Un articol de R. Scott Clark
În timpul ultimului an de liceu (1978-79), trei dintre noi am mers la masă. Liceul nostru avea un campus deschis, ceea ce înseamnă că ni se permitea să venim și să plecăm atâta timp cât participam la cursuri. Ne-am îngrămădit în Fordul Pinto ruginit și uzat al unui prieten – puteam vedea strada prin podele. Șoferul, Scott, a spus ceva despre cum creștinii sunt copiii lui Avraam. Nu auzisem niciodată așa ceva. Mi s-a părut un lucru foarte radical de spus. La urma urmei, nu aparținea oare Avraam unei alte dispensații? Nu suntem noi în noul testament, și Avraam nu aparținea de Vechiul Testament? Am fost tulburat de gândul că prietenul meu ar putea deveni un fel de liberal.
Fundamentul avraamic
Din câteva motive (de exemplu, influența dispensaționalismului, influențele anabaptiste), tendința majorității celor 60 de milioane de evangheliști din America este de a se gândi la Avraam ca aparținând unei alte perioade a istoriei răscumpărării, fără legătură cu noul legământ în care trăim acum. Cu toate acestea, nu așa vorbesc Scripturile despre legământul de har pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam. Promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam în Geneza 17:7-8 reverberează în întreaga Scriptură:
Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine. Ție și seminței tale după tine îți voi da țara în care locuiești acum ca străin, și anume îți voi da toată țara Canaanului în stăpânire veșnică; și Eu voi fi Dumnezeul lor. (Gen. 17:7-8)
Legământul pe care Iahve (Gen 17:1) l-a încheiat cu Avram a implicat o schimbare de nume. Avram a devenit Avraam. El va deveni tatăl multor neamuri (Gen 17:4, 5). Iahve i-a promis o țară. Substanța legământului, adică ceea fără de care nu există legământ, ceea ce este de esența legământului este promisiunea din v. 7: „să fie Elohim (Dumnezeu) pentru tine și pentru urmașii tăi după tine.” Această promisiune, „și Eu voi fi Dumnezeul lor”, se repetă după promisiunea unui teritoriu din v. 8.
Cunoaștem această promisiune care se află în centrul legământului (Berith) pe care Iahve Elohim l-a încheiat cu Avraam, pentru că se repetă de-a lungul Scripturilor ebraice și, cel mai important, pentru că reapare în Noul Testament, în timp ce promisiunea pământului nu apare, cel puțin nu în această formă. Mai multe detalii mai jos.
Administrația Mozaică-Davidică
Legământul avraamic nu a dispărut sub Moise. Nu a fost înlocuit. Pavel spune, în Galateni 3, că legământul mozaic, „Vechiul Legământ” propriu-zis, a fost o adăugare temporară la cel avraamic, care a expirat odată cu moartea lui Hristos. Lui Moise, Iahve i-a spus:
Dumnezeu a mai vorbit lui Moise și i-a zis: „Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca ‘Domnul’. De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau țara Canaan, țara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i țin egiptenii în robie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu. De aceea, spune copiilor lui Israel: ‘Eu sunt Domnul. Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor și vă voi scăpa cu braț întins și cu mari judecăți. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru și veți cunoaște că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii. Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.’” Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea și robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să-l asculte pe Moise. (Exodul 6:2-9; sublinierea noastră).
Promisiunile mai generale făcute lui Avraam au fost, treptat și temporar, oferite poporului și prin intermediul poporului etnic, mai restrâns, al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, promisiunile făcute lui Avraam cu 400 de ani mai devreme, așa cum ne amintește Pavel în Galateni 3, au continuat să fie în vigoare. Totuși, ele sunt exprimate în termenii legământului mozaic, vechi, național, temporar și, în cuvintele din Evrei 8:13, expirat.
