Un articol de J. L. Cruse
„Este oficial: Adevărul este mort. Faptele sunt demodate.” Așa a declarat The Washington Post în 2016, când relata despre decizia dicționarului de la Oxford de a alege pentru cuvântul internațional al anului: „post-adevăr.”[1] Definiția oficială sună astfel: referitor la, sau denotând circumstanțe în care faptele obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice decât apelurile la emoții și la convingeri personale.
Ei bine, cu siguranță asta seamănă cu ziua de azi, dar este, de asemenea, mai veche de 2016 și de epoca noastră modernă de post-adevăr și post- orice altceva. De fapt, această definiție este un rezumat destul de bun al începutului din Geneza 3 și al Căderii. Faptul obiectiv („să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului”) devine mai puțin influent în modelarea opiniei publice – și anume a lui Adam și a Evei – decât apelul șarpelui la emoțiile și credința Evei. Și el face acest apel printr-o întrebare: „Chiar a spus Dumnezeu....?”
Întrebarea STRĂVECHE
Este primul semn de întrebare din Biblie. Se potrivește faptul că șarpele ondulat și alunecos este primul care formează acest semn de punctuație viclean. Este o întrebare insidioasă. Derek Kidner spune că întrebarea este „deranjantă și măgulitoare: ea introduce în mod clandestin presupunerea că cuvântul lui Dumnezeu este supus judecății noastre.”[2] Desigur, acest lucru este evident fals, dar este un concept nou pentru Eva. Gândul de a pune la îndoială pe Dumnezeu nici măcar nu le trecuse vreodată prin minte, nici ei nici soțului ei. Poate că „adevărul Lui” nu era singurul adevăr existent.
Astfel, șarpele i-a prezentat Evei două minciuni dezastruoase în această întrebare aparent inocentă. Prima este că, până la urmă, Dumnezeu nu este chiar atât de bun. Implicația este că ceea ce Dumnezeu i-a instruit pe Adam și Eva cu privire la copacii din grădină este extrem de restrictiv. El întreabă: „Chiar a spus Dumnezeu să nu mâncați din niciun pom din grădină? Acest Dumnezeu care te-a făcut pe tine, Eva, chiar ți-a interzis să te bucuri de orice copac din această grădină frumoasă și plină de verdeață?” Dumnezeu nu a spus asta, bineînțeles. De fapt, a spus contrariul. El le-a spus lui Adam și Evei: „Puteți mânca din orice pom din grădină”, cu o singură excepție (2:16). El a fost complet generos cu ei. Dar Satana introduce ideea de „zgârcenie divină.”[3]
Prima minciună a șarpelui este că Dumnezeu nu este bun. A doua este că Dumnezeu nu este Dumnezeu. Altfel spus, el o face pe Eva să accepte ideea că, indiferent dacă interdicția lui Dumnezeu este cruntă sau nu, el nu are ultimul cuvânt de spus în această situație. Eva este capabilă să își facă propria lege. Ea este stăpâna destinului ei, căpitanul sufletului ei. Poziția de autoritate a lui Dumnezeu nu este doar a lui, ci ceva la care ea însăși ar putea fi promovată: „Nu vei muri cu siguranță. Căci Dumnezeu știe că, atunci când vei mânca din ea, ți se vor deschide ochii și vei fi ca Dumnezeu” (4-5). Aparent, Eva nu trebuia să aștepte să mănânce fructul pentru a crede că a devenit ca Dumnezeu. Versetul 6: „Și când femeia a văzut că pomul era bun de mâncat...” Vă sună cunoscut? Autorul ne atrage în mod intenționat înapoi la capitolul 1, unde am auzit refrenul constant: „Și Dumnezeu a văzut că era bun.” Acum, femeia devine inspectorul și cel care determină ce este bun sau nu. Creatura încearcă să răstoarne și să se răzvrătească împotriva Creatorului. Ea își trăiește adevărul: „Pot să fac orice ce vreau.”
Întrebarea antică este vie și sănătoasă astăzi
Aceste minciuni gemene reprezintă fundamentul ispitei inițiale a diavolului: Dumnezeu nu este bun și, de fapt, nu este deloc Dumnezeu. Asta a făcut diavolul de la început și o face de atunci (Ioan 8:44). Când păcătuim împotriva poruncilor lui Dumnezeu, este pentru că am acceptat această minciună că 1) Dumnezeu nu este bun și 2) Dumnezeu nu este Dumnezeu – sau cel puțin, nu este singurul dumnezeu. Cu alte cuvinte, ne spunem că poruncile lui Dumnezeu sunt restrictive și crunte. Nu numai că noi credem că avem un plan mai bun pentru viața noastră, dar ne convingem că avem autoritatea de a acționa în conformitate cu el. Ne ridicăm pe noi înșine în poziția lui Dumnezeu. Și așa se ajunge la o lume în care fraze precum „adevărul tău” și „adevărul meu” au sens; o lume în care „trăiește-ți adevărul” este un slogan pentru auto-împuternicire.
