Pentru Perkins, o credință formată din iubire se uită în sine pentru autojustificare, în timp ce credința, ca instrument, se odihnește și privește în afara sa, doar la meritele desăvârșite ale lui Iisus Hristos. Aceasta este tendința umană de a privi înăuntru, la faptele noastre, la propria noastră dreptate inerentă, care nu este decât o zdreanță murdară; aceasta este cor incurvatus ad se: inima încovoiată în sine.