În anul 1931 scriitorul Aldous Huxley a publicat romanul Brave New World în care este înfățișat un viitor distopic unde, printre altele, creștinismul și credința în Dumnezeul revelat în Biblie sunt complet dispărute din societatea globalizată care le-a înlocuit cu o filosofie seculara organizată în jurul închinării, impropriu vorbind, aduse tehnologiei.
Romanul lui Huxley este fascinant din multe puncte de vedere, iar cititorul excentric de azi ar putea spune că scriitorul britanic a intuit anumite tendințe ale secolului XX si XXI. Lumea din anul 2016 nu arată ca cea descrisă de roman, dar dezvoltările tehnologice și-au lăsat amprenta asupra modului în care gândim.
Mai are vreun rost credința în Dumnezeu într-o epoca precum a noastră în care nu simțim că trăim într-o lume fermecată ci într-o natură guvernată de legi științifice? Există într-adevăr vreun Dumnezeu care ne-a creat și căruia trebuie să îi dăm socoteală?
Răspunsul ateului: Dumnezeu este un produs al imaginației
Un prim răspuns posibil ar fi că Dumnezeu este doar o idee apărută în mintea oamenilor primitivi pentru a explica sensul vieții sau fenomenele naturale. Apoi această idee s-a dezvoltat în forme diverse în rândul triburilor și națiunilor, ajungând la sisteme religioase foarte elaborate.
Viața oamenilor religioși este constrânsă de frică pedepselor sau motivată de răsplata promisă în sistemul religios, dar atât frica de pedeapsă cât și motivația răsplatei sunt nefondate pentru că ambele izvorăsc din imaginația primitivă a omului.
În cuvintele lui Christopher Hitchens, ”ceea ce poate fi susținut fără dovezi, poate respins fără dovezi.” Conform lui Hitchens, creștinismul afirmă existența lui Dumnezeu fără dovezi credibile care să satisfacă scepticismul uman, fapt care justifică respingerea fără dovezi a creștinismului.
Răspunsul agnosticului: nu știu cine este Dumnezeu și nimeni nu poate ști
Confruntați cu posibilitatea, cel puțin teoretică, a existenței unei divinități, agnosticii consideră că Dumnezeu s-ar putea să existe, dar nimeni nu poate confirma această existență prin mijloace verificabile științific așa că până la proba contrară nu are sens să credem într-o astfel de existență care ar fi oricum irelevantă în absența cunoașterii lui.
În cuvintele lui Bertrand Russell: ”Un agnostic crede că este imposibil să cunoști adevărul în ce privește existența lui Dumnezeu sau viața de după moarte, subiecte cu care se preocupă creștinismul și alte religii. Daca aceasta cunoaștere nu este imposibilă, atunci este cel puțin imposibilă deocamdată. Sunt agnosticii atei? Nu. Un ateu, precum un creștin, consideră că putem știi dacă există sau nu vreun dumnezeu. Creștinii consideră că putem ști că există un dumnezeu, în vreme ce ateii consideră că putem știi că nu există nici un dumnezeu. Agnosticii suspendă deliberarea spunând că nu există suficiente dovezi pentru afirmare sau negare.”
Răspunsul panteistului: totul este Dumnezeu
Dumnezeu este forța, energia, principiul, legea, care unește întreg universul. Dumnezeu nu este o persoană distinctă de natură, ci natura este dumnezeu. Fiecare om este o parte din natură și în consecință o parte din dumnezeu. Totul este divin, dar reversul acestei afirmații este că nimic nu este divin. Prin identificarea naturalului cu divinului, divinul își pierde calitatea aparte, neînsemnând altceva decât naturalul.
În cuvintele lui Albert Einstein: ”Cercetarea științifică poate să reducă superstiția prin încurajarea oamenilor să gândească și să vadă lucruile în termeni de cauză și efect. În mod sigur, o convingere, similară cu sentimentul religios, asupra raționalității și inteligibilității universului, susține întreaga muncă stiințifică înaltă... Această convingere fermă, o credință însoțită de un sentiment profund referitor la o rațiune superioară ce se descoperă în universul experienței, aceasta reprezintă concepția mea de dumnezeu.”
