Biblia nu a fost scrisă ca să fie citită. S-ar putea să pară o afirmație șocantă, dar de fapt este unul din cele mai elementare adevăruri pe care trebuie să îl cunoaștem pentru a înțelege corect rolul Bibliei în viața noastră.
Biblia nu a fost scrisă ca să fie citită ci ca să fie ascultată. De fapt, până acum 3 secole, majoritatea copleșitoare a credincioșilor experimentau textul Bibliei doar prin ascultarea lui în cadrul liturghiei bisericilor. Chiar după traducerea și tipărirea cărților, Biblia era prea scumpă pentru credinciosul de rând. Înainte de anii 1700 doar slujitorii bisericilor citeau textul (lucru valabil și referitor la sinagogi înainte de epoca bisericii). Doar în anii 1700 Bibliile au ajuns să fie răspândite la nivel popular deoarece costul tiparului a scăzut.
Pentru mii de ani, atât credincioșii din sinagogă sub Vechiul Legâmânt, cât și credincioșii în biserică sub Noul Legământ, au intrat în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu prin auzirea lui publică nu prin citirea sa individuală. Citirea individuală a textului biblic este o noutate în istoria bisericii.
Asta nu înseamnă că ar fi ceva greșit sau că Dumnezeu nu ar fi cunoscut această evoluție ulterioară a istoriei încă din momentul în care a inspirat autorii umani ai Scripturilor. Dar, fiind o noutate modernă, această practică nu este standardul vieții creștine. Fiind nu doar o abordare ulterioară ci și una foarte târzie, trebuie să avem grijă ca această practică ulterioară să nu distorsioneze percepția pe care o avem asupra Scripturii și rolul pe care Biblia trebuie să îl aibă în viața noastră.
Avem nevoie de această atenționare deoarece suntem puși în fața a două ipostaze foarte diferite:
1. postura credinciosului care aude cuvântul lui Dumnezeu în cadrul liturghiei în închinarea publică a bisericii, rostit de slujitori care vorbesc în numele lui Dumnezeu, explicând și aplicând cu autoritate Cuvântul.
2. postura credinciosului care privește textul, îl citește și îl interpretează pentru sine, plasându-se pe sine însuși ca autoritate deasupra textului.
Aceste două posturi determină atitudini diferite față de text. Pentru mii de ani Biblia a funcționat aproape exclusiv în postura 1, iar postura 2 este o inovație modernă. Această inovație modernă are loc tot cu îngăduința și grija providențială a lui Dumnezeu, iar citirea individuală a Bibliei este benefică atât timp cât nu lăsăm ca noua postură să ne schimbe atitudinea față de Biblie.
Nu vederea unui text pe care îl interpretezi tu, ci auzirea cuvântului lui Dumnezeu așa cum îți este explicat și aplicat cu autoritate, este postura pentru care a fost lăsată Sfânta Scriptură. Tocmai de aceea, apostolul PAvel spune că credința vine prin auzire și auzirea prin cuvânt, dar cum va fi auzire prin cuvânt dacă nu sunt oameni trimiși ca slujitori ce vorbesc și acționează în numele lui Hristos conform Scripturii (cf. Romani 10:17, Ef. 3:2, 2 Tim 3:16-17, Ef. 4:11-12).
Cadrul lăsat de Dumnezeu ca să ne vorbească prin Cuvântul Său nu este o carte citită de individ, ci o biserică în care slujitorii vorbesc în subordonare față de Scriptură, cunoscând nevoile noastre, aplicând Scriptura la circumstanțele noastre și acționând în numele lui Hristos.
Ce înseamnă asta pentru noi azi? Auzirea cuvântului rostit, explicat și aplicat în cadrul liturghiei este modul în care Dumnezeu lucrează în viața noastră, la fel cum a făcut în viața creștinilor de aproape 2000 de ani. Citirea individuală a Bibliei este un mijloc complementar prin care putem să creștem în cunoașterea textului, dar nu reprezintă un aspect central al pietății creștine.
Pentru că citirea individuală a Bibliei este prevalentă în ziua de azi, trebuie să avem grijă să nu ne deformeze atitudinea pe care o avem față de Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este rostit, explicat și aplicat prin predicare în cadrul liturghiei.