Doctrina lui Calvin despre botez

Jean Calvin a fost un teolog important în a doua generație de slujitori ai bisericilor reformate din secolul 16. Deși nu a fost un lider formal al tuturor bisericilor reformate și nu ocupă un loc atât de proeminent în viața bisericilor reformate precum o face Luther în bisericile lutherane, Calvin a fost influent dn câteva motive: a organizat prima instituție de educație teologică reformată (Academia din Geneva), a fost un autor prolific probabil cel mai productiv autor reformat din acel secol, a menținut relații ecumenice cu episcopii anglicani și a încurajat unitatea protestantă chiar și cu lutheranii.

Tocmai de aceea studierea doctrinei lui Calvin ne ajută să înțelegem gândirea și practica bisericilor reformate din acea vreme. Deși bisericile reformate au ca standard documente confesionale adoptate de sinoade și nu scrierile unor indivizi, acele documente confesionale sunt sumare. Pentru înțelegerea detaliilor teologice din gândirea reformată dincolo de afirmațiile confesionale, trebuie să privim la scrierile teologilor individuali care ne oferă mai mult detaliu.

Acest lucru este valabil și în cazul doctrinei despre botez, care ne este definită de documentele confesionale la care Calvin a contribuit (precum mărturisirea galicană și catehismul de la Geneva) dar și în documente confesionale pe care Calvin le-a citit și pentru care și-a exprimat susținerea prin corespondența sa (mărturisirea belgiană și catehismul de la Heidelberg).

Dincolo de acele afirmații sumare, vom descoperi mai mult din perspectiva reformată privind la afirmațiile pe care Calvin le face în cărțile publicate. Aceste cărți publicate îl au pe Calvin ca autor, dar una din practicele acelei vremi era cenzura ecleziastică asupra cărților publicate de slujitori individuali. Tocmai de aceea, scrierile teologice ale acelei vremi, deși au un autor individual, poartă aprobarea ecleziastică. Adică deși biserica în întregul ei nu adoptă acele afirmații ca să le mărturisească, le aprobă pentru publicare și permite slujitorului să promoveze acele afirmații. (P.S. cenzura aceasta este menținută și astăzi în bisericile reformate organizate după ordinea ecleziastică de la Sinodul din Dort).

Ce credea Calvin despre Botez?

Privind la Calvin și doctrina sa despre botez, ceea ce remarcăm este că, dincolo de afirmarea botezului copiilor (care îi oripilează astăzi pe criticii neoprotestanți) descoperim o perspectivă despre botez ca mijloc al harului. Prin botez ca prin intermediul unui instrument, Dumnezeu lucrează har în viața celui care este botezat.

Calvin afirmă în comentariul său la Isaia 6:7:

"Realitatea este dată împreună cu semnul; pentru că atunci când Domnul întinde un sacrament, nu ne hrănește ochii cu o figură goală și lipsită de sens, ci îi alătură realitatea, astfel încât să mărturisească faptul că, prin intermediul lor, acționează asupra noastră în mod eficient"

Aici putem să descoperim perspectiva reformată care nu limitează botezul la apă, ci botezul creștin este mai mult decât administrarea apei de către slujitor. Un sacrament (atât botezul cât și cina) are trei părți constituitive:

a. semnul vizibil (elementul fizic care în cazul botezului este apa)

b. realitatea spirituală (harul care în cazul botezului este iertarea păcatelor și regenerarea)

c. unirea sacramentală (legătura ce există între semn și realitate)

Botezul nu este doar semnul vizibil limitat la locul și momentul în care semnul vizibil este administrat de un slujitor, ci botezul din perspectiva teologiei reformate este continuat de Duhul Sfânt. Slujtorul dă apa, dar Duhul Sfânt dă realitatea spirituală.

Acum, ceea ce s-ar putea să fie mai dificil de înțeles este aspectul unirii sacramentale care în gândirea reformată menține libertatea Duhului Sfânt de a acționa conform planului lui Dumnezeu. Acțiunea slujitorului care dă apa nu cauzează acțiunea Duhului Sfânt care dă realitatea spirituală, dar acțiunea slujitorului este cadrul prin care își începe lucrarea Duhului Sfânt. Nu pentru că nu ar putea să o facă altcumva, ci pentru că a ales să lucreze prin aceste mijloace.

Cu alte cuvinte, realitatea spirituală a harului adus de Duhul Sfânt este îndeplinită în cadrul administrării vizibile a legământul: realitatea spirituală a botezului este dată în cadrul semnului vizibil al botezului. Această perspectivă reformată nu neagă faptul că lucrarea Duhului poate să înceapă înainte de botez, nici că nu poate să se manifeste după, nici că nu poate avea loc atunci, nici că nu ar putea avea loc deloc. Nu căutăm nici o certitudine ilegitimă de cunoaștere a căilor tainice ale Duhului, nici nu avem iluzia că noi controlăm Duhul.

