Cu aproape un an înaintea celui de-al doilea război mondial, prim-ministrul Angliei, Neville Chamberlain, a semnat un tratat de pace cu Hitler ca să se asigure că Anglia nu va fi invadată. Acest pact a venit în urma multiplelor încercări ale lui Chamberlain de a rezolva tensiunea sufocantă, iscată de invazia Cehoslovaciei a Führerului. Succesul lui Chamberlain de a asigura că Anglia evită un alt război a fost, la momentul acela, a fost aclamat în mass-media britanică. La întoarcerea sa din Münich, prim-ministrul a fost întâmpinat în aeroport de fani și reporteri cu camere și microfoane, și fluturând tratatul semnat de Hitler, a rostit cuvintele memorabile, „dacă la prima încercare nu reușești, încearcă, încearcă, încearcă din nou.”[1] Ei bine, după cum ne spune istoria, se pare că acest ”succes” a fost de scurtă durată, și la puțin timp, eșecul lui Chamberlain de a asigura pace pentru țara sa, l-a forțat să demisioneze din funcția de lider politic.
Creștinii au două naturi, una regenerată, spirituală și una veche, carnală. Acestea sunt constant în conflict una cu cealaltă și pe tot parcursul vieții, ei simt tensiunea și frustrarea adusă de acest conflict. De unii singuri, oamenii nu au nici o șansă la victorie împotriva păcatului și din această cauză mulți aleg să nu mai lupte, să capituleze înaintea impulsurilor și să-și trăiască viața, acomodând consecințele păcatului. Există însă o veste bună, un mijloc de scăpare și o cale prin care acest ciclu vicios poate fi depășit. În Predica de pe Munte (Mat. 5:1-7:29; Luca 6:20-49) Domnul Iisus vestește mesajul Împărăției lui Dumnezeu, și vorbește despre natura și etica acesteia, cât și despre viața în această împărăție. În această postare ne vom concentra atenția asupra pasajului următor:
„Cereți , și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Mat. 7:7-11)
Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a belșugului, care a intrus (sau invadat) în realitatea noastră. În această împărăție, efectele păcatului încep să fie inversate, iar blestemele și lipsurile sunt îndepărtate. Nu doar că se petrece o îndepărtare a răului, dar există și o producere a binelui, o procurare a binecuvântărilor. Aceste binecuvântări ale Împărăției lui Dumnezeu sunt câștigate de Hristos prin viața Sa sfântă, jertfa Sa desăvârșită și învierea Sa glorioasă. Din acest adevăr reies cel puțin două implicații: faptul că noi trebuie să cerem acest belșug și că aceste binecuvântări ne sunt asigurate. Despre acestea două ne propunem să discutăm în prezenta postare.
Binecuvântările Împărăției lui Dumnezeu sunt primite nu câștigate.
Mijlocul prin care dobândim belșugul Împărăției lui Dumnezeu nu sunt faptele prin care facem ceea ce dorim să obținem, ci închinarea prin care cerem. Cele trei verbe paralele, folosite de către Iisus – cereți, căutați, bateți – evidențiază modul în care oamenii intră în posesia binecuvântărilor aduse de Împărăția lui Dumnezeu. Pentru dobândirea acestui belșug, închinarea noastră este mai importantă decât faptele noastre, care sunt un efect al primirii darurilor împărăției.
Motivul pentru care binecuvântările Împărăției lui Dumnezeu sunt primite și nu câștigate de noi, este faptul că omul nu are abilitatea să le câștige. Eșecul lui Adam a plonjat întreaga umanitate într-o stare de inabilitate totală de a îndeplinii cerințele necesare pentru a câștiga belșugul Împărăției. Datorită acestei stări, eforturile umane nu produc decât eșec, lipsă și frustrare. Totuși, Dumnezeu și-a arătat mila prin faptul că nu a lăsat omul în acea stare, ci a vestit Evanghelia încă de la început – sămânța femeii care va soluționa eșecul (Gen. 3:15).
Privind în viitor, la împlinirea acestei promisiuni, patriarhii și mai târziu poporul Israel, cer și tânjesc după binecuvântările aduse de Mesia cel promis, adevăratul Israel, fiul lui David. În Hristos, toate promisiunile sunt împlinite, iar acum belșugul Împărăției lui Dumnezeu este revărsat peste oameni.
Garanția binecuvântărilor și conținutul acestora.
Asigurarea primirii binecuvântărilor Împărăției lui Dumnezeu este bazată pe lucrarea lui Hristos. Datorită lucrării Sale ne sunt garantate aceste binecuvântări. Privind atent la cuvintele Domnului Iisus, dar și la contextul în care El le rostește, ne dăm seama că, deși limbajul este unul universal și cuprinzător, aplicarea sa este limitată la cadrul împărăției vestite de El. Asigurarea este oferită doare celor care fac parte din această împărăție, adică celor din Biserică. Binecuvântările asigurate nu sunt bogățiile lumii acesteia, ci belșugul Împărăției lui Dumnezeu, iertarea păcatelor, sfințirea vieții, învierea din morți și viața veșnică în noua creație.
Mai mult, înfierea, adică restaurarea relației cu Dumnezeu, pe care oamenii o primesc prin lucrarea lui Hristos, ne oferă curajul necesar de a-I cere lui Dumnezeu aceste binecuvântări. Fiecare om începe viața de credință în totală dependență de Dumnezeu. Toți primesc Împărăția la fel, ca un copil, fie că sunt în pruncie sau la pensie. Nu doar începutul vieții de credință este în totală dependență de Dumnezeu, dar și continuarea în aceasta. Deși, din punct de vedere natural, suntem mai capabili pe măsură ce ne maturizăm, în ce privește viața noastră spirituală, noi creștem în dependența noastră de lucrarea lui Dumnezeu în viața personală. Trebuie să înțelegem că maturizarea creștină nu înseamnă o creștere în independență față de Hristos, ci dimpotrivă, o demonstrație a nevoii tot mai mare de lucrarea Sa în viețile noastre, prin Duhul Sfânt.
Principala preocupare a creștinului ar trebui să fie cum să primească mai mult din acest har, și care sunt mijloacele prin care Dumnezeu ni-l dă. Atunci când recunoaștem dinamica adevărată a Împărăției lui Dumnezeu, când înțelegem că binecuvântările sale sunt primite nu câștigate, ne dăm seama că nu mai avem motive să ne resemnăm în tristețe, deznădejde sau păcat, ci suntem încurajați că Dumnezeu va lucra în noi sfințire și bucurie.
[1] Eng. „If at first you don’t succeed, try, try, try again.”