Răspunsul creștinului: Dumnezeu este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
Toate răspunsurile de mai sus izvorăsc din rațiunea umana, fiind bazate pe evaluarea logică a dovezilor ce sunt admise spre considerare. În mod ironic, deși creștinismul este criticat că ”a inventat” Dumnezeul căruia i se închină, care nu este altceva decât produsul minții umane, același lucru poate fi spus despre răspunsurile de mai sus.
Ce sunt ateismul, agnosticismul și panteismul decât produse ale gândirii umane? În rândurile de mai jos doresc să explic de ce concepția creștină despre Dumnezeu nu este de origine umană ci a fost dobândită de oameni printr-o revelație verificabilă.
Cum știm ceea ce știm: revelație istorică și verificabilă
Creștinismul nu este un sistem de credințe deduse din observarea naturii sau prin specularea cu privire la ceea ce ar putea exista dincolo de ceea ce se vede. Între creștinism și în toate celelate sistem de gândire sau credință există o diferență radicală: adevărurile creștinismului se bazeaza în integralitate pe evenimente istorice.
Mitologia greacă este o colecție de istorisiri fictive care nici nu pretind și nici nu dovedesc istoricitatea. Religiile păgâne se bazează pe ”iluminarea” unui individ care a primit ceva în secret iar apoi le-a spus și altora ce s-a întâmplat. Această iluminare secretă este evidentă în religiile orientale, dar și în religia islamului sau cea a mormonilor. O persoană din istorie a pretins că a primit în secret un mesaj divin în care trebuie să creadă toată lumea.
Învierea lui Hristos: dovada verificabilă a veridicității creștinismului
Spre deosebire de aceste istorisiri, crezul creștin este istoric: Iisus Hristos a fost răstignit sub Pilat din Pont, a înviat a treia zi din morți și a fost văzut de sute de oameni care erau sceptici cu privire la el sau la vestea învierii lui. Evenimentele consemnate în Evanghelii sunt istorice: nu revelații ascunse primite de personaje dubioase, ci o cronică istorică structurată din punct de vedere literar și însoțită de reflecțiile și interpretarea martorilor. Cu alte cuvinte, ”crede și nu cerceta” nu este un îndemn responsabil sau legitim în ceea ce privește credința creștină.
De multe ori criticii creștinismului scot în evidență discrepanțele dintre narațiunile celor patru evanghelii. Dar aceste discrepanțe nu sunt dovada caracterului fictiv al evangheliilor, ci dimpotrivă, dovada faptului ca sunt scrise din perspective diferite, de oameni diferiți. Dacă patru oameni ar pune la cale inventarea unei religii și s-ar întâlni pentru o sesiune de ”brainstorming” atunci rezultatul ar fi patru povești identice. Relatările evangheliilor nu sunt o poveste identică spusă de patru ori de oameni ce au pus-o la cale, nici relatări contradictorii, ci relatări ale martorilor care au perspective diferite asupra evenimentelor.
Dintre evenimentele relatate, cel mai important este învierea lui Iisus din morți. Acest eveniment este susținut de mărturii istorice verificabile și credibile care vin nu doar din partea susținătorilor lui Iisus ci și din partea oponenților săi:
a) Iisus a fost o persoană istorică care a avut o activitate de învățare și minuni. Identitatea și viața sa sunt confirmate nu doar de scrierile ucenicilor săi, ci și de surse din afara Bibliei. Atât istoricul evreu Iosefus cât și istoricul roman Tacitus confirmă în scrierile lor, de la sfârșitul seolului I-începutul secolului II, existența lui Iisus în primele decenii ale secolului I.
b) Iisus a fost persecutat de liderii Iudaismului si răstignit de romani la instigarea sanhedrinului. Atât Iosefus cât și Tacitus înregistrează evenimentul răstignirii care este menționat și de filosoful stoic Mara în a doua parte a secolului I. Ca urmare a răstignirii, Iisus a murit. Moartea lui Iisus este contestată de unii critici care susțin ca el a fost doar slăbit, leșinat, dar nu mort. Această teorie apare după câteva secole, iar apariția întârziată a acestei ipoteze este posibilă doar după destrămarea Imperiului Roman. Apariția întârziată a acestei critici este importantă, pentru că cei care cunoșteau Imperiul Roman îndeaproape știau că romanii se pricep să își omoare condamnații la moarte.
