Ce înseamnă cuvântul ”reformat”? În articolul de luna trecută am discutat despre ce este neoprotestantismul și v-am promis că revin cu un articol despre modul înșelător în care unii neoprotestanți folosesc eticheta de ”reformat” în mod special pentru compunerea oximoronului ”baptist reformat”.
În primul rând trebuie să precizez că vorbesc despre cuvântul ”reformat” în sfera religioasă creștină, nu în sens general și secular. Guvernul României de 33 de ani tot face ”reforme” și sistemul de învățământ din România a fost ”reformat” de mai multe ori. Dar în articolul de față nu discut acel sens general și secular al cuvântului.
În sfera religioasă creștină, cuvântul ”reformat” desemnează o identitate confesională, la fel cum o fac și cuvinte precum ”ortodox”, ”catolic”, ”anglican”, ”lutheran”, ”penticostal” etc. Aceste cuvinte desemnează ramuri distincte ale bisericii creștine care s-au format în anumite momente istorice.
Cuvântul ”reformat” nu este sinonim cu ”protestant” ci desemnează una din cele trei ramuri ale Reformei Protestante. Biserica reformată a fost înființată în secolul 16 și a fost una din cele trei ramuri ale Reformei Protestante alături de biserica lutherană și biserica anglicană. La fel ca bisericile lutherane și anglicane, bisericile reformate continuă să existe și astăzi păstrând aceleași mărturisiri de credință din secolul 16. La fel ca numele de ”lutheran” și ”anglican”, numele de ”reformat” are o semnificație obiectivă, definită confesional și istoric în secolul 16.
Cuvintele contează, nu pentru că am dori să promovăm sfințenia unor etichete, ci pentru că o comunicare ce înlătură aceste distincții nu este o comunicare corectă, nu corespunde realității istorice și prezente. Aceste nume au o semnificație obiectivă determinată de istoria formării bisericilor pe care le reprezintă, dar și de doctrina și practica actuală.
Intriga secolului 20: marketing religios
Problema apare în secolul 20 când unii neoprotestanți încep să folosească acest cuvânt ”reformat” ca o măsură de branding prin care doresc să își atribuie identitatea și imaginea unei mișcări din care nu au făcut niciodată parte și față de care nu aparțin nici în prezent. Câștigurile pe frontul de PR și marketing sunt evidente și pragmatismul este roditor. Dar asta nu face tactica să fie bună sau adevărată.
Sunt două grupuri din neoprotestantism care folosesc în mod înșelător această etichetă de ”reformat”:
Grupul ”calviniștilor” care sunt oameni/comunități din contexte neoprotestante de toate culorile (baptiști, penticostali, cde, etc) ce în ultimii 20 de ani au descoperit unele doctrine augustiniene în scrierile lui Calvin și au început să creadă în predestinare.
Grupul ”baptiștilor reformați” care sunt comunități mai vechi sau mai noi de baptiști particulari (ce urmează mărturisirea de la Londra din 1689). Aceștia nu au descoperit nimic, ci doar și-au schimbat numele din ”particular” în ”reformat”. Această schimbare de nume apare pentru prima dată în a doua jumătate a secolului 20.
Datorită acestor două grupuri/mișcări din cadrul neoprotestantismului, în momentul de față avem o mare inflație de oameni și comunități care poartă numele de ”reformat” și foarte mulți neoprotestanți au ajuns să fie confuzi prin această folosire înșelătoare a cuvântului.
Decontextualizare și DEZINFORMARE
Nici grupul ”calviniștilor” și nici grupul ”baptiștilor reformați” nu folosesc în mod legitim cuvântul de ”reformat”. Știu că într-o epocă în care bărbații se pot numi femei și femeile se pot numi bărbați ni s-ar părea că orice este posibil, dar distorsionările și abuzurile acestea nu schimbă realitatea.
În privința ”baptiștilor reformați” mișcarea pragmatică de azi aduce o rupere față de propria lor identitate istorică de baptiști particulari. Această mișcare a apărut în prima jumătate a secolului 17 dar până în secolul 20 nici unul din ei nu au folosit cuvântul ”reformat” ca să se descrie pe ei sau comunitățile lor. Și-au dezvoltat cu succes propria lor identitate confesională de baptiști particulari, au avut un impact semnificativ prin persoane precum Charles Spurgeon. Niciodată nu au simțit nevoia să își abandoneze propriul nume ca să îl ia pe al altora.
Dar în alte situații folosirea aceasta înșelătoare a cuvântului ”reformat” nu este determinată de pragmatismul marketingului religios ci mai degrabă de ignoranța și superficialitatea celui care folosește cuvântul. Un om poate să aibă convingeri foarte ferme printr-o înțelegere de suprafață. Când cunoști ”un pic” din ceva ești tare convins.
