Apostolul Pavel ne învață în Romani 13 să fim supuși conducătorilor politici. Dar ce se întâmplă când conducătorii politici se află în conflict? Biserica, răspândită pe întreg Pământul, trăiește pentru o vreme în țări diferite. Cum trebuie să ne raportăm ca și creștini la conflictele care există între națiunile temporare din care facem parte?
Drept divin vs. drept uman
În primul rând trebuie să înțelegem originea dreptului pe care conducătorii politici îl au asupra unui teritoriu. Pavel vorbește în Romani 13 de ”sabia” pe care o are conducătorul politic pentru a pedepsi răul și a face dreptate. Acest drept la utilizarea violenței pentru pedepsirea răului este responsabilitatea pe care Dumnezeu a dat-o societății umane în Genesa 9:6.
După ”marea resetare” ce a avut loc cu ocazia potopului, societatea umană însărcinată cu sabia în Genesa 9:6 s-a răspândit și s-a organizat teritorial. Dar ocuparea teritoriilor specifice nu este prin drept divin ci este prin abilitatea politică a conducătorilor și prin puterea militară de protejare a unui teritoriu.
Israelul teocratic (în care Dumnezeu a dat un teritoriu unei națiuni) a fost o excepție temporară și simbolică ce nu se mai aplică azi. Nici o națiune azi nu mai are vreun drept divin asupra unui teritoriu specific. Noi ca omenire, chiar și oamenii necredincioși care sunt dușmani ai lui Dumnezeu, suntem tolerați să existăm pe Pământul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu ne garantează dreptul de proprietate asupra unui teritoriu anume.
Dreptul de stăpânire asupra unui teritoriu specific nu este un drept divin ci un drept uman, dobândit și menținut prin abilitatea politică și puterea militară. Când politica și milităria eșuează, dreptul uman se prăbușește.
Loialitatea față de Dumnezeu și loialitatea față de oameni
Conform Romani 13, ca și creștini avem obligația să ascultăm de conducătorii politici în țara în care locuim. Dar nu avem vreo obligație veșnică față de țara în care ne-am născut sau față de țara în care locuim pentru o vreme. Cu alte cuvinte, atunci când circumstanțele sunt neprielnice, avem libertatea să ne mutăm în altă țară și să trăim în ascultare de conducătorii politici ai acelui loc.
Spiritul naționalist care îi înfierbântă pe mulți astăzi este în mare parte doar o himeră dezvoltată începând cu secolul 19. Doar pervertirea credinței creștine i-a făcut pe unii oameni să amestece idealuri naționaliste cu identitatea creștină.
Dacă ești creștin cu adevărat și nu doar cu numele, Iisus Hristos cel înviat este regele tău pentru totdeauna. Președinții, miniștrii sau monarhii pământești sunt lideri temporari ai unor societăți organizate într-un fel sau altul. Dar identitatea și viitorul nostru, atât acum înainte de moarte cât și după înviere, nu sunt în primul determinate de cultura și politica umană, ci de cultura și politica lui Hristos.
Eu sunt în primul rând creștin, în al doilea rând soț, în al treilea rând tată și în al patrulea rând cetățean. Responsabilitățile și loialitățile mele în viață sunt în această ordine. Asta înseamnă atât faptul că nu pun familia mai presus de datoria față de Hristos, dar și că nu pun cetățenia omenească mai presus de familie sau de biserică.
Războiul drept și războiul nedrept
Atunci când creștinii au devenit tolerați în imperiul roman și practicile idolatre nu mai erau necesare pentru apartenența la armat imperiului, teologii creștini au început să discute principii de etică creștină aplicate la implicarea creștinilor în armată.
Slujitorii bisericii au datoria să disciplineze creștinii care trăiesc în păcat iar în lipsa pocăinței de păcat chiar să îi excomunice. Sf. Ambrozie, episcopul din Milan l-a excomunicat pe împăratul Teodosie datorită masacrului din Tesalonic ( din anul 390). Îl va disciplina episcopul Moscovei pe Vladimir Putin pentru vreun război nedrept?
Cum determinăm care sunt acțiunile de război pentru care un conducător politic ce este și creștin ar trebui disciplinat? Această întrebare începe să fie discutată mai intens în vremea Sf. Augustin (care a fost și ucenic al lui Ambrozie). Augustin ajunge la concluzia că un creștin are datoria să participe la război atunci când este necesară protejarea păcii sau pedepsirea răului.