c) A treia zi după moartea sa, mormântul lui Iisus a fost gol. Întreaga răspândire a creștinismului a fost bazată pe această realitate. Mesajul central al apostolilor a fost învierea lui Hristos. Dacă mormântul nu ar fi fost gol, evreii și romanii, care aveau interesul de a stopa creștinismul, ar fi putut pur și simplu să dovedească falsitatea evangheliei prin prezentarea mormântului. Dacă mormântul nu era gol, afirmațiile apostolilor ar fi putut fi respinse ca fantezii. Daca mormântul nu ar fi fost păzit de soldați romani și acoperit cu o piatră mare, absența trupului nu ar fi fost o mare scofală. Iar ideea că un grup de pescari evrei au atacat cu succes soldați romani înarmați și apoi au furat trupul este implausibilă.
d) Transformarea permanentă a ucenicilor care erau sceptici și fricoși. Ucenicii lui Iisus sunt deseori portretizați în vremea noastră ca oameni foarte credincioși și curajoși. Cu toate acestea, mărturiile istorice și narațiunea biblică prezintă un grup de oameni ne-educați și deziluzionați de faptul că Iisus a fost răstignit și nu le-a adus eliberarea de romani. Nu doar Toma ”necredinciosul” a fost sceptic, ci toți ceilalți ucenici au crezut că răstignirea este sfârșitul lui Iisus. Nu erau doar sceptici ci și speriați. L-au părăsit pe Iisus și s-au ascuns de frică să nu fie și ei judecați. Dar ceva s-a întâmplat: au devenit curajoși și dispuși să sufere chiar și moarea pentru mesajul învierii. Doar învierea lui Hristos explică această transformare permanentă. Nu este vorba de transformarea unui singur om, ci de transformarea celor 12 fricoși în apostoli dispuși să sufere persecuție. Și nu doar a celor 12 ci a sutelor de oameni care l-au văzut înviat și i-au urmat trimiterea. Această transformare nu a fost una temporară, ci acești oameni au suferit persecuții pentru ani de zile, chiar decenii. Nu au avut nimic de câștigat de pe urma proclamării învierii, ba dimpotrivă: aveau totul de pierdut fiindcă au fost persecutați atât de evrei (propriul lor popor), cât și de romani (oficialii guvernamentali ai imperiului). Pentru ce? Totul pentru o imaginație?
David Hume și existența minunilor
Unul din răspunsurile moderne la prezentarea evangheliei învierii lui Iisus Hristos este respingerea afirmațiilor martorilor învierii datorită faptului că învierea este mai imposibilă, mai incredibilă, sau mai fantastică decât celelalte explicații care au și ele problemele lor. Este un eveniment bizar care nu are o explicație clară, dar în nici un caz nu poate fi vorba de înviere.
Filosoful britanic David Hume a contribuit la critica creștinismului prin afirmarea faptului că, din ”experiența universală a oamenilor,” minunile nu există, ele nefiind naturale. Astfel, Hume a creat un curent de gândire care neagă orice minune pe motiv că minunile nu există. Conform lui Hume, dovezile referitoare la evenimente miraculoase nici nu trebuie analizate penru că știm că minunile nu există. Această poziție este eficientă și de succes nu doar în critica creștinismului dar și în îmbrățișarea ignoranței.
Problema poziției lui Hume are de-a face cu faptul că ”experiența universală a oamenilor” este nu doar limitată și pasibilă de eroare, ci și dependentă de circumstanțele specifice ale vieții oamenilor, cum ar fi locul și timpul în care locuiesc. Michael Horton oferă un exemplu care scoate în evidență eroarea lui Hume. În trecut, oamenii credeau că Pământul este plat deoarece ”experiența lor universală” confirma acest fapt: când privești în jur experimentezi Pământul ca pe o întindere de uscat și ape. Astăzi nimeni nu mai crede așa ceva pentru că am văzut de nenumărate ori fotografii din spațiu care înfățișează planeta noastră ca un glob.
Fotografia din spațiu transcende ”experiența universală a oamenilor” din trecut. Chiar dacă nu vedem cu ochii noștri din spațiu, primirea unei astfel de fotografii ne face să credem ceva în ciuda ”experienței noastre universale.” Învierea lui Hristos este un eveniment istoric unic, dar acest eveniment confirmat de mărturii credibile, este suficient să ne convingă că învierea lui Iisus nu este ”imposibilă” doar pentru că nu am văzut cu ochii noștri și alți oameni să se întoarcă dintre cei morți.