Profeții despre noua administrare a legământului avraamic
Prin profetul Ieremia, Iahve, Elohim-ul lui Israel, spune celor exilați,
Căci n-am vorbit nimic cu părinții voștri și nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi-de-tot și jertfe în ziua când i-am scos din țara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: ‘Ascultați glasul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu; umblați pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiți fericiți!’ Dar ei n-au ascultat și n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile și pornirile inimii lor rele, au dat înapoi și n-au mers înainte. Din ziua când au ieșit părinții voștri din Egipt până în ziua de azi, v-am trimis pe toți slujitorii Mei, prorocii, i-am trimis în fiecare zi, de dimineață. Dar ei nu M-au ascultat, n-au luat aminte, și-au înțepenit gâtul și au făcut mai rău decât părinții lor (Ier 7:22-26; sublinierea noastră).
Aici îl vedem pe profet care acuză poporul etnic pentru neascultarea sa. După cum s-a menționat mai sus, sub Moise (et seq), până la expirarea vechiului legământ, promisiunile avraamice sunt uneori exprimate în termeni naționali. În acest caz, Ieremia judecă poporul pentru neascultarea care rezultă din necredință. Cu toate acestea, privind spre viitor, Domnul a promis prin Ieremia,
Îi voi privi cu un ochi binevoitor și-i voi aduce înapoi în țara aceasta; îi voi așeza și nu-i voi mai nimici, îi voi sădi și nu-i voi mai smulge. Le voi da o inimă ca să înțeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor (Ier 24:6-7).
Ieremia repetă promisiunea avraamică, inclusiv o reafirmare a promisiunii teritoriului. Observați, de asemenea, cum promisiunea este adaptată în lumina istoriei lor, în lumina păcatului și a neascultării care le marcase șederea în țară. Substanța legământului sau a promisiunii avraamice nu este un legământ sau o promisiune exterioară, ci una care reînnoiește inimile pentru a-l cunoaște personal pe Iahve, într-o viață nouă și într-o credință adevărată. „Ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Elohim al lor.” Acei oameni, care primesc esența promisiunii, cărora Domnul le dă o viață nouă și o credință adevărată, se vor întoarce la Iahve Elohim cu toată inima lor.
Desigur, auzim deja ecouri ale promisiunii noului legământ, exprimate mai amănunțit în Ieremia 31:31-34:
Iată, vin zile”, zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor”, zice Domnul. „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ier 31:31-34).
Contrastul dintre noul legământ care va veni nu este cu legământul avraamic încheiat în Geneza 17. Noul legământ care va veni nu va fi ca legământul mozaic, când Iahve l-a luat pe Israel de mână, ca să spunem așa, și l-a scos din Egipt. Acel legământ putea fi încălcat (Gal 3:10-20). Acest legământ este de nezdruncinat. Nu ratați natura noului legământ: Iahve va pune legea lor în inimile poporului Său, astfel încât acesta nu va mai avea nevoie de legile mozaice (adică cele 613 mitzvoth), pe care Pavel le-a numit „un pedagog” care îi îndreaptă spre noul legământ (Gal 3:24). Inima, esența promisiunii din Ieremia 33 este aceeași cu cea din Geneza 17: „Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul meu.” Cei care primesc această promisiune numai prin har, numai prin credință, vor fi primiți înaintea lui Dumnezeu ca fiind iertați.
Aceleași elemente reapar în reafirmarea promisiunii avraamice, în termeni profetici, în Ieremia 32:36-41. Versetul 38 spune: „Și ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor.” Toate elementele din Geneza 12, 15 și 17 reapar, pământul, sămânța și națiunile. Toate aceste lucruri se vor împlini în Noul Legământ. La fel ca mai înainte în Ieremia, promisiunea implică o reînnoire spirituală. Legământul avraamic este un legământ al inimii și este, de asemenea, un legământ al credincioșilor și al copiilor lor. Nu trebuie să alegem între aceste beneficii ale legământului avraamic.
Găsim același tip de limbaj în Ezechiel 11:
Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne, ca să urmeze poruncile Mele, să păzească și să împlinească legile Mele, și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor (Ezechiel 11:19-20).
