Un articol de R. Scott Clark
Cu câțiva ani în urmă, am avut privilegiul de a contribui cu un articol la 9Marks. Scopul postării mele de acolo (și de aici) nu a fost de a argumenta detaliile argumentului pedobaptist (botezul copiilor), dar cu toate acestea, ca răspuns la acea contribuție, un corespondent a reafirmat o obiecție baptistă frecventă față de pedobaptism.[i] M-am gândit că ar fi util să postez o parte din acea corespondență și răspunsul meu.
Corespondentul, Mike, a întrebat despre copiii credinciosului (Avraam), care erau în legământ atunci când au fost date promisiunile, care se aflau în legământ atunci când promisiunile au fost date, care au fost incluși în aplicarea temporală, trupească, condiționată, a vechiului legământ, pentru binecuvântare sau blestem. „Trebuie să credem că în noul legământ încheiat cu Israel (împlinirea promisiunilor făcute lui Avraam), cumva copiii nu sunt incluși?”
La care am răspuns:
Teologia legământului care stă la baza viziunii reformate asupra botezului nu îl consideră pe Avraam ca fiind un personaj din „Vechiul Testament.” El a fost un personaj tipologic în istoria răscumpărării (Ioan 8:56; Matei 3:9; 22:2; Faptele Apostolilor 3;13, 22; 13:26; Rom. 4; 9:6; Gal. 3; Gal. 4:21; Evr. 2:16; 6:13-15; 7; 11:8; 11:17), dar nu un personaj „vechiul legământ.” El a trăit în perioada, după cum spune Evrei, a „tipurilor și umbrelor” (Evr. 8:5; 10:1. Vezi și Col. 2:16).
În bisericile reformate, îl deosebim pe Avraam de vechiul legământ pentru că Pavel face acest lucru în mod constant. O face în 2 Corinteni 3:14 când aplică limbajul „vechiul legământ” nu lui Avraam, ci lui Moise. Desigur, modelul a fost stabilit în Ieremia 31:32, care descrie noul legământ ca fiind diferit de cel încheiat cu patriarhii atunci când au fost scoși din Egipt. Cu alte cuvinte, Ieremia leagă vechiul legământ de Moise și nu de Avraam. Pavel face, de asemenea, această identificare în Galateni 3 și 4, unde face o distincție explicită între Avraam și Moise. În Galateni 3, Pavel argumentează că legământul mozaic nu a schimbat legământul avraamic, care este fundamental pentru administrarea harului mântuitor al lui Dumnezeu în lume. Legământul mozaic a fost un codicil adăugat la legământul avraamic 430 de ani mai târziu și a expirat odată cu venirea lui Hristos. Cu toate acestea, legământul avraamic nu a expirat.
Noul Testament face apel în mod constant la Avraam și la promisiunea făcută lui Avraam, nu în termeni pământești, nu în ceea ce privește promisiunile legate de pământ (care au expirat odată cu expirarea legământului național cu Israel), ci în termeni spirituali. Îl consideră în mod consecvent pe Avraam drept părintele nostru spiritual în credință. Avraam aștepta cu nerăbdare cetatea cerească. Aceasta este învățătura explicită din Evrei 11:
[El] a devenit moștenitor al neprihănirii care vine prin credință.
Prin credință, Avraam a ascultat când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l primească ca moștenire. Și a plecat, fără să știe unde merge. Prin credință a plecat să locuiască în țara făgăduinței, ca într-o țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacov, moștenitori împreună cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cu nerăbdare cetatea care are temelii, al cărei proiectant și constructor este Dumnezeu. Prin credință, Sara însăși a primit puterea de a rămâne însărcinată, chiar dacă era trecută de vârstă, deoarece îl considera credincios pe cel care promisese. . . . Căci oamenii care vorbesc astfel arată clar că sunt în căutarea unei patrii. Dacă s-ar fi gândit la acea țară din care au plecat, ar fi avut ocazia să se întoarcă. Dar, așa cum stau lucrurile, ei doresc o țară mai bună, adică una cerească. De aceea Dumnezeu nu se rușinează să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. (Evrei 11:7-11, 14-16)
Mike spune că făgăduința lui Avraam a fost „pământească” și „temporală” și, cu siguranță, Avraam a primit o promisiune de pământ, dar vă rog să observați cu atenție modul în care Evrei interpretează viața și credința lui Avraam. Evrei interpretează viața și credința lui Avraam nu în termenii promisiunii pământului. Evrei neagă categoric chiar interpretarea pe care o dă Mike, pentru că neagă chiar interpretarea pe care o ofereau iudaizatorii. Evrei nu admite că Avraam căuta o cetate pământească. Evrei spune, urmând învățătura Domnului nostru din Ioan 8, că Avraam s-a încrezut în Iisus, la fel ca și noi. El aștepta cu nerăbdare întruparea, iar noi trăim în lumina împlinirii promisiunilor, dar este vorba despre același Mântuitor, aceeași credință și același legământ al harului, cu aceleași promisiuni și porunci: Eu voi fi Dumnezeul tău și Dumnezeul copiilor tăi.