Eliminând presupoziția și prejudiciul modern împotriva evenimentelor unice și irepetabile, învierea este nu doar cea mai logică explicație a datelor referitoare la moartea lui Iisus și mormântul gol, ci singura explicație. Precum orice alt eveniment istoric de o magnitudine importantă, învierea lui Iisus nu face parte doar din istorie ci influențează în mod definitiv modul în care înțelegem și interpretăm prezentul.
Iisus Hristos: om adevărat și Dumnezeu adevărat
Învierea lui Iisus Hristos dovedește divinitatea sa și validează învățăturile sale. Cine este Dumnezeu? Iisus Hristos este Dumnezeu. Om adevărat născut în Palestina acum 2000 de ani, dar în același timp Dumnezeu veșnic. El l-a revelat pe Tatăl și a promis binecuvântarea Duhului Sfânt.
Credința creștină într-un Dumnezeu triunic, Tatăl creatorul și susținătorul lumii, Fiul mântuitorul păcătoșilor și Duhul dătăror de viață nu izvorăște dintr-o iluminare secretă a unui individ ci dintr-o revelație publică și istorică: propovăduirea lui Iisus Hristos este validată de învierea sa.
A crede în Dumnezeu nu înseamnă să ai un prieten imaginar cu care vorbești prin rugăciune ci să îmbrățișezi un mesaj validat, public și istoric. A crede nu înseamnă să te convingi de ceea ce ți-ar plăcea să fie adevărat, ci a accepta și a te încrede în ceva ce este dovedit, public și istoric, posibil și verificabil.
Nici o înviere, nici un creștinism
Reversul rolului fundamental al învierii este următorul: dacă învierea lui Hristos nu a avut loc, creștinismul este fals, o pierdere de vreme. Dacă Hristos nu a înviat, creștinismul este cea mai mare înșelătorie. Dacă Hristos nu a înviat, este de datoria tuturor creștinilor să abandoneze credința ce o au.
Lucrul acesta nu îl spun doar eu, ci chiar și apostolul Pavel spune în scrisoarea sa către biserica din Corint: ”dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat.”
Dacă Hristos nu a înviat din morți nu doar că putem să abandonăm liniștiți această religie, ci chiar trebuie să o facem. A fi creștin nu înseamnă ”să crezi fără să cercetezi” ca și cum ceea ce s-a întâmplat nu contează. Valoarea credinței creștine stă în valoarea obiectului credinței, adică Iisus Hristos care a înviat.
Răspunsul și realitatea: între viață și moarte
Indiferent de răspunsul pe care îl oferim la întrebarea ”cine este Dumnezeu?” cu toții trăim în aceeași lume și ne confruntăm cu aceeși viață umană, umblăm pe același Pământ. Ceea ce credem nu schimbă realitatea vieții umane ci fie reușește sau eșuează să o explice.
Atât oamenii care credeau că Pământul este plat, cât și cei care au descoperit că este un glob, își trăiau viața pe același Pământ. În mod similar, atât ateii, agnosticii, panteiștii, cât și creștinii trăiesc aceași viață umană care are un început și un sfârșit - dar aceeași viață este înțeleasă diferit.
Conform ateilor, agnosticilor și panteiștilor moartea coincide cu nașterea: a muri înseamnă să revi în starea dinainte de a te naște. Ai fost format dintr-o materie pre-existentă ție, te întorci în natură: moartea nu e un eveniment macabru ci te contopești cu natura și trupul tău se transformă în substanțe ce ajută natura și devin parte din plante și copaci. Materia și energia ta nu se pierd ci recirculă în natură după cum și tu ai preluat-o din natură.
Pentru creștini, realitatea naturală are un surplus de semnificație informat de învierea lui Iisus Hristos care este o dovadă a unei existențe ce transcende ceea ce se vede. A crede în singurul Dumnezeu adevărat ce s-a revelat în Biblie ca Tată, Fiu și Duhul sfânt înseamnă să trăiești în lume nu doar știind despre posibilitatea unei existențe diferite ci având parte de realitatea vieții eterne prin moartea și învierea lui Hristos.