Acest mod de a vorbi apare din nou în Ezechiel 37:
Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor și cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit și-i voi curăți; ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor. Robul Meu David va fi împărat peste ei și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele și le vor împlini. (Ezechiel 37:23-24; sublinierea noastră)
Din ce în ce mai mult, profeții își îndreaptă privirea de la vechiul legământ național israelit, eșuat, temporar, către noul legământ, când promisiunile făcute lui Avraam cu mult timp în urmă se vor realiza:
Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Iarăși vor ședea pe ulițele Ierusalimului bătrâni și femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile. Ulițele cetății vor fi pline de băieți și fete, care se vor juca pe ulițe.’ Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămășiței poporului acestuia, în zilele acelea va fi de mirat oare și în ochii Mei?’, zice Domnul oștirilor. Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din țara de la răsărit și din țara de la asfințitul soarelui. Îi voi aduce înapoi și vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr și dreptate.’ (Zaharia 8:4-8; sublinierea noastră).
Acest lucru este aproape identic cu limbajul găsit în Ieremia 31. Nucleul viitorului este realizarea promisiunilor din legământul avraamic. Spiritul promisiunii, dacă vreți, este că Dumnezeu va fi Dumnezeul nostru și noi vom fi poporul Său. Aceasta înseamnă că El își va salva poporul, îi va chema în mod eficace „de la răsărit” și „de la apus” și toți vor fi atrași la „Ierusalim.” Întrebarea nu este dacă, ci unde? Spre ce Ierusalim vor fi atrași aleșii lui Dumnezeu în viitor? Noul Testament clarifică aceste lucruri.
Această temă „Eu voi fi Dumnezeul vostru, voi veți fi poporul meu” este prezentă în toată Scriptura ebraică. De exemplu, este cadrul în care ar trebui să interpretăm expresii precum cele găsite în Psalmul 95:7: „Căci El este Dumnezeul nostru și noi suntem poporul pășunii Lui, turma pe care o povățuiește mâna Lui…” „Dumnezeul nostru” și „poporul său” este o reflectare a promisiunilor făcute lui Avraam.
Această temă stă la baza viziunii inaugurării Noului Legământ în Ioel.
Veți mânca și vă veți sătura și veți lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! Și veți ști că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru și nu este altul afară de Mine. Și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum; (Ioel 2:26-30).
Ca și în Ieremia, Ezechiel și Zaharia, Noul Legământ este descris în termenii Vechiului Legământ, mozaic și davidic. La fel cum Zaharia folosește hiperbole, închipuind copii jucându-se pe străzi, oferindu-ne o viziune idealizată a realizării legământului avraamic, aici, în Ioel, Iahve este ilustrat ca apropiindu-se de poporul Său, este ilustrată revărsarea Duhului Sfânt cu putere, vise (o manifestare a prezenței Duhului) și minuni.
Îndeplinirea legământului avraamic în noul legământ
Desigur, nu trebuie să ghicim cum să interpretăm versiunea și viziunea lui Ioel despre realizarea legământului avraamic. Luca o face pentru noi în Faptele Apostolilor 2, unde ne relatează revărsarea cu putere a Duhului Sfânt asupra apostolilor (Fapte 2:1-4). În acel episod, când blestemul de la Babel (Gen 11,9) a început să fie inversat, Duhul Sfânt le-a dat Apostolilor puterea de a propovădui Evanghelia Hristosului răstignit, îngropat, înviat și înălțat, evreilor adunați la Ierusalim din multe țări (Faptele Apostolilor 2,8-11). În acel moment au început să se împlinească promisiunile făcute prin profeți, de a aduna poporul lui Dumnezeu. Când unii l-au ridiculizat pe Petru, el, sub inspirația Duhului Sfânt, a proclamat că ceea ce vedeau ei era chiar împlinirea promisiunilor făcute în Ioel 2, pe care le-am văzut mai sus (Fapte 2:14-21). După ce a predicat Legea („voi ați răstignit...”) și Evanghelia („Dumnezeu L-a înviat” Faptele Apostolilor 2:23, 24), ei au fost „străpunși în inimă” (v. 37) și au întrebat „Ce să facem?”
„Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:38-39).
La ce „promisiune” se referea Petru? În contextul citatului din Ioel 2, al cărui miez este promisiunea avraamică, și având în vedere invocarea formulei legământului avraamic, „pentru voi și pentru copiii voștri”, este dincolo de orice îndoială că Petru, ca și profeții dinaintea lui, le spunea acelor bărbați evrei adunați la Ierusalim pentru sărbătoare, că asistau la inaugurarea împlinirii legământului avraamic. Poporul lui Dumnezeu nu va mai fi limitat la o singură etnie. Poporul lui Dumnezeu nu va mai fi sub tutela celor 613 porunci. Îndeplinirea promisiunii de strângere a națiunilor începea și avea să continue. Aceasta este semnificația frazei „și toți cei care sunt departe...” În termenii profetici din Vechiul Testament, „departe” este o referire la neamuri, pe care, așa cum am văzut deja, Dumnezeu a promis că într-o zi le va chema la Sine.
Când a apărat legitimitatea slujbei sale apostolice, apostolul Pavel a făcut apel la superioritatea slujbei Noului Legământ față de cea a Vechiului Legământ. Făcând acest lucru, el invocă chiar promisiunile făcute prin Ieremia și ceilalți profeți. Nu numai că Duhul Sfânt este revărsat peste poporul Noului Legământ și nu numai că Legea este scrisă în inimile noastre, ci, în Hristos, am devenit epistole vii și dovezi concrete ale slujbei lui Pavel în Noul Legământ (2 Cor 3:2-3). Aceasta este forța contrastului său între litera ucigătoare, adică legea, și evanghelia dătătoare de viață (2 Cor 3:7). Expresia mozaică a legii era o „slujbă a morții”, dar Noul Legământ este o expresie a legământului avraamic. Disputa din tot pasajul (până la versetul 18) se dă între vechiul legământ mozaic și Noul Legământ, care este descris în termeni avraamici.
Pavel face legătura în mod clar în 2 Corinteni 6:16, unde parafrazează Levitic 26:12, Exod 6:7, Ieremia 31:33 și Ezechiel 11:20, pasaje pe care le-am analizat deja. „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.” Formula avraamică este fără îndoială prezentă și fundamentală în mesajul său către corinteni. Noi, biserica Noului Legământ, suntem inaugurarea împlinirii legământului avraamic.
Păstorul către Evrei face acest contrast între Noul și Vechiul Legământ mozaic în mod explicit și în mod clar identifică Noul Legământ cu Legământul lui Avraam. Administrarea mozaică a legământului harului, templul, sacrificiile, toate erau o „copie și umbră” a realităților cerești (Evrei 8:5). Slujirea actuală, cerească, a lui Hristos în numele nostru, ca Mare Preot al nostru, noul legământ, este „mult mai excelentă decât” vechiul legământ (Evrei 8:6). Vechiul legământ era o ilustrație. Noul Legământ este realitatea. Noul Legământ este „promulgat pe baza unor promisiuni mai bune.” Care promisiuni: „Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul meu.” Pentru a-și dovedi punctul de vedere, pastorul citează Ieremia 31:31-34, cu care suntem familiarizați.
Națiunile, sămânța și pământul
Legământul avraamic, făcut în Geneza 12, 15 și în capitolul 17, promitea națiuni, un moștenitor și un pământ. Toate acestea sunt interpretate în mod clar și autoritar în Noul Testament. Deja în Faptele Apostolilor am văzut cum se împlinește promisiunea unei multitudini de neamuri. Cartea Faptele Apostolilor este povestea începutului împlinirii acestei promisiuni, împlinire care are loc chiar și astăzi. Evanghelia se răspândește în acest moment la fiecare națiune, limbă și seminție și va continua să o facă până la revenirea lui Hristos.
În Galateni 3, Pavel spune că Hristos este moștenitorul sau sămânța.
Fraților (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva. Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui”. Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”, adică Hristos. (Gal 3:15-16).
