Atât istoria Vechiului Testament cât și istoria Noului Testament încep cu evenimente din viața unei femei: Eva în Grădina Eden și fecioara Maria în Israel. Dar există o diferență majoră în rolul pe care cele două le au în istoria omenirii.
Acțiunile Evei duc la căderea omenirii sub blestemul păcatului pe când istoria fecioarei Maria duce la scoaterea oamenilor de sub blestemul păcatului. Prin Eva apare problema omenirii, dar prin Maria apare soluția.
Scriptura ne prezintă paralela și contrastul între Eva și Maria. Ele nu sunt personajele principale ale istoriei, dar au un rol important față de personajele principale ale celor două epoci: înainte și după cădere.
Eva a avut un rol important în căderea noastră, Maria a avut un rol important în salvarea noastră. Eva nu determină starea de cădere, ci acțiunile lui Adam. Fecioara Maria nu determină salvarea noastră, ci Hristos ca al doilea Adam născut din ea.
Prin Eva ispita a venit la Adam, prin Maria ascultarea perfectă a celui de-al doilea Adam a venit în lume. Pomenirea Evei rămâne ca prima păcătoasă, pomenirea Mariei între toate națiunile rămâne ca preafericită, binecuvântată.
Eva eșuează să asculte porunca lui Dumnezeu, Maria primește în pântecele sale pe cel ce ascultă în locul nostru – primul și singurul om fără de păcat. Vedem că există o asemănare, dar ea nu este simetrică. În vreme ce Eva face răul, fecioara Maria primește salvarea. Iar această diferență scoate la iveală diferența între epoca primului Adam – când viața veșnică era obținută prin ascultare perfectă – și epoca celui de-al doilea Adam - Hristos, când viața veșnică este obținută prin primirea ascultării perfecte a lui Hristos.
Cuvintele oferite lui Adam și Evei au fost să asculte de Dumnezeu căci altfel vor muri, dar cuvintele oferite fecioarei Maria îl prezintă pe Hristos ca obiect al credinței noastre:
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Iisus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1:30-33)
Fiul care se naște, nu este fiul lui Iosif, ci Fiul etern al lui Dumnezeu care din veșnicie este persoană a Sfintei Treimi, dar după trup este fiu al fecioarei Maria. Istoria Mariei nu începe cu o poruncă, după cum începuse istoria Evei, ci cu o veste bună despre ce va face cel ce se naște din ea.
Deși fecioara Maria nu ne mântuiește de păcate și nu este vreun semizeu care să se ocupe de bunăstarea noastră, ea a primit de la Dumnezeu un rol istoric pentru venirea mântuirii în lume, născând în trup pe Fiul etern al lui Dumnezeu. Evanghelia scrisă de Luca ne oferă reacția fecioarei Mariei la aflarea veștii că are un rol în venirea mântuirii în lume. Fecioara Maria a spus:
„Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” (Luca 1:46-55)
Nașterea Domnului Iisus Hristos din fecioara Maria a fost o împlinire a promisiunilor făcute de Dumnezeu după cădere. Prima promisiune făcută de Dumnezeu după cădere a fost că sămânța femeii va învinge șarpele. Diavolul înfățișat sub formă de șarpe în grădina Eden a amăgit-o pe Eva și prin ea a intrat păcatul și moartea în lume, dar Duhul Sfânt folosește sămânța femeii, pântecele Mariei ca să lucreze întruparea Fiului etern al lui Dumnezeu – cel care avea să învingă diavolul și să aducă viața veșnică în care Adam și Eva au eșuat să intre.
Din sămânța Mariei se naște Hristos, sămânța lui Avraam care este o binecuvântare pentru toate națiunile pământului. În Hristos, suntem adoptați ca și copii ai lui Dumnezeu în familia lărgită a lui Avraam, moștenind țara veșnică care a fost promisă de Dumnezeu.