Am primit întrebări legate de faptul că în ultimele 12 luni ne-am restrâns amprenta online. De ce am face așa ceva? Toată lumea trăiește online, de ce s-ar retrage o biserică din expunerea în acest mediu? De anul trecut nu mai producem vloguri iar predicile nu mai sunt publicate integral online, ci distribuite la o listă redusă de oameni care s-au înscris.
De ce am face așa ceva? Dorim în continuare să oferim acces la învățătură reformată pentru cei care locuiesc în alte orașe și doresc să aibă parte de acea învățătură. Dar am ales să facem acest lucru printr-o listă privată nu printr-o participare publică în sfera online.
Reducerea amprentei online vine datorită unei evaluări a efectelor pe care această tehnologie contemporană le are asupra comportamentului și psihologiei oamenilor care au o credință creștină sau (doar) un interes religios.
Tehnologia aduce schimbări oarecum ireversibile în comportamentul uman și în psihologia omului. Unele schimbări sunt bune, altele nu neapărat bune. Depinde despre ce tehnologie vorbim și despre domeniul specific în care este întrebuințată.
Concluzia noastră nu este că toată tehnologia este rea, ci că scufundarea completă a bisericii în sfera tehnologiei actuale (online, social media) este dăunătoare pentru sănătatea spirituală a creștinului. O întrebuințare parțială și limitată a tehnologiei va ajuta biserica și credinciosul, dar de la un anumit punct va începe să fie contraproductivă.
Am să ilustrez acest aspect cu o altă invenție din alt domeniu. Este bine că s-a inventat roata și putem călători pe distanțe mari într-un timp scurt. Dar dacă folosim doar roata de la mașină pentru orice deplasare vom ajunge să fim sedentari, nesănătoși. Dacă folosim doar parțial mașina și în rest mergem pe jos sau mergem cu bicicleta (o roată unde depui efort) atunci, printr-o utilizare parțială a acestei tehnologii ne vom putea atinge scopurile și ne vom menține sănătatea. Este clar că nu mai putem trăi ca oamenii ce nu aveau roata, dar măsura în care folosim roata trebuie să ia în calcul mai multe aspecte.
Acum, ca să ne apropiem de sfera bisericii putem discuta despre o altă invenție: tiparul și cartea tipărită. Tiparul a schimbat radical multe aspecte ale vieții umane, dar una din schimbările relevante pentru biserică este faptul că limitează necesitatea memorării. Pentru cea mai mare parte a istoriei creștine credincioșii nu aveau Biblia acasă, singurul mod în care puteau avea cu ei textul Bibliei era dacă memorau fragmentele pe care le auzeau și le cântau în cadrul liturghiei. Dar tiparul limitează necesitatea memorării deoarece ai cartea acasă, o poți deschide, poți să citești. Este mult mai ușor decât să memorezi texte lungi.
Acum, tehnologia contemporană cu telefonul inteligent, motorul de căutare (Google, etc), software cu texte, inteligența artificală - toate acestea înlătură și mai mult necesitatea memorării. Când aveai cartea trebuia să cunoști ce se află în carte și unde găsești textul pe care trebuie să îl citești. Dar acum doar dai un ”search” și găsești orice informație. Nu mai trebuie să memorezi nimic, nu ești capabil să oferi tu un răspuns, depinzi de telefonul inteligent ca de o cârjă, fără el nu poți face nimic.
Cu alte cuvinte, tehnologia contemporană ne face cam proști. Dar deși după această involuție noi suntem mai proști decât generațiile anterioare, avem impresia că suntem mai deștepți pentru că tehnologia ne produce această iluzie a unei cantități mari de informație la care avem acces.
Acum, să nu fii foarte deștept nu este un păcat, nu ține neapărat de sănătatea spirituală a credinciosului. Dar tehnologia contamporană aplicată în domeniul religios are alte efecte mult mai nocive.
În mod special după pandemie și lockdownuri, omul religios tehnologizat a ajuns să devină mulțumit cu o consumare virtuală de conținut religios. Industria de conținut online religios a înflorit după pandemie si aceasta a slăbit legătura credinciosului cu biserica deoarece tehnologia contemporană redând în HD tot ce se întâmplă într-o biserică, produce în mintea creștinului iluzia că are pe ecran exact ce ar avea în persoană.
