„…în teologia lui Finney, Dumnezeu nu este suveran; omul nu este păcătos prin natură; ispășirea nu este o plată adevărată pentru păcat; justificarea prin imputare este o insultă la adresa rațiunii și a moralității; nașterea din nou este pur și simplu efectul unor tehnici, iar trezirea este un rezultat natural al unor campanii istețe.”
Duhul nu se găsește în delirul „entuziaștilor” din zilele noastre, împotriva cărora Calvin, dar și Luther, ne-au avertizat. El este găsit la fel cum am urmări o lumină până la sursa ei – o lumină care strălucește asupra răscumpărării poporului lui Dumnezeu în timp și spațiu, aducând glorie Fiului și realizând scopul Tatălui.
Unul dintre cele mai controversate subiecte în țara noastră (și nu numai) este câștigul financiar al bisericilor creștine. Cotidianul Gândul a publicat în ultimele luni o serie de articole intitulate ”Godporația” în care surprinde modurile în care multe instituții bisericești dobândesc câștiguri financiare. Mulți oameni se întreabă de ce este necesar ca statul să finanțeze activitățile religioase. Alți români observă faptul că în ultimele decenii s-au construit mai multe biserici decât spitale. Cum ar trebui să privească un creștin la aceste aspecte?
