Când privim la haosul din jurul nostru ajungem să ne întrebăm: ”Ce se întâmplă?” Chiar există un Dumnezeu care conduce toate lucrurile? Există așa de mult haos, sunt atâtea probleme, există așa multă suferință. Se pare că Dumnezeu ori nu există ori nu se pricepe la treaba lui.
De ce trece lumea prin această pandemie de coronavirus? De ce mor așa mulți oameni? Este Dumnezeu depășit de situație? Oare trebuie să îl ajutăm noi pe Dumnezeu? Dacă nu se pricepe, ar trebui să îi spunem ”Lasă-ne pe noi să conducem lumea pentru că Tu nu ești în stare?” În perioade de îndoială și slăbiciune, cu toții trecem prin momente de cumpănă în care ne punem astfel de întrebări.
Dar nu suntem primii oameni care să treacă printr-o astfel de experiență. În Biblie, într-o carte a Vechiului Testament, găsim o relatare tragică. În cartea Rut vedem cum ruinarea lumii este o consecință a păcatului uman, cum omul ruinat se crede mai înțelept decât Dumnezeu, dar și modul în care Dumnezeu plin de milă intervine în disperarea noastră.
Cartea Rut ne relatează istoria unei familii care s-a considerat îndreptățită la belșug economic, statut social și le-a căutat cu orice preț, chiar încălcând legea lui Dumnezeu. În capitolul al treilea, vedem tendința omului de a încerca să îl ajute pe Dumnezeu. Suntem nemulțumiți când nu ni se împlinesc imediat dorințele, așa că simțim că trebuie să facem orice să se împlinească. Iar dacă dorințele noastre cumva seamănă cu ceva ce a promis Dumnezeu, atunci ne dăm toată silința să îi dăm o mână de ajutor lui Dumnezeu, ca nu cumva să rămână cu promisiunile neîmplinite.
Dar aceasta este o gândire falimentară. Pentru că Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale, nu trebuie să ne îndoim că le va împlini. Pentru că Dumnezeu își împlinește promisiunile la timpul hotărât de El, suntem chemați să ne încredem în El și să așteptăm cu răbdare.
Chiar dacă ni se pare că Dumnezeu nu își împlinește promisiunile și lumea este scăpată de sub control, încrederea în Dumnezeu ne va da răbdarea necesară să așteptăm intervenția Sa providențială. Suntem chemați să ne îndeplinim vocațiile pe care le avem de la Dumnezeu, dar niciodată încălcarea legii lui Dumnezeu nu este soluția.
În cartea Rut vedem cum văduva Naomi o instigă pe Rut (nora ei văduvită) la a încerca să forțeze lucrurile în afara voii exprimate de Dumnezeu prin legea Sa. Naomi îi dă instrucțiuni lui Rut (3:1-5) despre cum să îl seducă pe Boaz, spunându-i să se strecoare în patul lui Boaz. Este o turnură șocantă a cărții, este un gest neașteptat. Dacă citești doar primele două capitole nu te aștepți să se întâmple așa ceva. Te-ai aștepta ca persoana ce a trecut printr-o așa dramă, prin multă suferință, persoana care este mai în vârstă, te-ai aștepta să fie mai înțeleaptă.
Mai înainte Naomi a văzut cum Dumnezeu le-a purtat de grijă - în providența sa, prin Boaz, Rut a strâns hrană suficientă pentru multe zile și Naomi tocmai Îl lăudase pe Dumnezeu pentru îndurarea Sa. Dar acum ea instigă la seducerea lui Boaz, o manipulează pe Rut ca să forțeze lucrurile. Vrea siguranță financiară, vrea statut social, vrea ca ele să nu mai fie singure. Vrea să dobândească aceste lucruri indiferent de mijloc. Nu contează că face asta prin imoralitate sexuală.
Și aceasta are loc în contextul în care femeile moabite (precum Rut) aveau o reputație proastă în Israel. Moabul, ca popor, erau urmașii lui Lot - din incestul lui Lot cu fiicele sale. Aveau o reputație proastă în ce privește originea lor, dar și în ce privește păgânismul și imoralitatea din acea vreme.
Din capitolul 1 aflăm că Rut i-a zis lui Naomi că o va urma în țara sa și se va încrede în Dumnezeu. Rut este o fostă păgână care începe să creadă în Dumnezeu. În Israel Dumnezeu a dat o lege prin care dacă un om necăsătorit lăsa însărcinată o femeie necăsătorită, avea datoria să se căsătorească cu ea. Naomi vrea să speculeze această lege. Boaz era însă rudă cu soțul răposat a lui Naomi și era printre cei care ar fi putut să le răscumpere, dar Naomi, văzând bunăvoința lui Boaz, vrea să îi forțeze mâna prin înșelăciune.
Rut este convinsă ușor de Naomi să urmeze această cale a înșelăciunii. Dar în ciuda necredinței lor, vedem cum Dumnezeu intervine în această situație. Dumnezeu, folosindu-se de Boaz, le oprește din acest păcat și le poartă de grișă.
Integritatea lui Boaz (3:6) provoacă o turnură în firul narativ al capitolului și este surprinzătoare. Ne-am aștepta ca Boaz, sedus de Rut, să cadă în imoralitate sexuală. Dar Boaz înțelege nevoia lui Rut de a avea un soț, știe că fiind rudă cu socrul lui Rut, el era unul din cei ce puteau să îi fie răscumpărător. Boaz o oprește pe Rut de la imoralitate sexuală. De asemenea, el vrea să rezolve toate aspectele legale, pentru că nu era singura rudă cu drept de răscumpărare. Vrea să îndepărteze orice drept legal sau pretenție socială pe care alte rude le-ar avea la răscumpărare.
