Pentru Perkins, o credință formată din iubire se uită în sine pentru autojustificare, în timp ce credința, ca instrument, se odihnește și privește în afara sa, doar la meritele desăvârșite ale lui Iisus Hristos. Aceasta este tendința umană de a privi înăuntru, la faptele noastre, la propria noastră dreptate inerentă, care nu este decât o zdreanță murdară; aceasta este cor incurvatus ad se: inima încovoiată în sine.
În cele din urmă, trebuie să fim atenți să evaluăm care este standardul de bunătate pe care îl avem în vedere. Din perspectiva domeniului uman, nici măcar nu trebuie să fii creștin pentru a fi considerat o persoană bună… Din perspectiva cetății lui Dumnezeu, însă, nici măcar creștinii înșiși nu se califică pentru a fi numiți buni. Dar cei care se încred în Hristos, deși sunt personal și intrinsec nevrednici, primesc o iertare total gratuită din partea „Bunului” Păstor care și-a dat viața pentru oi…
Un motiv fundamental – care ar trebui să ne încânte inimile și, practic, să ne crească credința chiar și în timp ce cântăm – este acela că a cânta psalmii este o expresie a dependenței de Dumnezeu, întrucât ne-a revelat tot ceea ce avem nevoie, și o expresie a recunoștinței pentru că nu ne-a lăsat să ne descurcăm singuri pentru a ne închina Lui.
Scopul lui Beaty prin scrierea acestei cărți este de a crea un (nou) dialog cu un limbaj nou despre rolul muncii în viața femeii creștine și de a atrage atenția asupra realității tulburărilor interioare de care suferă atât de multe femei creștine, care contemplă atât funcția structurii lor, cât și setul de daruri pe care Dumnezeu le-a dat în afară de funcția acestei structuri. Beaty își atinge acest obiectiv în trei moduri.