Numeroși lideri neoprotestanți chiar au propus celebrarea acasă online chiar a euharistiei. Acest lucru nu este deloc nou, fiind prima ”reformă” făcută de anabaptistul Andreas Karlstadt în proiectul său de reimaginare a eclesiologiei creștine istorice. În opoziție față de Reforma Protestantă, direcția lui Karlstadt și a altor fanatici din Reforma Radicală produce un individualism mistic și în cel mai bun caz o eclesiologie minimalistă.
Unii din liderii acelei Reforme Radicale, precum Andreas Karlstadt și Hans Denck, își dau seama de falimentul direcției lor și spre sfârșitul vieții se reîntorc în bisericile Reformei Protestante. Dar traiectoria greșită continuă și fără ei, animată de energia altor lideri.
Acele impulsuri ale fanatismului individualist și mistic din Reforma Radicală a secolului 16 se regăsesc în secolul 21 ca principale efecte nocive ale vieții creștine trăite ”online”. Unii din liderii fanaticilor aveau o educație teologică și erau foști preoți catolici sau foști pastori protestanți, alți lideri erau fără educație teologică.
Dar numitorul comun este faptul că sunt independenți și își atribuie autoritatea de a predica, neagă autoritatea pe care ceilalți slujitori ar avea-o asupra lor. Deși au rămas în memoria colectivă pentru practica rebotezării și respingerea botezului copiilor, principala problemă cu fanaticii secolului 16 era independența lor, spiritul individualist și anarhist.
Acei oameni au ajuns să trăiască așa pentru că aveau acele convingeri individualiste și mistice, credeau într-o revoluționare a vieții religioase, aveau personalități puternice și carismatice prin care atrăgeau și conduceau comunități numeroase. Aveau multe abilități naturale, erau foarte talentați, un talent natural care strălucește și mai mult în cazul celor fără educație care devin lideri religioși. Mulți credincioși ajung înșelați de retorica lor, au parte de o hrană spirituală otrăvită și de o boală spirituală ce continuă să se transmită și astăzi.
Dar tiparul comportamental religos din secolul 16 care era ieșit din comun și limitat la persoane carismatice cu talente extraordinare, devine în secolul 21 efectul secundar foarte răspândit al omului religios care își trăiește viața religioasă în online.
În spatele unui ecran și a unei tastaturi, chiar și un om bâlbâit și fricos dobândește curajul și iluzia că este lider de opinie și lider religios, un influencer creștin. Când primește like-uri și share-uri megalomania îi este confirmată și purcede în a fi viteaz în nenumărate cruciade virtuale. Are răspunsuri instante pentru orice dilemă, impresionează pe toată lumea prin comentariile fără sfârșit. Are și timp să tot scrie și să posteze online deoarece în viața sa reală nu se întâmplă mai nimic.
Rezultatul este o mască virtuală a unui viteaz și savant, lider de opinie religioasă, un om ce pare o somitate teologică, un everest al cunoașterii creștine. Dar este numai o mască. Nimic nu este real. Lipsește substanța vieții creștine. Fără tehnologie și această manifestare virtuală, ar fi doar o viață goală și neremarcabilă.
Existența acestor experți religioși virtuali este nocivă pentru omul care este prins în capcana propriilor iluzii, dar este dăunătoare și pentru cei care sunt înșelați de iluzia acestor aparențe. Aceste apucături sunt contagioase, transformând pe orice Vasile și orice Gigel într-un Schwarmerei.
Aplicarea tehnologiei contemporane în domeniul religios pare să aibă aceleași efecte precum alcoolul. O doză mică îți produce bucurie (Ps. 104:15), dar o doză prea mare te intoxică și îți produce halucinații. Consumul excesiv dăunează grav sănătății spirituale și te dezumanizează. Dacă cele mai interesante experiențe religioase pe care le ai sunt ”online” și viața ta reală este palidă, atunci ești îmbolnăvit de fanatismul religios online.
Ai nevoie de tratament prin îndreptarea ta în fiecare duminică spre mijloacele vizibile și tangibile ale harului, prin prezența ta fizică în biserică, să fii condus de cei care dau socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru sufletul tău (Evr. 13:17), să îți îndrepți cea mai mare atenție spre cuvintele pe care le auzi în liturghie și la care răspunzi în închinare, să dobândești confirmarea personală și comuniunea mistică prin ceea ce primești, atingi și guști în euharistie.