Aici vedem antiteza dintre Naomi și Boaz. Această portretizare a lui Boaz evidențiază ascultarea de Dumnezeu și asumarea responsabilității pentru eșecul altuia. Reacția lui Boaz ne face să vedem diferența dintre instinctul sexual egoist, care acționează împotriva legii lui Dumnezeu și dragostea adevărată. Instinctul egoist al imoralității sexuale se gândește la satisfacerea unei dorințe pe moment. Nu se gândește la ce a zis Dumnezeu sau la consecințele faptelor pe termen lung.
Boaz renunță la dorința sa de moment pentru că voia lui Dumnezeu era mai importantă decât dorința sa. Renunțarea și ascultarea lui Boaz pentru răscumpărarea lui Rut prefigurează lucrarea lui Hristos.
Pavel îl descrie pe Hristos spunând că ”...măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:6-11)
Hristos, care nu avea nici o datorie față de noi, și-a asumat responsabilitatea pentru noi, S-a coborât, ca om, să fie ascultător în locul nostru și să sufere în locul nostru pedeapsa de pe cruce. Integritatea lui Boaz prefigurează perfecțiunea lui Hristos.
Nu șiretenia lui Naomi, ci îndurarea lui Dumnezeu este ceea ce lucrează răscumpărarea. Privind la această povestire cu multe întorsături și comportamente neașteptate ale personajelor s-ar putea să vă întrebați: ce legătură au aceste lucruri cu noi? Pare o istorioară din antichitatea orientului mijlociu. Ce putem învăța în mod practic din acest text?
Este un moment bun să reflectăm la ceea ce ne scoate la iveală acest text și să ne întrebăm: Care sunt momentele în care vrem să îl ajutăm pe Dumnezeu să împlinească ceea ce vrem noi? Care sunt lucrurile în care ne face impresia că facem binele, dar de fapt încălcăm voia lui Dumnezeu? Care sunt acele momente de cumpănă în care ne îndoim de înțelepciunea lui Dumnezeu și suntem determinați să încălcăm Legea Sa considerând că El nu se pricepe?
Care sunt momentele în care crezi că tu știi mai bine ca Dumnezeu ce trebuie să se întâmple? Care sunt momentele în care te încrezi mai mult în tine și în șiretenia ta? De acolo pornește totul, de la o credință ce nu e în Dumnezeu, ci în tine însuți. De la o fascinație care nu este față de Dumnezeu, ci față de tine însuți.
În special în aceste momente în care întreaga lume trece printr-o situație dificilă, oare chiar putem să ne încredem în Dumnezeu, să credem că Hristos ce a murit și a înviat este înălțat la cer și stăpânește asupra lumii? I-a scăpat oare lumea de sub control? Trăim pe o corabie ce se află în derivă?
Pentru că Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale, nu trebuie să ne îndoim că le va împlini. Pentru că Dumnezeu își împlinește promisiunile la timpul hotărât de El, suntem chemați să ne încredem în El și să așteptăm cu răbdare. Atunci când nu așteptăm cu răbdare și alegem să trăim împotriva voii lui Dumnezeu, vom ajunge la faliment. Acțiunile noastre ”istețe” nu vor aduce nimic bun. S-ar putea pentru o vreme să credem că e bine, dar se va sfârși în faliment.
Și dacă avem credință în Hristos, falimentul ne va îndrepta spre Dumnezeu. Pentru cine nu crede în Hristos, falimentul e doar o etapă din ciclul vicios care se repetă la nesfârșit până la mormânt. Dar credința ne învață în mijlocul falimentului nostru moral că istețimea, pe care credeam că o avem, este de fapt nebunie. Eșecul planului imoral a lui Naomi îndreaptă concluzia înspre Dumnezeu. Dumnezeu este cel care ne aduce răscumpărarea. S-ar putea să ne credem grozavi, dar de fapt suntem la fel de neajutorați ca aceste două văduve. Depindem de îndurarea lui Dumnezeu.
Dumnezeu în providența Sa conduce întreaga lume. Nimic nu se întâmplă fără acordul Său. Uneori nu înțelegem de ce îngăduie Dumnezeu unele lucruri. Dar Dumnezeu ne promite că toate lucrurile pe care le îngăduie în viața noastră sunt pentru binele nostru final (Romani 8:28). S-ar putea să te îmbolnăvești de noul coronavirus. S-ar putea ca persoane apropiate să moară datorită aceste boli.
Chiar și aceste lucruri sunt în mâna lui Dumnezeu care decide ce este mai bine pentru fiecare credincios care îi aparține. Catehismul de la Heidelberg afirmă că providența lui Dumnezeu este ”puterea nelimitată și atotprezentă a lui Dumnezeu prin care, El, ca folosindu-se de o mână, continuă să susțină cerurile și Pământul împreună cu toate creaturile, conducându-le astfel încât vegetația și iarba, ploaia și seceta, rodirea și lipsa roadelor, mâncarea și băutura, sănătatea și boala, bogăția și sărăcia, într-adevăr toate lucrurile, nu vin la întâmplare ci din mâna Sa părintească.”
Ne spălăm mâinile, respectăm ordonanțele, îi susținem pe doctori, ne facem datoria noastră - dar toate aceste lucruri și chiar noi înșine suntem în mâna lui Dumnezeu. De aceea, suntem chemați să ne încredem în El. ”Să fim răbdători în dificultăți, mulțumitori în prosperitate și să avem încredere în Dumnezeul și Tatăl nostru credincios pentru lucrurile viitoare, înțelegând că nici o creatură nu ne va separa de dragostea Sa, de vreme ce toate creaturile sunt în mâna Sa și fără permisiunea Lui nu pot nici să se miște.”