Discuțiile avute după postarea ultimului vlog (despre patriarhalism) m-au făcut să ajung la concluzia că este necesar să subliniez două chestiuni: (1) bărbatul nu este capul spiritual al femeii și (2) patriarhalismul contemporan este ceva străin pentru tradiția reformată.
Cele două afirmații sunt legate de o întrebare pe care am primit-o în urma vlogului despre patriarhalism. Unul dintre urmăritori m-a întrebat cum se împacă afirmațiile mele din vlog cu 1 Corinteni 11 unde Pavel discută despre bărbat ca fiind cap al femeii.
Întrebarea este una foarte rezonabilă și scoate la iveală presupozițiile pe care le avem despre textele biblice și despre limbajul apostolilor. Este uimitor cât de puțin sunt examinate aceste presupoziții în fundamentalismul contemporan și cât de indiferenți sunt interpreții patriarhaliști ai fundamentalismului față de varietatea de semnificații care trebuie luate în considerare pentru fiecare cuvânt.
Dacă Pavel spune că bărbatul este capul femeii, de ce ar presupune în mod automat un interpret că apostolul se referă la o realitate spirituală? O astfel de presupoziție este nefondată atunci când ne apropiem de 1 Corinteni 11 și îmbrățișarea unei astfel de presupoziții îl va duce pe cititorul Scripturii într-o direcție greșită.
Pasajul din 1 Corinteni 11 este un text despre aparențe, rușine culturală, relații exterioare - toate chestiuni care trebuie luate în considerare de biserica din Corint pentru navigarea dilemelor privitoare la acoperirea sau neacoperirea capului.
De asemenea, afirmațiile pe care Pavel le face în 1 Corinteni 11 despre Dumnezeu ca fiind capul lui Hristos nu pot să fie interpretate ca reprezentând o ordine spirituală deoarece am contrazice alte afirmații ale Scripturii și am cădea în erezia subordinaționismului. În cazul acelor afirmații din nou ne putem întreba de ce un interpret ar presupune automat o ordine spirituală între Tatăl și Fiul și nu o situație ce ține de exterior și aparență în întruparea lui Hristos (în asentiment cu subiectul din 1 Cor. 11)?
În 1 Corinteni 11 nici afirmația despre Tatăl și Fiul, nici afirmația despre bărbat și femeie nu adresează statutul spiritual sau ordinea spirituală a oamenilor ci discută despre aparențe, percepția în societate, rușine, relații exterioare.
Această perspectivă nu este una feministă și modernă ci o veți găsi chiar și în comentariul lui Calvin pe 1 Corinteni 11. Acolo Calvin respinge ideea că bărbatul ar fi capul spiritual al femeii și chiar își îndreaptă cititorii spre Galateni 3:28. Calvin afirmă că textul din Galateni 3:28 ne învață ”că în Hristos nu există nici bărbat nici femeie.” Având în vedere acea afirmație, Calvin se întreabă ”atunci de ce face o distincție în 1 Corinteni 11 dacă celălalt pasaj o elimină?” Tot Calvin răspunde la acea întrebare afirmând: ”Atunci când spune că nu există nicio diferență între bărbat și femeie, el vorbește despre împărăția spirituală a lui Hristos în care distincțiile individuale nu sunt luate în considerare; pentru că nu are nimic de-a face cu trupul și nu are nimic de-a face cu relațiile exterioare ale omenirii.”
Așa descoperim că pentru Calvin 1 Corinteni 11 nu denotă o ordine spirituală între bărbat și femeie ci relații exterioare în forma prezentă a omenirii, afirmații despre forme pe care Calvin le mai descrie și ca îndemnul lui Pavel de a ”nu tulbura ordinea civilă sau distincțiile onorifice, de care nu se poate renunța în viața obișnuită” motiv pentru care apostolul în 1 Corinteni 11 „argumentează cu privire la potrivire exterioară și la politețe.”
Privind la interpretarea lui Calvin de acum 500 de ani putem constata falsitatea unei mișcări contrafăcute: mulți fundamentaliști patriarhaliști (chiar și unii din România) folosesc cuvântul ”reformat” și se consideră ”calviniști” dar de fapt modul în care ei interpretează Scriptura este unul inventat în conflictele culturale din secolul 20 și contrazis de hermeneutica lui Calvin.
Tatăl nu este capul spiritual al Fiului, bărbatul nu este capul spiritual al femeii. Ordinea descrisă acolo nu este statutul spiritual al femeii în cadrul împărăției lui Dumnezeu ci o ordine exterioară deja existentă în relațiile dintre bărbați și femei în lume. Pavel acolo se folosește de acea ordine exterioară tocmai ca apoi să construiască un argument despre alte chestiuni ce țin de aparențe exterioare (acoperirea capului).