Știm acest lucru și din Romani 3-4, unde Pavel face din Avraam modelul credinței noului legământ. În Romani 4, Pavel scrie:
Ce vom spune atunci că a câștigat Avraam, strămoșul nostru după trup? Căci dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca o neprihănire.” (Rom. 4:1-3)
Argumentul lui Pavel este că credincioșii noului legământ au aceeași credință ca și Avraam. Pavel a respins în mod explicit noțiunea că legământul încheiat cu Avraam sau promisiunile care i-au fost făcute au fost doar pământești sau temporare. Pavel continuă:
Este această binecuvântare numai pentru cei tăiați împrejur, sau și pentru cei netăiați împrejur? Noi spunem că credința i-a fost socotită lui Avraam ca neprihănire. Cum i-a fost deci socotită? A fost înainte sau după ce a fost circumcis? Nu a fost după, ci înainte de a fi circumcis. El a primit semnul circumciziei ca o pecete a neprihănirii pe care o avea prin credință în timp ce era încă netăiat împrejur. Scopul era să-l facă tatăl tuturor celor care cred fără să fie circumciși, astfel încât să li se socotească și lor neprihănirea, și să-l facă tatăl celor circumciși, care nu sunt doar circumciși, ci care calcă și ei pe urmele credinței pe care tatăl nostru Avraam a avut-o înainte de a fi circumcis. (Rom 4:9-12)
Principalul beneficiu al legământului harului este neprihănirea față de Dumnezeu, și aceasta se face numai prin har (sola gratia), numai prin credință (sola fide), care privește numai la neprihănirea lui Hristos (solo Christo). Acest lucru a fost valabil pentru Avraam și este valabil și pentru credincioșii de astăzi. Avraam a crezut ca un păgân și a crezut ca evreu. Circumcizia nu a făcut nimic mai mult sau mai puțin decât să semnifice și să pecetluiască credința lui – a fost un cuvânt vizibil sau o proclamare a ascultării și a morții viitoare a lui Iisus (prin vărsare de sânge) și un sigiliu sau o promisiune pentru cei care cred că ceea ce oferă Evanghelia este cu adevărat valabil pentru ei.
În cele din urmă, cartea Evrei, capitolele 7-10, descrie în mod explicit legământul mozaic ca fiind „vechiul legământ.” „Promisiunile mai bune” ale noului legământ nu sunt puse în contrast cu Avraam, ci cu Moise și cu preoția mozaică. Evrei 8:5 face acest contrast în mod explicit. Începând cu 8:6, Evrei interpretează Ieremia 31:
Dar, așa cum este, Hristos a obținut o slujbă care este cu atât mai excelentă decât cea veche cu cât legământul pe care îl mijlocește este mai bun, deoarece este promulgat pe promisiuni mai bune. Căci, dacă acel prim legământ ar fi fost fără cusur, nu ar fi existat nici un prilej de a căuta un al doilea. (Evr. 8:6-7)
Când în versetul 7 se spune „primul legământ” se referă la legământul mozaic, nu la cel avraamic. Acest lucru este confirmat de ceea ce urmează:
Căci le găsește o vină când spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că ei nu au continuat legământul Meu și de aceea nu m-am îngrijit de ei, declară Domnul. Căci acesta este legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel după acele zile, declară Domnul: Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Și nu vor învăța, fiecare pe aproapele său și fiecare pe fratele său, zicând: „Cunoașteți pe Domnul!”, căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic dintre ei până la cel mai mare. Căci voi fi milostiv față de nelegiuirile lor și nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.” (Evr. 8:8-12).
Scriitorul/pastorul congregației creștine evreiești ne oferă o interpretare inspirată de Dumnezeu (Evr. 10:15 afirmă acest lucru în mod explicit) a profeției lui Ieremia. Ea vorbește despre contrastul și comparația dintre vechiul legământ mozaic și noul legământ, mai bun. Comparația și contrastul nu este între Avraam și noul legământ, ci între Moise și noul legământ. Legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam a fost un legământ al harului, legământ pe care l-a confirmat cu „sângele legământului veșnic” (Evr. 13:20).
Legământul mozaic – vechiul legământ – este, în limbajul din 2 Corinteni, pe cale de dispariție. Potrivit Evrei 8:13, este „învechit.” Aceste lucruri nu sunt spuse despre credința lui Avraam sau despre promisiunea de mântuire dată lui și prin Avraam.
Astfel, teologia legământului reformată consideră că promisiunile și poruncile date lui Avraam sunt încă în vigoare. Elementele tipologice (vărsarea de sânge în circumcizie) au fost împlinite în Hristos, dar promisiunile și poruncile (de a iniția copiii credincioșilor în comunitatea vizibilă a legământului) rămân. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus prin apostolul Petru: „Făgăduința este pentru voi și pentru copiii voștri” (Faptele Apostolilor 2:39). Promisiunea este chiar promisiunea pe care i-a făcut-o lui Avraam: „Eu voi fi un Dumnezeu pentru tine și pentru copiii tăi” (Gen. 17,7). Faptul că Avraam este un personaj tipologic în istoria răscumpărării nu înseamnă că el a fost un personaj al „vechiului legământ.” Noul Testament îl descrie în mod constant pe Avraam și legământul său ca fiind spirituale și perpetue, și nu pământești și temporale.
Acest articol a fost publicat pe Heidelblog. Accesat 13 mai 2024. Tradus și publicat cu permisiune.
Nota editorului: Acest articol a fost publicat inițial pe Heidelblog în 2009.
NOTĂ
[i] Vezi R. Scott Clark, „This Paedobaptist Agrees with Mark”; „For What It's Worth: This Paedo is Not Offended.„ Pentru întrebarea lui Mike, vezi comentariile de sub articolul lui R. Scott Clark.