Acesta este cazul ”calviniștilor” care cred că sunt ”calviniști” sau ”reformați” pentru că ei cred în predestinare. Dar doctrina predestinării pe care o credea Calvin nu este diferită de doctrina predestinării la Toma sau Augustin. Doctrina predestinării nu este una distinctiv refomată, e plin evul mediu de teologi augustinieni și chiar în vremea Reformei din secolul 16 este susținută de mulți episcopi anglicani, de unii teologi lutherani și chiar și de unii teologi tomiști care rămân de partea Romei.
A spune că ești ”calvinist” sau ”reformat” pentru că tu crezi în predestinare dovedește cât de superficială este înțelegerea pe care o ai despre teologie și istorie. Pe lângă faptul că nu este nici o doctrină care să își aibă originea în Calvin, el nu a fost nici fondatorul bisericii reformate și nici principalul teolog reformat al vremii sale. Calvin a fost în a doua generație de teologi reformați și și-a preluat pozițiile teologice de la Martin Bucer, teolog al primei generații și mentor pentru Calvin.
Reducerea la absurd
Dacă faptul că eu cred o idee pe care o credea cineva mă îndeptățește să îi adopt numele și identitatea confesională, atunci am pierdut orice fundament pentru o comunicare coerentă și semnificativă.
Dacă eu sunt de acord cu multe din doctrinele lui Martin Luther înseamnă că sunt lutheran? Ar fi onest să încep să mă prezint ca ”lutheran reformat”? Dacă sunt de acord cu doctrine și practici din biserica apuseană înainte de reformă, ar fi onest să transform numele bisericii în ”catolic reformat”?
Dacă toți ar aplica tactica ”baptiștilor reformați” sau a ”calviniștilor” atunci nu am mai fi în stare să comunicăm în mod coerent. Cuvintele acestea și-ar pierde semnificația prin inflația și incertitudinea ce ar rezulta dintr-o astfel de practică.
Dar ”lutheran reformat” ar fi un oximoron pentru că între cele două confesiuni există o diferență ireconciliabilă în privința modului prezenței trupului și sângelui lui Hristos în euharistie. Ori cred în prezența locală și sunt lutheran, ori cred în prezența prin lucrarea mistică a Duhului Sfânt și atunci sunt reformat.
La fel și ”baptist reformat” este un oximoron având în vedere că între reformați și baptiști diferențele sunt chiar mai mari. Baptiștii resping botezul copiilor și nu îi recunosc pe reformați ca fiind creștini botezați cu un botez valid. În conducerea comunității baptiste votul congregației are ultimul cuvânt și este autoritatea supremă care decide dacă cineva este disciplinat și poate să schimbe slujitorii. De aici decurg și multe alte diferențe în înțelegerea eclesiologiei și a mijloacelor harului.
Nu poți să fii ”baptist reformat” după cum nu poate să existe un cerc pătrat. Între cele două identități există o diferență ireconciliabilă. Ori ești una, ori ești alta. După cum nu poți să fii baptist dacă nu respingi botezul copiilor, la fel nu poți să fii reformat dacă nu accepți botezul copiilor, împreună cu toate celelalte doctrine așa cum sunt definite în mărturisirile de credință reformate din secolul 16.
Nu sună bine
De-a lungul anilor am avut mai multe discuții cu unii ”calviniști” care se numesc ”reformați” și cu unii baptiști particulari care se numesc ”baptiști reformați”. Din toate aceste discuții îmi vin în minte două conversații pe care le-am avut cu doi lideri neoprotestanți din România care folosesc numele de ”reformat”. Nu le voi da numele aici, dar sunt foarte cunoscuți în sfera neoprotestantă românească.
În discuțiile pe care le-am avut, amândoi au recunoscut că este impropriu ca ei să folosească acest nume. Dar unul din ei spunea ”și ce nume să folosesc? baptist particular nu sună bine.”
În discuții private astfel de lideri neoprotestanți vor recunoaște că este incorectă folosirea numelui de ”reformat” dar în public vor continua să îl folosească ”pentru că sună bine”.
Din punctul meu de vedere asta spune totul.
Postscript
Poate vă întrebați de ce am scris acest articol. Probabil că afirmațiile tranșante din acest articol vă duc cu gândul la vreun exces de fermitate din partea mea. Dar vă asigur că în spatele ecranului nu se află o figură încruntată.
Acrobațiile și matrapazlâcurile descrise mai sus nu mă înfurie ci mă uimesc. Nu am iluzia că voi convinge pe cineva care deja este convins de teza opusă, dar sper că explicația de mai sus va oferi informații celor care sunt uimiți la fel ca mine și caută să se lămurească în aceste privințe.