Cum trebuie să citim și să interpretăm Biblia? Una din abordările (eronate) ale Bibliei este ”moralismul” adică interpretarea narațiunilor biblice ca exemple pentru credincioși. Astfel, când dai peste un text cum ar fi David și Goliat presupui că a fost lăsat în Scriptură pentru ca să ne servească nouă drept exemplu, ca și noi să fim curajoși ca David. Sună logic, nu?
Dar o astfel de presupoziție (a moralismului) în abordarea Scripturii ar trebui dovedită înainte să fie asumată. Ce dovadă avem că un pasaj precum povestirea cu David și Goliat a fost lăsat ca un exemplu moral pentru noi? Atunci când vine vorba de pasaje din epistolele apostolului Pavel vedem indicații clare că îndemnurile sale morale sunt menite pentru creștini. Dar când ajungem la un text precum viața lui David, de ce am presupune că are menirea unui exemplu moral?
Nu ar trebui să presupunem acest lucru și nu avem nici o indicație în Noul Testament în acest sens. Dimpotrivă, Scriptura ne indică un alt rol și anume cel al prefigurării lui Hristos. Moralismul îl percepe pe David ca fiind corespondentul nostru al oamenilor: și noi avem de înfruntat ”uriași” în viața noastră și de aceea trebuie să fim curajoși ca David. Dar această percepție este eronată pentru că are o înțelegere superficială a scenei David-Goliat și pentru că ratează indiciile Noului Testament.
Evrei 12:1 afirmă că Hristos este ”căpetenia” (ἀρχηγὸν) credinei noastre. Acest cuvânt se referă exact la rolul pe care David l-a avut în scena cu Goliat: o persoană luptă în numele întregii armate. Pentru ca să se evite moarte inutilă a unui număr mare de oameni, uneori în antichitate nu se lupta întreaga armată, ci fiecare armată își alegea un ”campion” o persoană care excelează în luptă. În confruntarea dintre două armate se luptau doar doi soldați, cel mai bun din fiecare armată. Luptătorul care învingea obținea o victorie nu doar pentru sine ci și pentru poporul său.
Hristos este ”căpetenia” credinței noastre, El a fost cel care ne-a reprezentat în lupta împotriva diavolului și a morții. El a învins nu doar pentru Sine ci și pentru noi. Astfel, corespondentul lui David în scena cu Goliat nu suntem noi, creștinii, ci este Hristos. Dar interpretarea moralistă a acelui text din 1 Samuel 21 deturnează adevărata semnificație a revelației și o înrolează în agenda moralistă a interpretului.
Astfel, în loc ca Scriptura să interpreteze Scriptura, pasajele Bibliei ajung în mâna nemiloasă a interpreților moraliști care le mutilează folosindu-le pentru un scop diametral opus: în loc să aducă oamenilor Evanghelia lui Hristos care a obținut victoria pentru noi, acele texte sunt transformate în poveri moraliste de genul ”fii și tu ca David!” sau ”de ce nu ești așa curajos?” sau ”care sunt uriașii pe care trebuie să îi învingi?”
O interpretare moralistă duce la o predicare lipsită de Evanghelie. Desigur, evanghelia s-ar putea să fie pomenită din când în când, dar nu predicată. Abordarea moralistă caută tot timpul aplicații directe între textele narative ale VT și viața creștinului de astăzi. Astfel, Hristos este scurt-circuitat și rezultă un accent dezechilibrat pe ce trebuie să facă creștinii în lumina presupuselor exemple morale.
O astfel de predicare este ne-creștină pentru că este lipsită de Hristos. Interpretul nu trebuie să se facă stăpân peste text chiar dacă are intenții bune legate de morala ascultătorilor. Predicarea moralistă pornind pe piste tangențiale ale unui text s-ar putea să ofere multe sfaturi practice dar ratează semnificația textului. Moralismul nu oferă Cuvântul lui Dumnezeu care ne îndreaptă privirile spre Hristos, ci oferă cuvintele oamenilor care ne lasă cu privirile asupra noastră.
Această eroare este atotprezentă în biserici și duce la o subnutrire a creștinilor care ajung să bombardați cu exemple moraliste și îndemnuri morale, dar nu sunt hrăniți cu Evanghelia, ochii lor nu sunt ațintiți înspre Hristos care este căpetenia și desăvârșitorul credinței noastre.