Tocmai pentru că subiectul din 1 Corinteni 11 nu este statutul spiritual ci aparențe exterioare, tocmai de aceea învățătura despre statutul spiritual al femeilor trebuie să o căutăm acolo unde acesta este subiectul textului, de exemplu în Gal 3:28, un text într-un capitol care chiar are ca subiect de discuție statutul spiritual al oamenilor în împărăția lui Dumnezeu
De asemenea, stăpânirea bărbatului asupra femeii este un blestem după căderea în păcat. Bărbatul și femeia au fost creați să coopereze în armonie și să se ajute reciproc, nu unul să stăpânească și celălalt să fie subordonat. Ordinea exterioară ce există ulterior în lume este datorită blestemului lăsat de Dumnezeu: ”dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Gen. 3:16)
Blestemul este o pedeapsă lăsată asupra lumii, dar nu este o poruncă sau o datorie morală, altfel ar fi păcat să smulgem buruienile din câmp, că doar și acelea sunt blestem, sau ar fi păcat injecțiile pentru durerea de la naștere (după cum unii neoprotestanți cred că injecția epidurală la naștere este păcat).
În 1 Corinteni 11 și în alte texte asemănătoare, Pavel îi învață pe creștini să păstreze ordinea exterioară pe care o regăsesc în jur ca să nu stârnească anarhie sau scandal și astfel să pună bariere în plus față de evanghelie. Pavel face acest lucru nu doar cu femeile ci și cu sclavii. Deși sclavii din punct de vedere spiritual în împărăția lui Dumnezeu sunt egali cu proprietarii lor, nu înseamnă că biserica primului secol trebuie să inițieze schimbarea ordinii sociale în acel moment și să pună bariere suplimentare pentru evanghelie. Apostolii nu îi îndeamnă la așa ceva pe stăpâni și biserica primului secol nu întreprinde astfel de acțiuni.
Dar dacă climatul exterior se schimbă (sclavia nu mai este acceptată de societate) asta nu înseamnă că poruncile date de Pavel în epistole ar justifica astăzi cumpărarea și deținerea de sclavi (cum susțin unii patriarhaliști din fundamentalismul american de astăzi). La fel putem spune și în cazul femeilor: doar pentru că în secolul 1 femeile în general nu aveau cetățenie (dacă nu și-o cumpărau și nu obțineau derogări speciale de emancipare) și erau din punct de vedere legal și economic subordonate soților, asta nu înseamnă că noi acum trebuie să replicăm acea cultură de atunci (care oricum este rezultatul blestemului din Gen 3:16)
O familie creștină poate să se organizeze cât mai mult în armonia și cooperarea dinainte de căderea în păcat, bărbatul care stăpânește asupra femeii și dependența femeii față de bărbat nu sunt o virtute ci un blestem.
Da, bărbatul prin biologie are un rol specific, bărbatul nu are anumite poveri și dificultăți pe care le are femeia, pentru că bărbatul nu dă naștere și în general este mai puțin afectat de probleme de sănătate. Tocmai de aceea are un aport diferit și este mai liber sau în măsură să poată să își asume inițiativa și să conducă. Dar imaginea de conducător care își dă viața (după cum vedem în Ef. 5) nu este directorul care dă ordine ci acel luptător ce este în prima linie în luptă. Ideea nu este subordonarea spirituală a femeii ci inițiativa bărbatului, bărbatul să tragă la jug cel mai tare pentru că este lipsit de alte poveri pe care le are o femeie.
Acesta context al bărbatului mai lipsit de unele poveri este motivul pentru care doar unor bărbați li se dă povara slujirii cuvântului în biserică. Femeia are vocația nașterii naturale a copiilor. Bărbatul care este ordinat la slujire primește vocația de a fi folosit de Dumnezeu pentru re-nașterea spirituală a oamenilor.
În lumea greco-romană existau mișcări religioase păgâne unde femeile aveau un rol liturgic proeminent, Noul Testament nu le exclude de la ordinare pe considerente culturale ci pe motive ce țin de modul în care Dumnezeu a hotărât rolurile bărbaților și ale femeilor.
Noi recunoaștem rolul distinct pe care îl are femeia și căruia bărbatului nu i-a fost dat (rol în nașterea de copii) și rolul distinct pe care îl are bărbatul căruia femeii nu i-a fost dat (rol nașterea spirituală a oamenilor prin slujirea cuvântului, după cum vorbește și Pavel despre slujire în limbajul durerilor nașterii Gal. 1:19).
În același timp, deși femeile în protestantismul confesional istoric (la fel ca în restul creștinismului istoric) nu au ordinarea la slujirea cuvântului, este de reținut că nu sunt segregate de viața creștină pe care bărbații o au în biserică, nici de conversația teologică ce are loc între bărbații bisericii. În sensul acesta se poate observa prietenia apropiată care a existat între reformatorii secolului 16 și femei educate ale vremii care nu aveau discuții doar cu soții lor ci și cu slujitorii bisericii și cu alți bărbați din biserică.
Întreaga industrie fundamentalistă a ”cărților pentru femei” cu subiecte creștine pentru femei, denotă o fragmentare pe nișe, o segregare incompatibilă cu teologia și pietatea reformată care unește orice bărbat și orice femeie (și copil) neordinat în aceeași slujbă generală a credinciosului.
Acest lucru se poate vedea în Catehismul de la Heidelberg întrebarea 32: toți creștinii împărtășesc ungerea lui Hristos de profet, preot și rege. Nu există un statut spiritual sau o autoritate spirituală pe care un bărbat neordinat să îl aibă aparte, deosebit față de statutul spiritual și autoritatea împărtășită de orice femeie și copil care sunt uniți cu Hristos și împărtășesc ungerea Sa.