți de acest termen pentru că ”neoprotestant” nu este un termen înjositor, ci unul cât se poate de precis și onest: descrie o mișcare nouă care își are originea în bisericile protestante formate în secolul 16, dar care acum este o mișcare distinctă de acele biserici, nu doar instituțional ci și substanțial (în doctrină și practică). Acesta este termenul corespunzător din limba română care descrie mișcarea religioasă din care faceți parte.
Cu altă ocazie vă voi povesti despre modul înșelător în care unii baptiști folosesc eticheta de ”reformat” pentru compune oximoronul ”baptist-reformat”.