Există câteva versete în cartea Proverbelor din Biblie care menționează pedeapsa corporală în disciplinarea copiilor. De aici, la nivel popular, am dobândit expresia că ”nuiaua este ruptă din Rai.” Chiar este așa? Au părinții creștini obligația să aplice pedepse corporale copiilor? În acest articol voi analiza datoria părinților creștini în disciplinarea copiilor.
Versetele dilemă
Care sunt textele biblice care au dus la această idee despre nuiaua ruptă din Rai? Deși Biblia vorbește în multe locuri despre mustrare și disciplinare, există patru versete în Proverbe care pomenesc pedeapsa corporală:
Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte îl pedepseşte îndată. (Prov. 13:24)
Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el. (Prov. 22:15)
Nu cruţa copilul de mustrare, căci, dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri! Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor. (Prov. 23:13-14)
Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. (Prov. 29:15)
Aceste patru proverbe afirmă utilitate pedepsei corporale și îndeamnă părinții să o aplice. Sunt afirmații clare cu o aplicație foarte specifică. De aceea, mulți creștini le-au perceput ca fiind texte care trebuie aplicate direct în viața creștinilor. Dacă mesajul versetelor este simplu și inteligibil, mai avem nevoie de o interpretare în plus?
Lege morală și formă culturală
Pe cât de ”simplă” pare această chestiune, pe atât este de complicată. Și asta pentru că afirmațiile din cartea proverbelor nu sunt frânturi din mintea lui Dumnezeu, ci o revelație divină, întru totul adevărată, dar îmbrăcată și comunicată într-o formă umană, specifică, ce ține de o cultură specifică. Aceste proverbe prezintă datoria părinților să își disciplineze copiii (o datorie morală ce decurge și din porunca a 5-a) dar datoria este exprimată într-o formă culturală specifică (pedeapsa corporală ca metodă de disciplinare).
Astfel, ne întrebăm: este nu doar legea morală ci și forma culturală o datorie obligatorie pentru creștinii din toate locurile și din toate timpurile? Ca să răspundem la această întrebare vom examina un alt text din cartea Proverbelor. Cum trebuie să fie o soție bună? În Proverbe 31 avem portretul femeii ideale care este descrisă prin următoarele cuvinte:
Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice.
Ea este ca o corabie de negoţ: de departe îşi aduce pâinea.
Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale
Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie.
Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele.
Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.
Ea pune mâna pe furcă şi degetele ei ţin fusul.
Acum ne întrebăm, sunt toate aceste activități obligatorii pentru femeile creștine? Au toate soțiile creștine datoria să croiască haine, să sădească vii, să cumpere terenuri? Este păcat dacă o soție creștină cumpără haine gata făcute? Este păcat dacă nu se ocupă de agricultură sau de tranzacții imobiliare?
Acest text ne ajută să înțelegem faptul că avem de-a face cu o formă culturală în care este îmbrăcată o lege morală. Porunca de a munci, pe care o avem atât la creație cât și în porunca a 4-a din decalog, este exprimată în Proverbe 31 ca virtute a soției harnice. Dar forma pe care o îmbracă hărnicia ține de acea vreme și acea cultură.
Legea morală rămâne neschimbată, dar forma în care se aplică legea morală ține de contextul cultural. O interpretare atentă ne va ajuta să discernem între legea morală (pe care o vedem universal afirmată în Scriptură) de forme culturale specifice pe care le vedem menționate episodic.
O instituție naturală
Familia este o instituție din sfera naturală, un cadru format de Dumnezeu încă de la creație. Creșterea copiilor nu este o activitate creștină, ci una naturală. Astfel, înțelepciunea în educarea și disciplinarea copiilor ține de cercetarea naturală, în revelația naturală și este un produs cultural.
Unii părinți își pun copiii la lucru în fiecare vacanță școlară. Alți părinți îi feresc de munca fizică și îi țin în biblioteci. Unii părinți îi lasă pe copiii să petreacă multe ore în fața ecranelor. Alți părinți restricționează timpul petrecut în fața unui ecran. Unii părinți nu se îngrijesc de dieta copiilor, iar alții sunt foarte stricți în ce privește tipul de mâncare pe care îl au copiii la dispoziție.
Unele din aceste decizii sunt corecte, altele sunt greștie. Deciziile greșite vor avea consecințe negative în viața copilului. Dar chestiunile acestea țin de înțelepciunea și subcultura din care face parte un părinte. Este o activitate naturală, culturală, în cadrul căruia suntem chemați să ne exercităm libertatea și înțelepciunea.
Legea morală din Scriptură nu reglementează nici dieta copiilor, nici timpul petrecut în fața ecranului, nici modul în care trebuie petrecute vacanțele școlare. Părinții creștini fără înțelepciune naturală vor face alegeri proaste pentru copiii lor în ce privește viața naturală.
Dimensiunea creștină a educației copiilor
Copiii credincioșilor sunt persoane dăruite în grija părinților creștini pentru o vreme. Prin nașterea lor din cel puțin un părinte credincios, copiii sunt sfinți (1 Cor. 7:14), sunt ucenici chemați să asculte în Hristos (Ef. 6:1, 4), au parte de promisiunile lui Dumnezeu la fel ca părinții lor (Fapte 2:39). Aspectele naturale ale educației copiilor țin de cultura și înțelepciunea părinților. Singurul aspect creștin al creșterii copiilor ține de catehizarea copiilor în învățătura creștină.
În dimensiunea naturală a vieții, copiii au datoria să fie supuși părinților deoarece părinții au primit de la Dumnezeu autoritatea și responsabilitatea creșterii lor. Supunerea în această dimensiune naturală a vieții, este o datorie creștină a copiilor care sunt în Hristos (Ef. 6:1) deși obiectul supunerii s-ar putea să fie în afara legii morale (dietă, administrarea timpului, etc).
În dimensiunea spirituală a vieții creștine, atât părinții cât și copiii sunt una în Hristos și au datoria supunerii față de Hristos și față de slujitorii lui Hristos (Ef. 4:11-15, Evr. 13:17). Atât părinții cât și copiii sunt instruiți în cuvântul lui Dumnezeu și sunt disciplinați atunci când prin doctrină sau purtare se abat de la legea lui Dumnezeu.
Concluzie
După cum croitul hainelor acasă (Prov. 31) nu este o lege morală ci o formă culturală de manifestare a hărniciei, la fel pedeapsa corporală în disciplinarea copiilor (Prov. 13) nu este o lege morală ci una din metodele care au fost folosite de-a lungul vremii pentru disciplinarea copiilor. După cum o soție creștină s-ar putea să ajungă la concluzia că este contraproductiv să își croiască hainele acasă, la fel unii părinți vor ajunge la concluzia că este contraproductiv să aplice pedepse corporale copiilor. Copilul se obișnuiește cu bătaia și e gata să sacrifice câteva momente de durere pentru faptul că face prostii toată ziua.
Creștinii sunt liberi să caute alte metode de disciplinare, nu sunt obligați să urmeze metodele culturale exprimate în acele proverbe ale Vechiului Testament. ”Nuiaua” nu este ruptă din Rai ci din cultură. Disciplinarea este ”ruptă din Rai” și părinții au obligația să discplineze. Metodele prin care o fac ține de libertatea creștină.