Ideea lui Pavel este că Isaac nu era „sămânța.” Iudaizatorii se bazau pe etnia lor, despre care Pavel spune că este irelevantă. Acesta este, în esență, același argument pe care Iisus l-a avut cu autoritățile iudaice în Ioan 8. Evreii se lăudau cu etnia lor și cu relația lor biologică cu Avraam. Iisus a spus: „Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele pe care le-a făcut Avraam” (Ioan 8:40). Care erau acele fapte? „Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o și s-a bucurat.” (Ioan 8:56). Cu alte cuvinte, potrivit atât lui Iisus, cât și lui Pavel, Avraam era creștin înainte de întrupara [lui Iisus]. El aștepta cu nerăbdare întruparea Fiului lui Dumnezeu. Îl aștepta cu nerăbdare pe Hristos. El [Hristos] este împlinirea promisiunii. Pavel a explicat în Romani 4:18 că Avraam aștepta și el cu nerăbdare moștenirea pe care i-o promisese Dumnezeu, și anume că toți cei aleși, chemați la credință dintre națiunile lumii, vor fi sămânța lui. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.” În Romani 9:7, Pavel spune că copiii făgăduinței sunt cei care sunt socotiți ca fiind sămânța lui Avraam. El a făcut această afirmație chiar împotriva iudaizatorilor. Cei care sunt în Hristos sunt sămânța lui Avraam (Gal 3:29). Evrei 2:16 spune că credincioșii sunt sămânța lui Avraam.
În același mod, în Noul Legământ, pământul făgăduit este luat în considerare în raport cu Hristos. După cum se pare, nu a fost vorba niciodată despre un teritoriu.
Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce. Prin credință a venit și s-a așezat el în țara făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună-moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu... Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. (Evrei 8:8-10; 15-16; sublinierea noastră)
Avraam nu a căutat niciodată bunuri imobiliare pământești. El căuta un oraș ceresc. Pavel face o remarcă similară prin intermediul unei alegorii în Galateni 4.
Concluzie
Unii evangheliști bine intenționați, dar confuzi, descriu modul în care Pavel și Evrei interpretează promisiunile făcute lui Avraam și modul în care interpretează profeții (de exemplu, Ier 31:31-34) ca fiind o „spiritualizare.” Acest epitet este păgubos și, după cum am văzut, este contrar Scripturilor. Sper că nu veți lăsa ca o astfel de retorică să vă descurajeze să urmați înțelegerea biblică și istorică a unității fundamentale a mântuirii în legământul avraamic, așa cum a fost administrat înainte de Moise, sub Moise, David și profeții și, în cele din urmă, realizat în Hristos și inaugurat în Noul Legământ: administrarea legământului avraamic, fără tipuri și umbre, în Hristos.
Vechiul meu prieten Scott avea dreptate. Credincioșii Noului Testament sunt copiii lui Avraam pentru că suntem uniți prin Duhul Sfânt, numai prin credință, cu același Mântuitor Iisus care l-a justificat pe Avraam numai prin har, numai prin credință. Există un singur legământ al harului care unește întreaga istorie răscumpărătoare. Legământul vechi, mozaic, a fost un adaos temporar. A fost un apendice, ca să spunem așa, care a expirat odată cu moartea lui Hristos. Vă rog să nu îi confundați pe Avraam și Moise – o astfel de confuzie a stat la baza erorii iudaizatorilor – Hristos este Sămânța, moștenitorul, iar noi, cei care credem în Hristos, suntem sămânța și moștenitorii promisiunii făcute lui Avraam: „Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu.”
R. Scott Clark este președintele Asociației Heidelberg Reformation, autorul și editorul mai multor cărți și autorul a numeroase articole. El predă istoria bisericii și teologia istorică din 1997 la Westminster Seminary California. De asemenea, a predat la Wheaton College, la Seminarul Teologic Reformat și la Universitatea Concordia.
Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe Heidelblog. Accesat 15 noiembrie 2023. Tradus și publicat cu permisiune.