Mai târziu, tradiția augustiniană din evul mediu elaborează criterii mai detaliate pentru analizarea acestor situații. Toma d’Aquino propune trei criterii: să fie inițiat de un conducător suveran, să fie pentru o cauză justă ce pedepsește răul, să aibă intenția corectă de aduce pacea.
Acum, evident că aceste criterii pot fi interpretae și aplicate după bunul plac al conducătorilor politici. Slujitorii bisericilor sunt și ei influențați de retorica politică și limitați în aplicarea acestor criterii. Totuși, aceste criterii sunt utile pentru că în absența oricărui criteriu nu am avea mai multă claritate.
Doctrina conducătorului inferior
Reforma protestantă continuă perspectiva augustiniană pe care o vedem și la Toma d’Aquino. Cu toate acestea, majoritatea teologilor reformați adoptă o modificare a criteriilor lui Toma. Dacă Toma spunea că doar conducătorul suveran are dreptul să inițieze o luptă defensivă sau ofensivă, teologul francez Theodore Beza spune că și conducătorii inferiori au acest drept.
Din perspectiva lui Beza (și a majorității teologilor reformați) un conducător regional sau local are dreptul să lupte chiar împotriva suveranului său atunci când acesta este nedrept. Într-o astfel de situație, creștinii au dreptul să fie loial conducătorului inferior care luptă împotriva nedreptății.
Nu toți teologii reformați au fost de aceeași părere, iar slujitori precum Guy de Bres au preferat să moară ca martiri uciși de Inchiziție decât să lupte împotriva suveranului. Amiralul Gaspard de Coligny (un creștin reformat care conducea o mare parte din armata Franței) s-a oferit să îl ajute pe Guy de Bres dar acesta a refuzat. Filip al 2-lea al Spaniei stăpânea (și) peste Țărie de Jos unde slujea Guy de Bres, iar de Bres considera că mai degrabă ar trebui să moare decât să lupte împotriva suveranului care stăpânește asupra țării.
Dincolo de unele excepții tragice precum Guy de Bres, doctrina formulată de Beza a devenit majoritară în lumea reformată pentru că suveranitatea unui conducător politic superior asupra conducătorilor politici inferiori este un drept uman prin demersuri politice și militare, nu un drept divin. Nedreptatea unui astfel de conducător suveran justifică acțiunile altor conducători politici care urmăresc dreptatea.
Din același punct de vedere, chiar în timpul celui de-al doilea război mondial, slujitori protestanți precum Dietrich Boenhoffer au fost implicați în plănuirea unui atentat (eșuat) împotriva lui Htiler. Deși Hitler era conducătorul suveran peste Reich, conducătorii inferiori ai rezistenței aveau dreptul să încerce să pună capăt suveranității lui Hitler.
Dileme personale
Dincolo de concepte filozofice și evenimente istorice îndepărtate, revenirea războiului în Europa readuce dileme pentru fiecare din noi. Creștinii din Ucraina simt pe pielea lor acum acest lucru, dar nu este exclus ca în anii sau deceniile care urmează să fim și noi puși în fața unor decizii legate de astfel de conflicte.
Poți ca și creștin să lupți în război și să ucizi alți oameni? Da, ai datoria să îți asculți conducătorii politici și să îți aperi țara. Când ești soldat în armată faci parte din ”sabia” pe care Dumnezeu a încredințat-o societății umane pentru pedepsirea răului.
Poți ca și creștin să eviți războiul prin emigrarea în alte țări mai pașnice sau mai îndepărtate de conflicte? Da, nu ai o datorie înaintea lui Dumnezeu să rămâi pentru toată viața cetățean român. Poți să dobândești o altă cetățenie omenească. Toate sunt oricum trecătoare. Ai libertatea să schimbi locul în care locuiești. Evident, asta doar înainte de război pentru că dacă războiul este deja început, va trebui să asculți de conducătorii politici și să aperi țara în care locuiești (după cum am văzut interdicția recentă ca bărbații între 18 și 60 de ani să părăsească Ucraina).
Dincolo de pace și război, prosperitate sau criză economică, indiferent de cirucmstanțele în care ne-am afla, speranța și încrederea noastră este în viitorul pe care îl va înfăptui Hristos prin revenirea sa în putere și glorie, prin învierea morților, judecarea celor necredincioși și viața veșnică pe un Pământ regenerat.
Până atunci, în limitele legii lui Dumnezeu, avem libertatea ca creștini să ne alegem unele din circumstanțele vieții, avem datoria să contribuim la binele societății umane temporare în care locuim, fără să ne punem încrederea și speranța în ceea ce este trecător.