Libertatea Duhului Sfânt este menținută: slujitorii nu administrează Duhul Sfânt ci administrează forma vizibilă a harului, cadrul în care Dumnezeu a ales și a promis să lucreze. Dar administrarea vizibilă și tangibilă pe care o face slujitorul este instrumentală pentru că este aducerea cadrului în care lucrează Duhul.

În catehismul de la Geneva (întrebarea 346), într-o întrebare în care se discută despre eficacitatea euharistiei, avem o informație și despre botez. Comuniunea cu Hristos este începută prin botez și continuată prin evanghelie ca mai apoi să fie desăvârșită în euharistie.

"Care este binecuvântarea pe care o avem în Sacrament? Această comuniune este confirmată mai mult în noi, ratificată ca să zicem așa, pentru că, deși Iisus Hristos ne este cu adevărat împărtășit atât prin Botez, cât și prin Evanghelie, totuși acest lucru este doar în parte, și nu pe deplin."

Această afirmație ne ajută să înțelegem că în perspectiva reformată nu doar că aceste mijloace sunt instrumentale și produc efecte prin lucrarea Duhului, ci ne aduc o împărtășire treptată a harului. În botez, în mod special când vorbim de administrarea semnului vizibil pentru un copil al credincioșilor, există doar un început al lucrării harului, urmând să există mai multe continuări.

Aici observ cum criticii neoprotestanți nu reușesc să treacă dincolo de perspectiva ”totul sau nimic” pentru că nu au o înțelegere adecvată asupra lucrării progresive a harului în viața omului. Copilul botezat este creștin deși nu are toată lucrarea ulterioară a harului, dar are începutul ei.

În sensul acesta Calvin afirmă:

"Bebelușii sunt botezați în pocăință și credință viitoare, și chiar dacă acestea nu au fost încă formate în ei, sămânța ambelor se află ascunsă în ei prin lucrarea tainică a Duhului" (Institute 4.16.20)

"Perfecțiunea nu trebuie căutată chiar la începutul regenerării, pentru că înnoirea începută prin spălarea sacră se realizează prin progres, la alții mai repede, la alții mai încet." (…) "Ce poate cineva să concluzioneze de aici, decât că este metoda obișnuită a mântuirii noastre realizată de Dumnezeu, pe care o începe la botez și pe care o desăvârșește treptat pe parcursul întregii vieți" (Second Defence, 342)

Înțeleg că blocajul criticilor neoprotestanți vine din definirea botezului ca un simbol retrospectiv. Tocmai de aceea când neoprotestanții contemplează ideea botezării copiilor li se pare un nonsens pentru că nu pot avea certitudine asupra stării spirituale a copilului, deci cum să îi aplici simbolul?

Dar după cum vedem din afirmațiile lui Calvin de mai sus, botezul nu este un simbol al unei realități trecute din viața omului, ci mijlocul prin care realitatea este lucrată de Duhului Sfânt. Chiar și pentru un adult care vine dintr-o altă religie și se convertește la maturitate la creștinism, botezul rămâne în primul rând un mijloc pentru harul viitor lucrat de Duhul Sfânt nu ceva retrospectiv.

Evident, doctrina lui Calvin despre botez este incompatibilă cu ideile neoprotestante care resping botezul copiilor și definesc botezul ca un simbol retrospectiv. Dar perspectiva lui Calvin este diferită și față de perspectiva zwingliană (unde botezul este doar un simbol al harului, un fel de cuvânt vizibil fără o instrumentalitate eficace) cât și față de perspectiva lutherană (unde acțiunea slujitorului cauzează întotdeauna acțiunea Duhului).

Este o perspectivă biblică?

Botezul nu este un act simbolic al omului care delcară ceva despre trecut și prezent ci acțiunea lui Dumnezeu prin intermediul slujitorului care aduce în viața omului un mijloc al harului aplicat la prezent și care continuă să fie eficace în viitor.

Noul Testament folosește verbul ”a boteza” doar la diateza activă sau cea pasivă (slujitorul care botează, persoana care este botezată), iar traducerile care folosesc diateza reflexivă distorsionează textul. Noul Testament niciodată nu afirmă că botezul este ceva ce tu faci, că ”te” botezi. Este o traducere eronată.

Botezul este acțiunea lui Dumnezeu prin intermediul slujitorului, deoarece atunci când botează, slujitorul vorbește și acționează în numele lui Dumnezeu. Acest lucru este evident din instituirea botezului când Iisus le spune ucenicilor ”Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Mat. 28:19) Botezarea ”în numele” nu este o incantație magică ci acționarea ca reprezentat al lui Dumnezeu, o acțiune a lui Dumnezeu mediată prin acțiunea slujitorului care aplică sacramentul conform instituirii lui Hristos.

Botezul este ceva ce face Dumnezeu (prin intermedierea slujitorilor), este o acțiune instrumentală, o acțiune prin care Dumnezeu realizează o lucrare. Această instrumentalitate a botezului poate fi văzută din mai multe texte care ne prezintă botezul drept o lucrare ce împlinește ceva.