În timp ce scriam fraza anterioară, în playlistul meu de Spotify a apărut o reclamă care îmi cerea să plătesc pentru un abonament premium pentru a putea „rămâne autentic.” Dacă sunt împiedicată de reclame, dacă nu pot asculta pe telefon sau în mașină, trăiesc cu adevărat o viață autentică? Trebuie să înlătur cătușele, barierele, restricțiile și să fiu autentic.
Șarpele pune aceeași întrebare străveche și astăzi, plantând aceleași semințe de îndoială și neîncredere în Dumnezeu prin tot felul de voci: reclamele Spotify, temele și subiectele din filmele Disney și influența unor personalități culturale precum Oprah Winfrey. În discursul de acceptare a premiului pentru întreaga sa viață la Golden Globes din 2018, ea a spus: „Ceea ce știu cu siguranță este că a spune adevărul tău este cel mai puternic instrument pe care îl avem cu toții.” Ross Douthat, editorialist la The New York Times, a declarat că conceptul de „adevărul tău” este „mesajul religios cu cea mai mare răspândire în cultura populară americană.”[4]
Rezistă diavolului
Dacă minciuna de a-ți trăi propriul concept de existență o poate capta pe Eva și pe milioane de oameni de atunci, cine poate spune că nu ne va capta pe noi doi? Iacov 4:7 ne învață să „ne împotrivim diavolului.” Unul dintre cele mai importante moduri în care facem acest lucru este să reducem la tăcere întrebările insidioase pe care ni le pune și să stârpim minciunile cu care încearcă să ne hrănească. Când te simți atras de farmecul concepției „adevărul tău”, amintește-ți aceste două lucruri despre caracterul lui Dumnezeu.
În primul rând: Dumnezeu este adevărat. Prin aceasta înțelegem două lucruri. În primul rând: Dumnezeu este adevărat în sensul că nu minte. Numărul mare de texte la care am putea recurge pentru a demonstra acest lucru ar putea ocupa un întreg eseu în sine. Tit 1:2 o spune cel mai clar: „Dumnezeu ... nu minte niciodată.” Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt complet nepătate de minciună sau înșelăciune. Cea mai sinceră și mai cinstită persoană pe care o cunoști a mințit de suficiente ori pentru a-și condamna sufletul în iad pentru totdeauna. Dumnezeu, în toate căile, lucrările și cuvintele Sale, este adevăr.
Faptul că Dumnezeu este adevărat nu înseamnă doar că nu minte, ci și că nu face greșeli. Sau, ca să ne exprimăm în termeni pozitivi, Dumnezeu are întotdeauna dreptate. Cunoaștem cu toții oameni care sunt sinceri, dar care uneori greșesc în mod sincer. Este acesta Dumnezeu? Ne întoarcem la Eva și la șarpe. Poate că nu i-a plăcut, dar abținerea de la pomul cunoașterii binelui și răului a fost lucrul corect pentru Eva. Adevărul lui Dumnezeu este combinat cu suveranitatea sa, care vede sfârșitul de la început și conduce întreaga viață și existență la o concluzie perfectă.
Faptul că Dumnezeu este adevărat – că nu minte și nu face greșeli – poate genera teamă, dar nu va genera neapărat credință. Pentru că ne putem gândi: „Ce se întâmplă dacă ceea ce spune Dumnezeu este adevărat și corect, dar este greu și doare și nu este modul în care am face noi lucrurile? De unde să am credința de a mă supune adevărului Său, de a-l crede, de a-l accepta și de a-l trăi? Cum pot să fac asta? Biblia este plină de ziceri grele, de poveri aparent grele, de porunci dificile care contravin dorinței noastre de a ne îngriji de numărul unu și de a ne mulțumi poftele noastre păcătoase. Ce trebuie să facem? Trebuie să adăugăm aici o a doua dimensiune la înțelegerea noastră despre Dumnezeu: El este adevărat, dar este și demn de încredere.
Îmbrățișează-L pe Hristos
Vrei o dovadă? Atunci uitați-vă la Iisus, Logosul, Adevărul făcut trup. Priviți la Cel care spune: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (Ioan 14:6), Cel numit „credincios și adevărat” (Apocalipsa 19:11). În Hristos, vedem Adevărul venind la noi îmbrăcat în milă și iubire. Vedem Adevărul stând și mâncând cu cei marginalizați și păcătoși. Vedem Adevărul vindecându-i pe cei șchiopi și redând vederea orbilor. Vedem Adevărul condamnat ca mincinos, legat de o cruce și ucis, pentru păcătoși ca tine și ca mine, care am refuza la fel de repede adevărul Său pentru a-l trăi pe al nostru. Dar apoi, cel care este adevăratul Dumnezeu, care este Adevărul însuși, a ieșit din mormânt trei zile mai târziu, garantând propria noastră înviere.
