Termenul de ”puritan” este unul foarte general care cuprinde tot felul de oameni din cadrul bisericii anglicane ce erau nemulțumiți cu unele doctrine și practici care erau prezente în acea biserică. Unii au fost ”puritani conformiști” care au rămas în cadrul bisericii, alții au ajuns ”non-conformiști” și au înființat alte comunități.
Dar această schismă a puritanismului are loc în secolul 17, la 100 de ani după reformă. Cei ieșiți din schismă au mers într-o varietate de direcții, dar ramurile mai radicale ale non-conformiștilor au vrut o îndepărtare cât mai mare față de orice ar semăna cu doctrina și practica anglicană.
Rezultatul mai mult sau mai puțin intenționat a fost o îndepărtare nu doar de anglicanism ci și de doctrina și practica bisericilor Reformei Protestante din secolul 16. Acest hiper-puritanism s-a descris de pe sine de multe ori ca fiind o a doua reformă care a dus schimbările ”până la capăt.”
Deși acești puritani extremi păstrează multe din doctrinele reformate, practica lor este foarte diferită în ceea ce privește închinarea (și nu numai). Dacă unele din nemulțumirile față de pompa și complexitatea liturghiei anglicane s-ar putea să fie justificate, acești hiper-puritani ajung să aibă o închinare care, comparată cu secolul 16, seamănă mai mult cu Reforma Radicală (anabaptistă) din secolul 16 și mai puțin cu Reforma Protestantă din secolul 16.
Recent am vizionat o slujbă a unei comunități din această tradiție hiper-puritană unde s-a abandonat liturghia reformată și am fost uimit de consecințele minimalismului liturgic: o administrare a mijloacelor harului care duce la subnutriție spirituală.
Slujba s-a derulat în felul următor:
Psalm citit ca salut și îndemn la închinare
Cântec
Rugăciunea pastorului
Cântec
Citirea textului pentru predică
Cântec
Rugăciunea de iluminare
Predică
Rugăciunea de aplicare
Cântec
Citire verset cu o poruncă
Poate vă întrebați de ce am afirmat că o astfel de administrare a mijloacelor harului duce la subnutriție spirituală? De ce această liturghie nu este una reformată? Ce lipsește de aici?
Sunt mai multe elemente ale liturghiei reformate care lipsesc iar lipsa lor va avea o consecință negativă asupra sănătății spirituale a creștinilor.
Lipsește citirea legii și mărturisirea păcatelor. Aducerea legii în funcția de condamnare care ne expune păcatul este un element important din liturghia reformată. Așa creștem în înțelegerea vinovăției noastre și ne smerim cu toții încă de la începutul liturghiei.
Lipsește citirea evangheliei și declarația de absolvire a păcatelor. Ca moment distinct de lege, citirea evangheliei ne asigură de harul lui Dumnezeu iar această iertare ne este aplicată în liturghie de slujitor care acționează conform trimiterii primite de la Hristos (Mat 18:18, Ioan 20:23)
Lipsește mărturisirea credinței. Actul de mărturisire al credinței prin folosirea unui crez antic este o practică universală în liturghiile reformate.
Lipsește închinarea cu daruri. Din perspectiva reformată dăruirea financiară este un act de închinare care trebuie să aibă loc în fiecare duminică (vezi Catehismul de la Heidelberg întrebarea 103)
Lipsește binecuvântarea. Într-un mod foarte tragic, oamenii sunt trimiși acasă cu un cuvânt de lege, cu povară, fără binecuvântare. Citirea și aplicarea unui text de binecuvântare la sfârșitul liturghiei este înlocuită cu citirea unei porunci. Multă lege fără evanghelie, un accent disproporționat pe porunci/sfințire fără aplicarea și asigurarea justificării și a harului.
Pe lângă acest studiu de caz legat de situația liturgică dintr-o comunitate puritană contemporană, merită reținut faptul că atunci când vedeți termenul de ”puritan” nu înseamnă că este sinonim cu ”reformat” și nici nu înseamnă că reprezintă neapărat o sursă vrednică de încredere.
Spun asta doarece în mișcarea puritană, în special în zona ”non-conformiștilor” au fost tot felul de personaje dubioase cu o teologie îndoielnică, inclusiv unii ca Baxter care au negat doctrina reformată a justificării doar prin credință.
Pentru mulți creștini ”puritanismul” pare atractiv pentru că denotă o oarecare seriozitate și strictețe, un efort de a evita compromisuri. Dar de multe ori este vorba doar de un exces de zel prin care oamenii ajung să cadă din lac în puț, se scufundă în erori mai grave decât cele pe care încearcă să le evite.