A doua secțiune: Moartea lui Hristos și răscumpărarea omului
Această secțiune se concentrează asupra eficacității lucrării lui Hristos, care nu numai că face posibilă răscumpărarea, ci o și realizează. Potrivit acestor articole, dreptatea lui Dumnezeu cere satisfacție. „De vreme ce noi înșine nu puteam oferi nicidecum această satisfacere și nici nu putem găsi o soluție de a scăpa de mânia Lui, Dumnezeu, în nemărginita Sa milă, ni L-a dat ca un garant pe singurul Său Fiu născut, care a fost făcut păcat și blestem pentru noi, în locul nostru, pe cruce, ca să poată oferi satisfacție pentru noi.” (2.2). Ca Dumnezeu și om într-o singură persoană, Hristos este suficient pentru toți. Moartea Sa „este de o valoare și un merit infinite, o jertfă pe deplin suficientă pentru a ispăși păcatele întregii lumi.” (2.3). (Acest lucru este un ecou al unui slogan medieval tradițional: moartea lui Hristos a fost „suficientă pentru întreaga lume, eficientă doar pentru cei aleși”). „Mai mult decât atât, promisiunea Evangheliei este clară: oricine crede în Hristos Cel răstignit nu va pieri, ci va avea viață veșnică.” (2.5). Suficientă pentru toți, Evanghelia nu este proclamată doar celor aleși (de parcă am ști cine sunt aceștia), ci „trebuie anunțată și proclamată fără diferențiere sau discriminare în toate națiunile și tuturor oamenilor.” (2.5).
La fel cum Tatăl a ales pe mulți (nu pe toți) să fie mântuiți și îi cheamă la Fiul Său prin Duhul Său, justificându-i, reînnoindu-i și păstrându-i până la sfârșit, Scriptura declară, de asemenea, că scopul morții lui Hristos a fost acela de a-și salva poporul care i-a fost încredințat înainte de întemeierea lumii. Prin urmare, porțile iadului nu vor birui biserica, deoarece aceasta este ancorată în alegere și „temelia ei a fost pusă pe sângele lui Hristos.” (2.9).
În consecință, sinodul a respins erorile celor care învață că Tatăl nu L-a trimis pe Fiul într-o misiune anume, ci doar pentru a face posibilă mântuirea pentru toți, și „că scopul morții lui Hristos nu a fost să stabilească în mod concret un nou legământ al harului prin sângele Său, ci doar să dobândească pentru Tatăl dreptul de a încheia iarăși un legământ cu omul, fie unul al harului, fie al faptelor.” (Respingerea erorilor, ii). Aceasta viza în special teoria arminiană a „guvernării morale”, predată de Hugo Grotius, potrivit căreia moartea lui Hristos a fost doar baza pe care Dumnezeu putea oferi mântuirea în condiții mai ușoare decât satisfacerea deplină a justiției Sale. De asemenea, a fost respinsă și părerea „potrivit căreia Hristos, prin satisfacția pe care a oferit-o, nu a obținut în mod sigur mântuirea pentru nimeni, nici credința”, ci „doar autoritatea... de a se relaționa într-un nou mod cu omul și de a impune noi condiții după bunul Său plac, condiții a căror îndeplinire depinde de alegerea liberă a omului.” Aceasta nu face decât să cheme „înapoi din iad eroarea lui Pelagius.” (Respingerea erorilor, iii). Pentru a bate ultimul cui împotriva acestei poziții arminiene (și sociniene), sinodul i-a respins pe cei care neagă faptul că Hristos a meritat de fapt justificarea și toate binecuvântările mântuitoare prin ascultarea Sa perfectă față de întreaga lege și care, în schimb, învață că „Dumnezeu, retrăgându-și cerința de ascultare perfectă”, acum „consideră credința însăși și ascultarea imperfectă a credinței drept ascultare perfectă a legii, și privește îndurător la aceasta, considerând-o vrednică de răsplata vieții veșnice.” (Respingerea erorilor, iv). De asemenea, este respinsă și părerea că moartea lui Hristos salvează doar prin actul nostru de „însușire”, mai degrabă decât prin propria sa eficacitate.
În următoarea postare, vom prezenta capitolele trei și patru a Canoanelor, care se concentrează pe subiectele legate de starea omului și întoarcerea la Dumnezeu.
Dr. Michael Horton este profesor de teologie sistematică și apologetică la Seminarul Teologic Westminster din California.
Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe White Horse Inn, în 8 iunie 2017. Accesat 08 septembrie 2023. Tradus și publicat cu permisiune.