În fiecare duminică avem parte de sacramentul Sfintei Cine. Care este semnificația acestui sacrament și care este harul pe care îl primim? Avem parte de o împărtășire cu trupul și sângele Domnului nostru Iisus Hristos (1 Corinteni 10:16), împărtășire pe care Scriptura și teologia o numesc hrănire cu trupul și sângele lui Hristos (Ioan 6:53). Dar ce înseamnă să mânânci și să bei trupul și sângele lui Hristos?
Pâinea și vinul rămân în substanța lor pâine și vin, dar prin sfințirea acestor elemente are loc o transformare a folosirii lor. Dacă înainte de sfințire pâinea și vinul sunt hrană și băutură pentru orice om, după sfințire aceste elemente devin mijloace ale harului prin întrebuințarea lor ca instrumente de către Duhul Sfânt.
Prin lucrarea Duhului Sfânt, în cadrul sacramentului Sfintei Cine, nu primim doar pâine și vin, ci alături de pâine și vin Duhul Sfânt ne împărtășește realitatea semnificată de elemente: trupul și sângele lui Hristos, adică natura umană a lui Hristos care a murit, a înviat și s-a înălțat, trupul și sângele propriu și natural al lui Hristos (cf. Mărturisirea Belgiană 35, Catehismul de la Heidelberg 75-82).
Împărtășirea pe care o lucrează Duhul Sfânt este o împărtășire cu trupul și sângele fizic și glorificat al lui Hristos. Trupul fizic al lui Hristos este înălțat la cer, de aceea modalitatea comuniunii cu acest trup fizic nu este una locală ci prin lucrarea mistică a Duhului Sfânt.
Faptul că modalitatea împărtășirii este lucrarea Duhului Sfânt ne este confirmat și 1 Corinteni 12:13 care plasează eficacitatea ambelor sacramente in lucrarea mistică a Duhului Sfânt: am fost botezați de Duhul Sfânt și am băut din Duhul Sfânt.
Distanța dintre trupurile noastre fizice și trupul înălțat al lui Hristos este înlăturată prin lucrarea Duhului Sfânt care aduce elemntele (pâinea și vinul) într-o unire sacramentală cu realitatea împărtășită (trupul și sângele lui Hristos). Fiind asigurați de lucrarea Duhului Sfânt, putem avea certitudinea că pe cât de sigur luăm cu mână noastră pâinea și vinul, la fel de sigur Duhul Sfânt ne dă realitatea sacramentului (Catehismul de la Heidelberg 75).
Dar ce înseamnă să primim această realitate? De ce este folosit limbajul mâncării? Cum putem să mâncăm și să bem sângele lui Hristos? De ce am face așa ceva? Nu este vorba despre digerarea în stomacul nostru a unei părți din trupul lui Hristos ci despre împărtășirea vieții care decurge din natura umană a lui Hristos.
Modul în care împărtășești viața care decurge din trupul și sângele răstignit și înviat nu este prin digestia stomacului tău ci prin lucrarea Duhului Sfânt care aducându-te în comuniune cu trupul și sângele fizic al lui Hristos te însuflețește cu virtutea naturii umane a lui Hristos care a murit și a înviat.
Mâncarea din jertfă înseamnă împărtășire cu altarul (1 Corinteni 10:18) iar această împărtășire cu altarul înseamnă primirea binecuvântărilor ce decurg din jertfă. În cazul nostru jertfa este vie, iar împărtășirea noastră nu este doar cu altarul crucii de acum 2000 de ani ci și cu noua creație în care Hristos este primul și singurul om deja intrat cu trupul.
Acest har lucrat în viața noastră nu este ceva abstract ci o lucrare cât se poate de practică. Și una din ilustrațiile folosite de teologii reformați încă din secolul 16 ca să explice această lucrare a Duhului este alăptarea unui prunc (ilustrație folosită chiar în documente confesionale precum Mărturisirea din Debrecen de la 1562). Un nou născut își primește sursa vieții prin hrănirea sa de la sânul mamei. După cum un prunc ia în gura sa sânul mamei dar este hrănit cu laptele nu cu o carne, la fel credinciosul primește în sufletul său viața ce izvorăște din trupul și sângele jertfit și înviat al lui Hristos.
Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt are loc o unire cu trupul și sângele propriu și natural al lui Hristos din cer, dar după cum un prunc primește lapte din sânul mamei, la fel și credinciosul primește viața spirituală din trupul fizic glorificat al lui Hristos. Asta nu se întâmplă prin digestia stomacului ci prin digestia credinței care este gura sufletului.
Astfel, avem o comuniune cu o realitate fizică (trupul și sângele propriu a lui Hristos) dar modalitatea este prin intervenția Duhului Sfânt, iar rezultatul este o binecuvântare spirituală a ființei interioare a creștinului. Această binecuvântare poate să fie primită doar de cei care au credință pentru că cei fără credință nu au gura sufletului cu care să primească realitatea. Ipocriții care se strecoară în rândul bisericii dar fără să aibă credință nu au parte de această binecuvântare ci de blestem.
Dar cei credincioși, cei care au avut parte de regenerarea Duhului Sfânt, sunt acei oameni în care Duhul Sfânt a început o viață nouă. Aceia sunt cei care au nevoie de această hrănire a vieții spirituale care este în ei. Sacramentul Sfintei Cine este un mijloc esențial al harului pentru bunăstarea spirituală în viața de credință.
Legat de rolul acestui sacrament în viața noastră, Catehismul de la Geneva vorbește despre beneficiul pe care îl au credincioșii: ”comuniunea cu Hristos este confirmată și crescută: deși Hristos ne este oferit atât în botez cât și în Evanghelie, nu îl primim în întregime ci doar în parte.”
Din perspectiva teologiei reformate comuniunea cu Hristos prin botez și Evanghelie este o comuniune parțială ce ajunge să fie crescută prin sacramentul Cinei Domnului. Da, acea comuniune parțială prin botez și Evanghelie este suficientă pentru mântuire, dar a fost doar o aplicare subiectivă parțială a mântuirii în Hristos.
Prin sacramentul euharistiei Duhul Sfânt îndeplinește o lucrare distinctă a harului care duce la creșterea noastră spirituală, o creștere care nu ar avea loc fără această lucrare distinctă a Duhului Sfânt. Atât 1 Corinteni 10:16 cât și Ioan 6:53 descriu mijloace ale harului care sunt necesare pentru bunăstarea spirituală a credinciosului.
Un creștin care nu are parte de cuvânt și sacrament în fiecare duminică ajunge să fie subnutrit din punct de vedere spiritual. Dumnezeu a rânduit să folosim aceste mijloace care ne confirmă și ne cresc comuniunea cu Hristos cel înviat. Roadele Duhului Sfânt sunt cultivate în viața noastră prin aceste mijloace ale harului. Fără folosirea corespunzătoare a mijloacelor harului primite cu credință, viața noastră nu va fi o grădină roditoare ci o țarină invadată de spini și mărăcini.