Un articol de Shane Rosenthal
Unul dintre cele mai importante instrumente esențiale pentru o interpretare biblică corectă sau, de fapt, pentru interpretarea oricărei cărți, este să recunoaștem că nu toate cuvintele sunt folosite exact în același mod în fiecare caz. Acest principiu nu este dificil de stăpânit, deoarece este înțeles în mod obișnuit și intuitiv. Atunci când, de exemplu, cineva spune „mă poți contacta pe telefonul meu mobil”[i], alegem automat definiția corectă a cuvântului „mobil” (eng. cell) dintr-o listă de diverse opțiuni de interpretare. Deoarece contextul de mai sus este comunicarea, nu biologia sau justiția penală, referirea la cuvântul „mobil” este corect percepută ca referindu-se la un telefon mobil, mai degrabă decât la o celulă biologică sau la o celulă de închisoare.
Acesta este cu siguranță și cazul utilizării biblice a cuvântului „bun.” De exemplu, priviți la diferitele utilizări ale acestui cuvânt din scrisoarea lui Pavel către Romani. În primul rând, în discuția sa despre relația noastră cu autoritățile guvernamentale, care se găsește în capitolul 13, apostolul scrie că „conducătorii nu sunt de temut pentru o conduită bună, ci pentru una rea. Vrei să nu-ți fie frică de cel care este în autoritate? Atunci fă ce este bun și vei primi aprecierea lui...” În schimb, Pavel scrie că, dacă faci ceea ce este rău, „să te temi, căci nu degeaba poartă sabia.” Toate acestea sunt destul de simple și pot fi aplicate direct la viața noastră de astăzi.
Totuși, există o problemă dacă nu suntem flexibili în înțelegerea cuvântului „bine”, pentru că mai devreme, în aceeași epistolă, Pavel a scris că nu există „nimeni care să facă binele, nici unul măcar” (3:12). Aplicat greșit, acest lucru ar putea fi interpretat ca însemnând că nimeni nu este capabil să se supună autorităților conducătoare. De asemenea, ar putea fi prezentată ca un fel de contradicție. Mai întâi, Pavel ne spune că „nimeni nu face binele”, apoi, mai târziu, în capitolul 13, ne poruncește să facem exact ceea ce suntem incapabili să facem. Cum este posibil acest lucru?
Soluția la această aparentă contradicție este de a recunoaște cele două contexte diferite pe care apostolul le are în vedere. În Romani 3, perspectiva este cea a sfințeniei infinite a lui Dumnezeu și, din acest punct de vedere, chiar și lucrurile bune pe care le facem sunt văzute ca niște zdrențe murdare (Isaia 64:6). Acesta este motivul pentru care sfântul profet al lui Dumnezeu, Isaia, a strigat: „Sunt un om cu buze necurate” atunci când s-a confruntat cu viziunea terifiantă a sfințeniei și măreției lui Dumnezeu (Isaia 6:6). Dar în Romani 13 contextul este cel al neprihănirii civice. Este bunătatea care poate fi observată de către autoritățile guvernamentale, de către angajatorul sau vecinul cuiva. Din perspectiva divină, noi nu putem face binele, deoarece pata păcatului originar se agață de tot ceea ce facem. Dar, din perspectiva umană, există mult bine pe care îl putem face. De exemplu, este un lucru bun să respectăm limita de viteză, să ajutăm pe cineva aflat în nevoie, să avem rezultate bune la un test etc. (a se vedea comentariile lui Pavel în acest sens în Rom. 5:7, 12:21, 14:21). Deși acestea sunt bune într-un sens exterior și vizibil, acest tip de bunătate nu este meritorie în ochii lui Dumnezeu.
Perspectiva cerească asupra bunătății este destul de clară din învățăturile lui Iisus însuși. Când, de exemplu, tânărul conducător bogat a întrebat: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?”, unul dintre lucrurile pe care Iisus le-a spus ca răspuns a fost: „Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu” (18:18-19). Așadar, în opinia lui Iisus, Maica Tereza și Dalai Lama pur și simplu nu se ridică la standardele sale. Dar, mai important, nici sfinții patriarhi, profeți și apostoli ai bisericii. De fapt, declarația lui Iisus este o afirmație clasică a propriei sale divinități, deoarece, dacă Iisus însuși nu este înțeles ca Dumnezeu în carne și oase, atunci, conform propriilor sale cuvinte, el însuși nici măcar nu ar trebui să fie considerat bun.
În altă parte, Iisus mai spune: „Dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer” (Matei 7:11). În mod obișnuit, ne gândim la un om care are grijă de copiii săi ca fiind „un tată bun” și nu greșim dacă procedăm astfel, dacă prin „bun” ne gândim la dreptatea civică. Dar, din nou, aici intervine o altă perspectivă. Dumnezeu, cu judecata Sa de nepătruns, vede nu numai acțiunile noastre, ci și motivele noastre. El vede gândurile noastre cele mai ascunse și ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Aceasta este perspectiva atunci când îi caracterizează pe cei care oferă daruri bune pentru copiii lor ca fiind în esență „răi.”
În cele din urmă, trebuie să fim atenți să evaluăm care este standardul de bunătate pe care îl avem în vedere. Din perspectiva domeniului uman, nici măcar nu trebuie să fii creștin pentru a fi considerat o persoană bună. Tot ceea ce se cere este conformitatea exterioară cu standardele particulare ale unei anumite culturi. Din perspectiva cetății lui Dumnezeu, însă, nici măcar creștinii înșiși nu se califică pentru a fi numiți buni. Dar cei care se încred în Hristos, deși sunt personal și intrinsec nevrednici, primesc o iertare total gratuită din partea „Bunului” Păstor care și-a dat viața pentru oi (Ioan 10:11). Și înainte de a se sacrifica, acest Păstor bun s-a și sfințit pe sine însuși pentru binele nostru (Ioan 17:19). În acest fel, aceia dintre noi care sunt răi pot fi prezentați ca și cum ar fi perfect sfinți și neprihăniți (1 Cor. 1:30), iar aceia dintre noi care sunt răi pot fi declarați drepți în fața Lui (Rom. 4:5). Așadar, în fine, creștinii trebuie să se îndepărteze atât de faptele lor bune, cât și de faptele lor rele, pentru a se încrede doar în Hristos, care ne prezintă sfinți și vrednici în ochii lui Dumnezeu, atât prin viața Sa sfântă, cât și prin moartea Sa sacrificială.
Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe Modern Reformation, în 3 mai 2007. Accesat 03 mai 2024. Tradus și publicat cu permisiune.
[i] N.tr. Autorul prezintă omonimul cell care în engleză are cel puțin trei sensuri: telefon mobil, celulă biologică și celulă de închisoare.