După ce am scris articolul ”Întrebări legate de Catedrala Mântuirii Neamului” am primit multe sesizări referitoare la numele edificiului. Numeroase persoane mi-au comunicat că mă înșel cu privire la semnificația numelui deoarece numele nu se referă la mântuirea spirituală ci la mântuirea (i.e. salvarea) militară și politică de sub stăpânirea otomană.
În această postare îmi propun să poposesc asupra acestui subiect pentru a explica punctul de vedere din care numele catedralei este problematic:
1. Semnificație și confuzie
Cuvântul mântuire este o traducere românească a cuvântului grecesc σωτηρία care înseamnă salvare, scăpare. Deși ”mântuire” înseamnă ”salvare” atunci când suni la 112 nu o să chemi ”mântuirea” ci o să chemi ”salvarea.” De ce? Pentru că aceste cuvinte au căpătat anumite folosințe diferite în limba română. În ultimul secol, cuvântul ”mântuire” se folosește exclusiv în domeniul religios cu referire la mântuirea spirituală.
Scriitorul numelui nu este stăpân pe semnificația sa pentru că numele este transmis într-o limbă care modelează interpretarea pe care o va avea cititorul numelui. În cel mai bun caz se produce o confuzie neintenționată, în cel mai rău caz confuzia este intenționată.
Instituția care numește clădirea își prezintă intenția numirii, dar semnificația numelui este dată de modul de folosire al limbii. Intenția este ”Catedrala Independenței Naționale” dar această intenție nu este transmisă prin numele actual. Cititorul și auzitorul care se întâlnește cu numele ”Catedrala Mântuirii Neamului” va interpreta acele cuvinte conform cu limba română nu conform cu notele informative date de vreo instituție.
2. Idolatrie și superstiție
Trecând peste confuzia (intenționată sau neintenționată) care este generată de nume, chiar și semnificația intenționată este foarte problematică. Este greșit ca o biserică creștină să fie numită în dedicare pentru o victorie militară a unei națiuni.
Aici se vede distorsionarea mesajului creștin și amestecarea lui cu propagandă naționalistă. Biserica este una, sfântă, catolică (universală) și apostolică. Dumnezeu nu favorizează națiuni sau construcții statale. Nici o națiune nu a fost și nu va fi o națiune creștină. Conceptul de ”națiune creștină” este în sine un concept necreștin. Biserica este o comunitate multinațională, transculturală care strânge în sânul ei oameni de orice națiune care sunt uniți de credința în Hristos.
Tot în acest punct putem observa etnocentrismul BOR. Deși biserica a fost însărcinată de Hristos să vestească Evanghelia la toate națiunile, BOR (și nu numai) eșuează să ducă mai departe această trimitere apostolică. BOR nu are nici un misionar trimis în vreun loc fără biserici. Care sunt misionarii BOR care predică Evanghelia la turci, arabi sau chinezi? BOR nu îndeplinește misiunea apostolică pentru că este o organizație etnocentrică.
3. Mândrie și umilire
Contrar exemplului apostolic, opulența și favoritismul gravitează în jurul acestui edificiu. Chiar și inaugurarea catedralei s-a făcut într-un mod contrar tradiției apostolice care ne învață să nu arătăm favoritism în biserică celor mai cu vază sau mai bogați (citiți Iacov 2:1-10).
După cum arată și documentarul Recorder, în interiorul catedralei au fost lăsați să intre doar 2000 de invitați speciali din rândurile politicienilor și vedetelor. Miile de credincioși aduși cu autocarele, οἱ πολλοί, chiar și preoți fiind, au fost umiliți în frig. Asta pentru că trebuie să ai un loc opulent în care să îi strângi pe cei mulți ca să îi poți umili.
Catedrala aceasta este pentru Biserică ceea ce Casa Poporului este pentru Stat: o manifestare a opulenței unor conducători abuzivi care uzurpă ceea ce nu le aparține prin drept divin. Când bucureștenii erau fără mâncare și fără căldură, dictatorul își construia a doua cea mai mare clădire din lume. Când credincioșii duc lipsă de hrănire spirituală și preoții simpli de mijloacele necesare, alții s-au făcut stăpâni pe biserica lui Hristos și construiesc clădiri pe verticală, nu pe orizontală ca să încapă mai mulți oameni.
Concluzie
Numele intenționat de BOR este chiar mai groaznic decât cel rezultat prin limbajul confuz. Ambele îi împiedică pe oameni să ajungă la credința apostolică, o credință ce nu era manifestată prin miile de tone de beton ci prin activitatea de vestire a Evangheliei la toate națiunile. Pe când o biserică apostolică în activitate, nu doar în nume și pretenții?