Apostolul Petru prezintă botezul și pocăința drept instrumente care au ca scop iertarea păcatelor: ”fiecare din voi să fie botezat în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre” (Fapte 2:38). Din această afirmație, cuvântul ”spre” ne arată instrumentalitate. Scopul pentru care are loc administrarea botezului este iertarea păcatelor. Trebuie să menționez că în această prescriere a botezului pentru iertarea păcatelor nu sunt incluși doar adulții și doar cei care se vor converti în viitor ci și copiii credincioșilor sunt incluși în aplicarea botezului (Fapte 2:39).

Luând în considerare acest text biblic, definirea botezului drept un simbol retrospectiv ar fi răsturnarea acțiunii lui Dumnezeu și înlăturarea unei instrumentalități care este afirmată în mod clar de această declarație a apostolului Petru.

Instrumentalitatea botezului este afirmată și de afirmațiile făcute cu ocazia botezului lui Saul din Tars pe care mai apoi îl cunoaștem drept apostolul Pavel. Anania îi spune înainte de botez: ”Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului” (Fapte 22:16).

Situația specifică a lui Pavel era de adult care deja se pocăise de păcate, deja a început să creadă în Hristos (care i s-a arătat) înainte să fie botezat, cu toate acestea Anania vorbește despre un botez pentru spălarea păcatelor. Chiar și în cazul adultului convertit din afara religiei creștine, botezul își păstrează această instrumentalitate și concentrarea pe un beneficiu viitor al iertării păcatelor.

Confuzia neoprotestantă își are originea într-o interpretare eronată a textului din 1 Petru 3:21. Este un text cu o oarecare lipsă de claritate cu mai multe variante de traducere. Botezul care ”vă mântuiește pe voi acum” este varianta A de traducere ”mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu” sau varianta B de traducere ”rugăciunea/cererea pentru un cuget curat înaintea lui Dumnezeu”.

Personal cred că varianta A de traducere (populară în neoprotestantismul românesc) este eronată din următorul motiv: Cum ar putea să aibă loc curățirea unui cuget deja curat? Cum ar putea să mântuiască botezul pe cineva care este deja curat? Varianta A de traducere introduce o contradicție în text tocmai de aceea consider că varianta B este cea corectă și în conformitate cu contextul.

Dar indiferent de varianta de traducere adoptată, conform textului din 1 Petru 3:21 botezul nu poate fi un simbol retrospectiv deoarece Petru spune că botezul ”mântuiește” și este o ”curățire”. Botezul realizează ceva, prin intermediul botezului Dumnezeu înfăptuiește ceva. Departe de a fi o dovadă pentru un botez ca simbol retrospectiv ce este aplicabil doar adulților, 1 Petru 3:21 mai mult ca orice alt text dovedește instrumentalitatea botezului ca mijloc al harului.

Sacramentul nu este doar elementul vizibil, ci elementul unit de realitate. Astfel facem o distincție între elemente și realitate fără să le separăm, ele rămân unite prin lucrarea Duhului Sfânt. Slujitorul uman administrează elementele vizibile iar Duhul Sfânt aplică realitatea semnificată. Dar beneficiul sacramentului, atât în cazul botezului cât și în cazul euharistiei, nu este limitat la momentul administrării.

Botezul făcut de slujitor în apă este vizibil în momentul administrării, iar botezul făcut de Duhul Sfânt devine vizibil prin efectele sale în timp. Viața creștină este efectul continuu al botezului. Prin botezul în apă persoana dobândește o participare exterioară și vizibilă în legământul harului o participare care devine interioară și spirituală prin intervenția Duhului Sfânt.

În 1 Corinteni 12:13 vedem cum eficacitatea ambelor sacramente este plasată în agenția Duhului Sfânt, am fost botezați de un singur Duh și am băut dintr-un singur Duh. Intervenția Duhului Sfânt în noi este o lucrare continuă în viața noastră.

Înțelegerea reformată despre botez pe baza textelor amintite (și a altora) este ca început al lucrării lui Dumnezeu în viața noastră. Tocmai de aceea Calvin face afirmațiile citate mai sus.

Iertarea păcatelor care ne este semnificată și pecteluită prin instrumentalitatea botezului urmează să ne fie aplicată de Duhul Sfânt pe parcursul întregii vieți. Iertarea păcatelor nu este doar îndreptățirea noastră ci și aplicarea subiectivă a îndreptățirii după fiecare moment de pocăință.

În cuvintele unui alt teolog din Geneva, păcatele nu pot fi iertate până când nu au fost comise. Atât pentru pruncul care este botezat cât și pentru adultul convertit care este botezat, botezul pecetluiește nu o iertare trecută ci una viitoare. Iertarea, ca aplicare subiectivă a îndreptățirii, are loc ca răspuns al pocăinței de-a lungul vieții celui care a fost botezat.

Acest beneficiu al iertării păcatelor nu vine din puterea apei ci din puterea sângelui lui Hristos care spală păcatele, o putere ce este aplicată de Duhul Sfânt. Această spălare continuă din partea Duhului Sfânt este aplicarea subiectivă a îndreptățirii, iar beneficiile acestei aplicări sunt experimentate prin credință în urma pocăinței pe parcursul vieții.