Când îți pui credința în Iisus, începi să vezi că scopul adevărului lui Dumnezeu este de a-ți aduce binele și gloria eternă. Poți avea încredere în adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu este demn de încredere, iar viața, moartea și învierea lui Hristos dovedesc acest lucru. Adevărul lui Dumnezeu va implica uneori greutăți? Da. Va însemna să nu obținem ceea ce ne dorim uneori? Mai mult ca sigur. Va însemna să facem lucruri pe care am prefera să nu le facem? Da. Dar va merita? Cum am putea să ne punem această întrebare când vedem că doar adevărul lui Dumnezeu poate duce la înviere! Ne încredem în cuvântul lui Dumnezeu, pentru că, deși ne poate interzice să mâncăm din pomul morții, o face doar pentru ca, în schimb, să putem mânca din pomul vieții.
Trebuie să ne agățăm de acest adevăr atunci când ne aflăm în văile întunecate ale vieții. Când descoperim că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu a dus la încercări, la lepădare de sine, la pierderea de prieteni și colegi și ne rugăm lui Dumnezeu: „Unde este viața pe care ai promis-o?”, să ne amintim, împreună cu Thomas Watson: „Domnul uneori poate întârzia o promisiune, dar nu o va nega.”[5] El este adevărat. El nu minte. El nu face greșeli. Prin urmare, El este demn de încredere. Urmați adevărul Lui, singurul adevăr. Orice altceva sfârșește în lanțuri de întuneric sumbru, dar adevărul vă va face liberi (Ioan 8:31), iar acest adevăr este Iisus Hristos. Uniți de El prin credință, El este neprihănirea, înțelepciunea, viața și adevărul nostru. Nu numai că este personal Adevărul, dar el este adevărul nostru personal. Pentru că totul se ține împreună în El, El este singurul loc în care menținem atât adevărul nostru, cât și adevărul lui Dumnezeu. El este singurul loc în care adevărul personal nu are nevoie de un post-adevăr.
În acest fel, vedem cum îmbrățișarea adevărului lui Dumnezeu descoperit în Iisus Hristos ne eliberează de noi înșine. Noi suntem cei mai răi păzitori ai sufletului nostru. Alegem căi care ne fac rău și ne rănesc. Atunci când credem minciuna șarpelui și credem că Dumnezeu nu este bun și că poate nici măcar nu este Dumnezeu, ne limităm la a trăi o existență lamentabil de singuratică și deșartă – încercând mereu să ne impunem calea noastră în detrimentul celorlalți și totuși, cumva, nu ajungem niciodată la fericirea pe care am crezut că ne-o va oferi o viață de tipul „adevărul meu.” Adevărul lui Hristos ne eliberează de competitivitate, de neprihănirea prin fapte, de depresie, de singurătate. Prin urmare, viața adevărată se găsește în adevărul lui Dumnezeu, nu în al tău. Adevărata putere se găsește în a spune adevărul lui Dumnezeu, nu al tău. Puritanul Richard Baxter spune: „Adevărul lui Dumnezeu este temelia credinței, este sprijinul sufletelor noastre și stânca încrederii și mângâierii noastre. Este fundamentul tuturor speranțelor noastre și viața religiei noastre; și tot ceea ce suntem noi, ca și creștini, provine din aceasta.”[6]
Așa că rezistați diavolului. Nu vă gândiți nici măcar o clipă la întrebarea lui. Puneți la moarte faptele și dorințele voastre păcătoase, care includ impulsul de a trăi propriul adevăr. Mai degrabă, îmbrățișați-L pe Hristos ca fiind Cel care este complet adevărat și întotdeauna demn de încredere.
Jonathan Landry Cruse este editorul de poezii al revistei Modern Reformation, pastor al Bisericii Prezbiteriene Comunitare din Kalamazoo, Michigan, și autorul cărților The Character of Christ și What Happens When We Worship. El este, de asemenea, un autor de imnuri ale cărui lucrări pot fi găsite la www.HymnsOfDevotion.com.
Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe Modern Reformation, în 26 februarie 2024. Accesat 5 martie 2024. Tradus și publicat cu permisiune.
NOTE
[1] https://www.washingtonpost.com/news/the-fix/wp/2016/11/16/post-truth-named-2016-word-of-the-year-by-oxford-dictionaries/
[2] Kidner, Genesis, 72.
[3] R. Kent Hughes, Genesis, 67.
[4] Douthat, Bad Religion, 215.
[5] Watson, Body of Divinity, 100.
[6] Citat în Terry Johnson, The Excellencies of God, 64.