Un Hristos răstignit ne asigură că nu trebuie să prezentăm lumii o imagine a perfecțiunii. Putem fi sinceri cu privire la luptele noastre, deoarece știm unde să găsim speranță și schimbare. Predicarea centrată pe Hristos creează un individ centrat pe Hristos, iar în biserică, deschide calea pentru o comunitate autentică, care se maturizează.
De ce trebuie predicat Cuvântul?
Biblia nu a fost scrisă ca să fie citită
Libertatea creștină și implicarea politică
Eroarea moralismului
Cum trebuie să citim și să interpretăm Biblia? Una din abordările (eronate) ale Bibliei este ”moralismul” adică interpretarea narațiunilor biblice ca exemple pentru credincioși. Astfel, când dai peste un text cum ar fi David și Goliat presupui că a fost lăsat în Scriptură pentru ca să ne servească nouă drept exemplu, ca și noi să fim curajoși ca David. Sună logic, nu?